Bărbatul bănuit că ar fi înjunghiat un angajat al magazinului Dovi, din Constanţa, propus pentru arestare preventivă (video)


Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, tânărul bănuit de agresiunea de ieri, din fata magazinului Dovi, a fost reținut pe bază de ordonanță, urmând ca, astăzi, sa fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța, cu propunere de arestare preventivă.

Reamintim că, ieri, după orele prânzului, conform administratorului SC Dovi Free SRL Constanţa, Maria Done, angajatul societăţii ar fi încercat să alunge un tânăr care era agitat şi trăgea de unul dintre geamurile magazinului. În acel moment, suspectul a scos un cuţit şi a încercat să-l înjunghie. A reuşit să-i provoace victimei câteva răni superficiale până când a fost imobilizat de câţiva cetăţeni care treceau prin zonă.

Citeşte şi Imagini şocante. Conflictul din faţa magazinului Dovi, surprins pe camerele de supraveghere (video)


Martorii bănuiesc că suspectul fie ar fi fost sub influenţa unor substanţe interzise, fie ar suferi de probleme psihice, deoarece în momentul în care a fost prins era destul de tulburat.

Poliţiştii l-ar fi recunoscut ca fiind o mai veche cunoştinţă, fiind implicat în alte incidente în trecut. Angajatul societăţii SC Dovi Free SRL, care a ajuns la spital, este căsătorit şi are un copil minor. 

Sursa foto: ZIUA de Constanţa




Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 586

Arestare de ultim moment la Tribunalul Constanța!

27 Mar 2024 667

Constanța. Femeia suspectată că și-ar fi incendiat concubinul cere să fie eliberată

21 Jan 2024 661

„Pastilă amară“ pentru procurorii din Constanța! Propunere de arestare, respinsă într-un dosar în care se vehiculează aproape 1 milion de euro

27 Dec 2023 1389

Tânăr din Tecuci, dat în urmărire de magistrații din Constanța, depistat de polițiști

22 Nov 2023 723

Dumitru Buzatu, preşedintele CJ Vaslui (PSD), acuzat de luare de mită, ar putea fi eliberat!

29 Sep 2023 937

Propunere arestare preventivă pentru furt calificat la Constanța

14 Sep 2023 840

Descoperire șocantă la punctul de trecere a frontierei Sculeni! Implicat un cetățean polonez (FOTO)

05 Sep 2023 762

Arestați preventiv în Timișoara! Acuzații de trafic de migranți și lipsire de libertate în mod ilegal

30 Aug 2023 597

Știri Constanța azi Bărbații care au provocat incidentul violent la Costinești, prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria din Mangalia (FOTO+VIDEO)

17 Aug 2023 2172

Oficial de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța! Dan Diaconescu adus în fața instanței. Ce acuzații i se aduc (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Apr 2023 1974

Bărbat agresat fizic, pe strada Nucilor din municipiul Constanța. Suspectul, arestat preventiv

09 Feb 2023 1344

Femeie, urmărită internațional prin Interpol Mandat european de arestare, pus în executare la Constanța!

09 Feb 2023 1515

DIICOT „lansează bomba“ după perchezițiile de la Constanța! Zeci de persoane duse la arestare (VIDEO)

24 Nov 2022 2426

Scandal monstru la Tuzla!

07 Oct 2022 4724