Administratori provizorii numiți în Consiliul de Administrașie al Companiei de Investiţii pentru Turism - SA. Cine sunt aceștia

În data de 9 iunie 2017 a avut loc adunarea generală ordinară a acţionarilor Companiei de Investiţii pentru Turism - S.A.

Statul Român, prin Ministerul Turismului, în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Societăţii Compania de Investiţii pentru Turism - S.A., întrunită legal şi statutar cu acţionari prezenţi, reprezentând 100% capitalul social, a hotărăt următoarele:

1. Revocarea Mihaelei Anca Marinescu, a lui Dan Dinuță şi a lui Cristian Cutaș din funcţia de membri neexecutivi ai Consiliului de Administraţie.
2. Numirea următorilor administratori provizorii în Consiliului de Administraţie al Societăţii: — Florentin Cotorobai, Florin Daniel Demian și Raluca Spînoche.
3. Durata mandatului administratorilor provizorii este de 6 luni de la data numirii.
4. Indemnizaţia fixă a administratorilor provizorii va fi de 2600 lei brut pe lună.
5. Aprobarea formei cadru a „Contractului de Administrare/Contractului de Mandat" ce urmează a fi încheiat cu administratorii provizorii.
6. Împuternicirea Directorului General al societăţii şi a reprezentantului Ministerului Turismului pentru semnarea cu administratorii provizorii ai societăţii a „Contractului de Administrare/Contractului de Mandat".
7. Împuternicirea Directorului General al societăţii şi a reprezentantului Ministerului Turismului pentru efectuarea formelor de publicitate, de înregistrare şi de ducere la îndeplinire a Hotărărilor A.G.O.A Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.