Blestem turcescScafandrii daţi dispăruţi, încă negăsiţi (galerie foto)

Isu_Pompieri_Dobrogea_avansari_in_grad_33_Catalin_Ispas.jpgCei doi scafandri care joi seara nu au mai ieşit din adâncurile Mării Negre, Cristian Zarafu şi Cătălin Ispas, sunt în continuare daţi dispăruţi. Până aseară, niciun echipaj de salvare nu s-a încumetat să-i mai caute din cauza vremii nefavorabile şi a furtunii de pe mare de minim forţa 4-5.

Încercarea echipajului de patru scafandri aparţinând firmei private SC Hunter's Company SRL de a filma, după cum spun unele surse, sau de a închide un rezervor cum spun altele, are, se pare, un sfârşit tragic. Joi seara, dintre cei patru membri ai echipajului, doar doi au ieşit la suprafaţă, ceilalţi doi fiind daţi dispăruţi. Chiar dacă nava Poliţiei de Frontieră a încercat să ajungă în zona unde se afla epava navei Medy, valurile uriaşe au zădărnicit încercarea lor de a-şi salva colegii. Nici scafandrii Agenţiei de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, care s-au deplasat cu una dintre navele lor până la locul în care se presupune că se aflau cei doi, nu au putut face nimic din cauza valurilor foarte puternice şi a curenţilor marini care au făcut imposibilă scufundarea, pentru că riscau să aibă aceeaşi soartă ca şi colegii lor. Potrivit celor declarate de directorul ARSVOM, Ion Voicu, din cauza mării care a fost agitată toată ziua de ieri, echipajele de scafandri ai ARSVOM nu au putut interveni sub nicio formă, cu atât mai mult cu avizul de furtună pe mare era în vigoare. Iniţial, se gândise o strategie prin care dispăruţii să fie căutaţi cu ajutorul unui elicopter, survolând aria în care s-ar putea afla aceştia, concomitent cu operaţiunea de căutare a scafandrilor. Planul a căzut tot din cauza condiţiilor meteo. 

Cătălin Ispas avea 26 de ani, era angajat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea şi fusese avansat de la gradul de sublocotenent la locotenent pe 1 august. Era căsătorit şi avea un copil. Colegul său, Cristian Zarafu, era scafandru cu experienţă şi a lucrat, până în urmă cu cinci ani, la Agenţia Navală de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, fiind şeful echipei de scafandri.

Cazul a fost preluat şi de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă. O echipă de inspectori de muncă a fost ieri la sediul SC Hunter's Company SRL, firma pentru care lucrau cei doi. Cazul însă nu poate fi investigat amănunţit până când eventualul deces al celor doi nu va fi declarat. Şeful ITM, Eugen Bola, spune că mai multe date vor putea fi furnizate luni după-amiază. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.