Bloc de şase etaje, cu piscină Octavian Caraivan, fost partener cu Borcea şi Giurgiucanu din Dosarul Retrocedărilor, investeşte în Mamaia

Octavian Caraivan, Stere Iorgoveanu, Chiru Marcela şi Petre Viorica, asociaţi în Blue Bike Development SRL, vor investi, în acest an, în zona Satului de Vacanţă din staţiunea Mamaia, într-un bloc de locuinţe.
 
În acest sens, Primăria Constanţa a emis, pe data de 20 ianuarie, autorizaţia de construire nr. 122 - „Construire Imobil P+6E+terasă circulabilă şi piscină, cu funcţiunea de apartamente de vacanţă“. Beneficiarul autorizaţiei de construire este SC Blue Bike Development SRL. Actul emis de administraţia publică locală este valabil până pe data de 20 ianuarie 2016.

 Ce spune Registrul Comerţului

 Potrivit Registrului Comerţului, Blue Bike Development SRL a fost înfiinţată în anul 2012 şi are sediul social pe strada Ştefan cel Mare. Firma îi are ca asociaţi pe Octavian Caraivan, născut în 1973, în Constanţa, Stere Iorgoveanu, născut în 1982, în Tulcea, Marcela Chiru, născută în 1960, în comuna Platoneşti, Ialomiţa, şi Viorica Petre, născută pe 1947, în satul Independenţa, Constanţa. Fiecare asociat deţine câte cinci părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 25%. Administratorii societăţii sunt Octavian Caraivan, Ştefan Cătălin Petre şi Stere Iorgoveanu. Activitatea principală a firmei constă în „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“. Potrivit date-financiare.ro, în anul 2013, societatea cu zece angajaţi a declarat o cifră de afaceri netă de 3.246.075 de lei şi un profit brut de 500.158 de lei.

 Caraivan vs. Borcea şi Giurgiucanu

 Interesant este faptul că numele lui Octavian Caraivan este legat de cel al lui Cristian Borcea, care se află, în prezent, la Penitenciarul Poarta Albă. Potrivit Monitorului Oficial nr. 0277/2002, Octavian Caraivan a fost administrator, alături de Georgică Giurgiucanu şi de Stan Ion, al societăţii Holiday Club Neptun SRL, ai cărei acţionari erau Cristian Borcea, Maria Măriuţa, Rodica Cristina Ghionea, George Giurgiucanu, SC Neptun-Olimp SA şi SC GG & Son Trading SRL. În 2008, Georgică Giurgiucanu intra în societatea Pro-Verbe SRL, aducând aport în natură la capitalul social un teren de 11.354,85 mp, situat pe bulevardul Mamaia nr. 564, lot 2, număr cadastral 14986/2 (potrivit Monitorului Oficial 2580 din 2008). Pământul fusese intabulat în cartea funciară 51848, conform înscrierii 7578/2006, eliberate în dosarul 7578 din 7 aprilie 2006. Odată cu intrarea lui Giurgiucanu în societatea menţionată, administrator a fost numit Octavian Caraivan. Georgică Giurgiucanu este una dintre „vedetele“ Dosarului Retrocedărilor. Prin dispoziţia 796 din 19 martie 2004, primarul Radu Mazăre a retrocedat mai multe suprafeţe de teren către Georgică Giurgiucanu, Cristian Borcea, Maria Măriuţa, Mihai Camboianu şi SC Habitat şi Ambient SA. În rechizitoriul DNA se vorbeşte despre „modul de operare D“, în care sunt învinuiţi, printre alţii, următorii: Radu-Ştefan Mazăre, Nicuşor Daniel Constantinescu, Ramona Dospinescu, Constantin Racu, Ion Marica, Georgică Giurgiucanu, Dragoş Emil Săvulescu, Mihai Camboianu, Cristian Borcea, Gheorghe-Valentin Ionescu, Basarab Popa, Alin Horaţiu Dima şi Maria Măriuţa.

Citeste şi

Fost partener de afaceri cu Borcea şi Giurgiucanu din dosarul retrocedărilor:
Bloc de trei etaje pe terenul lui Octavian Caraivan de pe strada Sarmisegetusa (rechizitoriu + galerie foto)


Fost partener cu Giurgiucanu, o „vedetă“ a Dosarului retrocedărilor:
Octavian Caraivan ridică un bloc de şase etaje în Mamaia (rechizitoriu + galerie foto)

 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

maria

22 Jan, 2015 11:36

Ce a invirtit Caravaivan,ca vedem ca nu mai stie ce sa faca cu banii. Mai are un bloc in constructie,in Constanta, pe str.Samizegetusa spre str.St.Mihaileanu, linga fosta gradinita.Super centru.

Articole asemanatoare

Firme Constanța Blue Bike Development SRL, modificări în societate, adoptate de asociații Caraivan, Iorgoveanu și Petre

15 Dec 2023 941

Imobiliare Constanța Blue Bike Concept SRL modifică blocul pe care îl ridică pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea

14 Dec 2023 1180

Blue Bike Concept ridică un bloc pe strada Dinoisie cel Mic din Constanța

21 Apr 2023 1723

Iorgoveanu, Caraivan și Petre investesc din nou în municipiul Constanța. Ce vor edifica

31 Aug 2022 2028

Corneliu Bogdan Grigorov ridică un bloc pe bulevardul Mamaia. Legături cu nume sonore din Dosarul Retrocedărilor

06 Jan 2022 3677

Ce se construiește Sanda Mirela Guță ridică un bloc pe bulevardul Mamaia. A deschis proces împotriva administratorilor Blue Bike Development

31 Mar 2021 4199

Au anunţat că va avea două etaje, iar acum s-au răzgândit Blocul ridicat pe locul fabricii de biscuiţi Eugenia din Constanţa, supraetajat

27 Aug 2019 3547

Blue Bike Development SRL construieşte pe bulevardul Mamaia. Investitorul vrea să demareze consultarea publică (document)

28 Jun 2019 3841

Vă mai amintiţi de fabrica Eugenia din Constanţa? Un imobil de două etaje îi va lua locul. Undă verde de la municipalitate

15 Jun 2019 6610

Printre asociaţi, fostul partener al lui Giurgiucanu Blue Bike Development SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanţa

21 Aug 2018 2536

Ce răspuns a primit Blue Bike Development SRL de la Primăria Constanța. Este vizat blocul de zece etaje de lângă IPJ

21 Feb 2018 5432

Stere Iorgoveanu, Octavian Caraivan şi Viorica Petre s-au asociat în Blue Bike Gate One SRL

22 Aug 2017 4073

Printre asociaţi, fostul partener al lui Giurgiucanu Blue Bike Development SRL modifică blocul de zece etaje din coasta IPJ Constanţa

30 Nov 2016 5283

Bloc de zece etaje, în coasta IPJ Constanţa Blue Bike Development SRL continuă lucrările la imobilul de pe strada Renaşterii (galerie foto)

04 Jul 2016 10322

Printre asociaţi, un fost partener de afaceri al lui Giurgiucanu Parcare nouă pe strada Renaşterii, plămădită de Blue Bike Development SRL

13 May 2016 3208