Aprobarea Regulamentului de amplasare a mijloacelor publicitare se amana pentru sedinta CLM din aprilie

regulament_-_semafoare.jpgDirectorul Serviciului de Iluminat Public din cadrul Primăriei Constanţa, Viorel Farcaş, a reuşit să obţină de la primarul Constanţei avizul favorabil pentru ca Regulamentul de organizare, autorizare şi amplasare a mijloacelor de publicitate pe raza municipiului să treacă în dezbatere la comisiile de specialitate din Consiliul Local.

Proiectul va ajunge pe masa consilierilor locali, probabil, în şedinţa din luna aprilie. Mai întâi, proiectul trebuie să treacă de cele şapte comisii de specialitate.

Iniţiativa autorităţilor locale de a concepe un regulament privind amplasarea mijloacelor luminoase, după modelul altor administraţii din ţară care deţin de ani buni astfel de reglementări, a venit după ce am semnalat pericolul pe care îl reprezintă pentru conducătorii auto anumite semnale luminoase amplasate în locuri nepotrivite, prin două materiale publicate în luna decembrie 2009 („Semafoare înşelătoare în intersecţii") şi în ianuarie 2010 („Chioşc de ziare, pericol în intersecţie").

La ultima discuţie, Farcaş ne-a declarat că acest regulament va fi întocmit în colaborare cu operatorii economici care se ocupă de amplasarea panourilor luminoase în municipiu. Astfel de reglementări mai există şi în Cluj-Napoca, Mediaş, Bucureşti, Timişoara şi Oradea.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rezultatele cercetărilor a doi doctoranzi ai Universității Ovidius din Constanța, prezentate la un eveniment științific în Bulgaria

02 Nov 2023 870

EURO 2020 Portugalia - Germania, meci cu şase goluri. Franţa şi Spania, egaluri

20 Jun 2021 3165

La Constanța un caz similar Onești a avut loc în 1995. Cum au rezolvat trupele DIAS cazul (galerie foto+video)

03 Mar 2021 17046

UPDATE 1. Secretarul general al PMP Dorel Constantin Onaca va candida la Constanţa pentru Senat, iar Robert Turcescu pentru Camera Deputaţilor

11 Oct 2016 4274

Traian Băsescu speră la o redefinire a abuzului în serviciu de către judecătorii CCR

30 May 2016 3450

Calificare pentru Halep în turul al treilea la Roland Garros

25 May 2016 2445

Andreea Mitu s-a calificat în semifinalele probei de dublu la Cagnes-sur-Mer

06 May 2016 2632

Transgaz anunţ privind comercializarea capacităţii de transport a conductei Isaccea - Negru Vodă. Despre ce este vorba

30 Dec 2015 3051

Cerem demisia președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru declarații iresponsabile

05 Jul 2015 1662

Campania MAE “Dialog cu Diaspora pe teme consulare” la Bruxelles

27 Jun 2015 1677

In urma declaratiei ca nevestele romanilor din diaspora sunt „curve”, Ioan Rus trebuie sa demisioneze imediat

11 Jun 2015 1618

Un brazilian a cântat la chitară când medicii îl operau pe creier (video)

04 Jun 2015 2631

Simona Halep o întâlneşte în semifinale la Shenzhen pe Saisai Zheng

08 Jan 2015 3108

Ştiaţi că...? Pe 4 octombrie, cântăreţul cubanez Jon Secada... (video)

04 Oct 2014 3141

Prin Europa, Rusia şi Caucaz, pe două roţi Cei trei motociclişti din Kazakhstan, susţinuţi de KMG Rompetrol, au ajuns la Constanţa (galerie foto)

26 Jun 2014 3145