Academicianul Constantin Ionescu Tîrgoviște este categoric - „Lacul Techirghiol nu trebuie exploatat, trebuie doar utilizat”

Prof. Constantin Ionescu Tîrgoviște, membru al Academiei de Ştiințe Medicale și membru al Academiei Române, aflat la primul congres al Societății Române de Medicină Fizică, de Recuperare și Balneoclimatologie, care și-a închis lucrările sâmbătă seara, la Techirghiol, a oferit un punct de vedere categoric asupra problemei care frământă în acest timp comunitatea locală: exploatarea nămolului de către diverse societăţi comerciale.

Domnule academician, declarați cu puțin timp în urmă că Techirghiol este una dintre puținele bogății care ne-au mai rămas. Acum v-ați aflat la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, invitat de onoare la manifestarea științifică organizată de membrii Societății Române de Medicină Fizică, de Recuperare și Balneoclimatologie. V-am întreba fără menajamente: credeți în virtuțile lacului Techirghiol? 

De vreme ce, de 25-30 de ani la rând, de prin anii 1978, până după 1995, am fost în fiecare an în această localitate și m-am bucurat de virtuțile apei și ale nămolului, răspunsul meu este pozitiv, foarte pozitiv. Cred în virtuțile terapeutice ale acestui lac.
 

Considerați că cercetarea românească a reușit, la ora actuală, să poziționeze aceste resurse naturale în rândul celor mai importante terapii alternative? 

Cred că statul român nu a prea făcut mare lucru în această privință, dar stațiunea a făcut-o prin virtuțile lacului și prin renumele căpătat. Nu am văzut să fie locuri libere vara aici, la Techirghiol, toată stațiunea este plină de oameni care vin pentru băile de nămol. Fiind și clasificată ca principala stațiune balneară din țară, care are și un nume sonor, o face să se autocalifice. Și să se prezinte ca una dintre resursele de sănătate de care oricine poate beneficia, și omul bogat, și omul sărac, care se poate trata stând la o pensiune modestă aici, în Techirghiol.
 

Cine trebuie să exploateze lacul Techirghiol și cu ce beneficii?

Eu cred că lacul nu trebuie exploatat, trebuie doar utilizat. Exploatarea se poate face la petrol, îl scoți, după care ai plecat și-ți vezi de treabă. Aici este vorba despre cu totul altceva. Exploatarea, așa cum se intenționează, printr-o manevră destul de obscură și destul de parșivă, aș spune eu, se încearcă să se scoată nămolul care se produce de-a lungul multor decenii uneori, a unor secole de-a rândul. Ori o exploatare rapidă a acestei resurse ar crea un dezechilibru pe care nu-l putem anticipa, chiar și păsările care coabitează cu acei viermișori care produc nămolul, ar suferi. Ar fi un dezechilibru greu de imaginat. Sperăm că acest lucru nu se va întâmpla. Mass-media este obligată să intervină și în această problemă, căci prea multe s-au furat în țara asta. Atunci când nu poți să muți din loc ceva, iată că se dorește să se extragă esența.
 

Ce măsuri credeți că se impun în regim de urgență?

În regim de urgență se impune ca cei care au dat avizul acela să fie întrebați de primul ministru, care, sunt convins, habar nu are de acest lucru. În al doilea rând, cum de s-a trecut peste cel care a gestionat acest lac, decenii întregi, fără să aibă un cuvânt de spus în această intervenție colaterală venită nu știm de unde, susținută nu știm de cine, dar cu siguranță în spatele ei aflându-se interese murdare?
 

Cum apreciați activitatea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol?

Sanatoriul a mers din ce în ce mai bine, a progresat. De beneficiile stațiunilor balneare se bucură mulți pacienți veniți din cele mai variate domenii: reumatologie, dermatologie, cardiologie, diabetologie, neurologie, toate persoanele vârstnice în general au nevoie de această resursă de sănătate care nu este inepuizabilă și trebuie lăsată să funcționeze în continuare, pentru că este un bun la care noi nu putem să renunțăm.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.