Alegeri în Las Fierbinţi! Cine îl va înlocui pe Iusein Iuksel, tătarul din Medgidia care a câştigat încrederea fierbinţenilor

Locuitorii din bine-cunoscutul oraş Fierbinţi vor trebui să desemneze un nou primar mai repede decât se aşteptau. Cu toate că au fost la vot pe 5 iunie şi l-au ales pe Iusein Iuksel, un tătar din Medgidia, căsătorit cu o fierbinţeancă, acesta nu îşi poate continua mandatul de patru ani, aşa că locuitorii din Fierbinţi, judeţul Ialomiţa, vor trebui să aleagă un alt lider care să îi termine mandatul lui Iuksel.

 Mandat de doar 24 de zile în fruntea locuitorilor din Fierbinţi

Tătarul din Medgidia a avut unul dintre cele mai scurte mandate în localitatea care a devenit cunoscută la nivel naţional datorită serialului „Las Fierbinţi“, difuzat de ProTV. Iusein Iuksel a fost condamnat definitiv la patru luni de închisoare cu suspendare pe 3 iunie 2016, cu doar două zile înainte de alegerile locale din 5 iunie. Candidatura sa însă apucase să fie validată de Biroul Electoral, aşa că Iusein Iuksel a câştigat alegerile direct din poziţia de incompatibil. Pe 29 iunie, prefectul judeţului Ialomiţa a semnat ordinul de încetare a mandatului de primar al lui Iusein Iuksel.
 
Conform declaraţiei de avere a primarului ales din Fierbinţi, Iusein Iuksel deţine printr-un act de vânzare-cumpărare un teren forestier dobândit în 2010, cu suprafaţa de un hectar, dar şi o cotă-parte de 3/8 dintr-un teren intravilan, dobândit ca moştenire în anul 1997, cu suprafaţa de 3.500 mp.
 
Tot prin moştenire, acesta a obţinut în 1997 o casă de locuit, cotă-parte de 3/8, titularul fiind Daniela Iusein. Conform declaraţiei publicate în 2016, acesta a obţinut un venit anual de 39.518 lei de la Primăria Fierbinţi, încasând bani şi de pe urma terenului pe care îl are în arendă: 2.700 de lei din subvenţie şi 2.250 de lei din producţia realizată.

Alegeri parţiale în 32 de localităţi 

Locuitorii din 32 de localităţi din România vor fi chemaţi la vot mai devreme decât era de aşteptat, pentru a-şi alege primarul, ca urmare a faptului că edilii votaţi pe 5 iunie nu mai sunt în funcţie. Potrivit unui document obţinut de RomaniaTV.net de la Ministerul Afacerilor Interne, 32 de localităţi se pregătesc de alegeri, cu toate că data la care se va organiza un nou scrutin nu a fost precizată.
 
Potrivit legii alegerilor locale, „în cazul unor alegeri parţiale, data desfăşurării acestora se stabileşte cu cel puţin 35 de zile înaintea votării“. Guvernul nu a stabilit o dată pentru organizarea acestora, astfel că localităţile sunt conduse în continuare de cei care au preluat sarcinile primarului, viceprimarii.
 
Printre localităţile nevoite să organizeze alegeri parţiale se numără Craiova, unde Lia Olguţa Vasilescu a părăsit biroul de primar pentru un mandat de deputat şi ministru al Muncii, Târgu Jiu, Râşnov, Lupeni sau Roman. Alegeri parţiale urmează să fie organizate şi în localitatea constănţeană Nicolae Bălcescu.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

metesan

11 Dec, 2017 19:36

Domnule IUKSEL;oare am fost colegi de suferinta in acceasi UM din Constanta ?Daca da;atunci ma bucur sa va reantalnesc fie si virtual.Cu respect!

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.