Actualitate

Cât va încasa asocierea ABC Val - House Consult pentru continuarea lucrărilor la Campusul Henri Coandă

Potrivit unui anunţ de atribuire publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, în urma unei proceduri de negociere directă, asocierea ABC Val - House Consult va încasa suma de 1.061.460,47 de lei, fără TVA, pentru continuarea lucrărilor la extinderea Campusului Social Henri Coandă.
 
Concret, Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat (RAEDPP) a atribuit pe 9.06.2017 lucrări suplimentare în cadrul contractului nr. 12745/24.11.2015, având ca obiect proiectare - fazele DTAC, PT, DDE şi execuţie lucrări - „Construire unităţi locative modulare în municipiul Constanta şi lucrări tehnico-edilitare aferente - Campus Social Henri Coandă, strada Stefăniţă-Vodă, zona II“, aşa cum se arată în anunţul de atribuire.
 
Sumele pentru construirea acestor locuinţe provin de la bugetul local. Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat Constanţa, instituţie care administrează Campusul Social Henri Coandă, a suplimentat contractul pentru extinderea cartierului cu peste un milion de lei.
 
În acest sens, a obţinut de la Primăria Constanţa, pe data de 28 aprilie, Autorizaţia de construire nr. 479 pentru „Construire zece unităţi locative modulare în municipiul Constanţa, lucrări tehnico-edilitare aferente şi organizare de şantier Campus Social Henri Coandă - zona II“. Autorizaţia este valabilă 12 luni. Investiţia se va realiza pe aleea Zmeurei nr. 3.
 
În ianuarie 2016, Primăria Constanţa, prin RAEDPP, a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului memoriul de prezentare a proiectului „Construire zece unităţi locative modulare în municipiul Constanţa, lucrări tehnico-edilitare aferente şi organizare de şantier - Campus Social Henri Coandă - zona II“, în vederea obţinerii acordului de mediu.

În ce constau lucrările de extindere a Campusului Henri Coandă?

Proiectul „Construire zece unităţi locative modulare în municipiul Constanţa, lucrări tehnico-edilitare aferente şi organizare de şantier - Campus Social Henri Coandă - zona II“ este iniţiat şi dezvoltat prin programul Primăriei Municipiului Constanţa ce urmăreşte realizarea unui cartier de locuinţe sociale cu capacitate mare de cazare, pentru persoanele nevoiaşe din oraş. Proiectul presupune construcţia a zece blocuri de locuinţe cu regim de înălţime P+2E.

Pentru o mai bună detaliere a proiectului, terenul cu suprafaţa de 60.000 mp a fost împărţit în două zone de studiu (I şi II), zona I cuprinzând un număr de 17 blocuri de locuinţe având regimul de înălţime P+2E, a căror construcţie a fost finalizată. Zona II a fost, la rândul său, împărţită în trei etape de construire: trei imobile de locuinţe sociale (regim de înălţime P+2E) finanţate conform Legii 114/1996 - în execuţie, trei imobile de locuinţe sociale (regim de înălţime P+2E) finanţate conform O.U.G. 74/2007 - în execuţie şi zece imobile locuinţe sociale (regim de înălţime P+2E). Investiţia se va realiza în municipiul Constanţa, aleea Zmeurei nr. 3, lot 2. 
 
Cele zece tronsoane sunt identice ca dimensiuni (31,75 m x 14,90 m), fiecare având suprafaţa construită de 473,1 mp x 10 = 4.731 mp - suprafaţa desfăşurată - 1.419,3 mp x 10 = 14.193 mp. Fiecare bloc are 57 de unităţi modulare constituite în unităţi locative cu o cameră (47,40%), două camere (42,10%) şi trei camere (10,50%), rezultând un total de 570 de unităţi locative structurate astfel: 270 de unităţi locative cu o cameră, 240 de unităţi locative cu două camere şi 60 de unităţi locative cu trei camere. Fiecare modul/bloc este format din 57 de unităţi locative modulate, după cum urmează: 27 cu o cameră, 24 cu două camere şi şase cu trei camere.
 
Unităţile vor fi dotate şi echipate având în componenţă: baie, bucătărie, cameră de zi, dormitor şi spaţiu pentru depozitare. Baia va fi echipată cu lavoar, inclusiv baterie; cădiţă de duş, inclusiv baterie; vas WC. Bucătăria va avea corp mobilier, blat, plită electrică cu două ochiuri - putere maximă 2.000 W, mini-frigider şi spălător. Camerele vor fi dotate cu paturi (inclusiv saltele).

În 2015, contractul a fost câştigat de asocierea SC ABC Val SRL - SC House Consult SRL

Vă reamintim că, în 2015, după o procedură de licitaţie, contractul pentru zona a II-a a Campusului Social Henri Coandă a fost câştigat de asocierea dintre SC ABC Val SRL, în calitate de lider, şi SC House Consult SRL.

Valoarea estimată a contractului a fost de 34.688.534 de lei, fără TVA, dar după licitaţie s-a ajuns la 34.334.746,67 de lei, fără TVA.
Noile imobile destinate persoanelor defavorizate vor ocupa o suprafaţă de 18,8 hectare, vor avea un regim de P+2 etaje şi vor conţine, în total, 570 de unităţi locative, împărţite astfel: 270 cu o cameră, 240 cu două camere şi 60 cu trei camere.

În prezent, Campusul Social Henri Coandă este format din zece module/blocuri, cu funcţiunea de locuinţe sociale colective, regim de înălţime P+2E, identice ca dimensiuni (31,60 m x 14,90 m), fiecare având suprafaţa construită de 470 mp. Cele zece tronsoane au câte 57 de unităţi modulare constituite în unităţi locative cu un dormitor (47,40%), două dormitoare (42,10%) şi trei dormitoare (10,50%), rezultând un total de 570 de unităţi locative.

Despre ABC Val SRL

Firma ABC Val SRL a luat fiinţă în anul 1993 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 698.210 lei, integral vărsat, este compus din 69.821 de părţi sociale. Asociat unic al societăţii este Vasile Costea, născut pe 15.07.1960, în Medgidia. Tot el este şi administratorul societăţii, care se ocupă de „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“.
 
De-a lungul anilor, ABC Val SRL şi-a adjudecat mai multe contracte de la autorităţile locale. Contractul „Execuţie lucrări aferente obiectivului de investiţii «Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al municipiului Constanţa»“ a avut o valoare totală de 29.543.222,71 de lei. Licitaţia organizată de Primăria Constanţa a fost câştigată de asocierea ABC Val - SCD Antrepriză Construct.
 
De asemenea, ABC Val SRL a câştigat contractul „Lucrări suplimentare aferente obiectivului de investiţii construire parcare multietajată P+7E, în staţiunea Mamaia, zona Cazino Albatros“, în valoare de 805.943,9 lei. În portofoliul de lucrări al societăţii regăsim şi contractele „Servicii de deszăpezire a căilor rutiere, pietonale şi a platformelor de circulaţie, din porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud, Midia şi Mangalia“, atribuit de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, „Executarea lucrărilor de construcţii pentru realizarea obiectivului Supraetajare Pavilion A - Baza Nautică a UMC“, atribuit de Universitatea Maritimă din Constanţa, „Reabilitarea şi extinderea unei clădiri din zona metropolitană Constanţa, localitatea Corbu, în vederea utilizării acesteia drept centru de tineret“, atribuit de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanţa, „Lucrări conexe container de mari dimensiuni cu destinaţia Terminal Cargo General“, atribuit de SN Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa SA, „Reparaţii accese (scări) în corpurile A, B, C“, la sediul Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile SA, „Sistematizare pe verticală locuinţe ANL, etapa a II-a, strada Oituz nr. 75, municipiul Mangalia“, adjudecat de la Primăria Mangalia.

Despre House Consult SRL

Societatea s-a înfiinţat în anul 2005 şi are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris este de 400 de lei. Asociaţi sunt Alexandra Victoria Briban, cu 25%, şi Radu Briban, cu 75%. Acesta din urmă are şi calitatea de administrator. Obiectul de activitate al firmei vizează „activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea“.
 
Societatea bucureştenilor a mai executat proiectare etape studiu de fezabilitate, proiect tehnic, detalii de execuţie şi caiete de sarcini pentru mai multe obiective de investiţii din Constanţa, cum ar fi ansamblul rezidenţial Baba Novac sau promenada turistică Mamaia, mai multe hoteluri din staţiunea Mamaia, ansambluri de locuinţe private din Constanţa şi Medgidia, dar şi pentru locuinţe sociale construite în Eforie Sud şi Constanţa.
 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Accident rutier în cartierul Henri Coandă din Constanța. Un pieton a fost rănit

23 Nov 2017 1396

Şocant! Cetăţeni brazilieni, prinşi cu droguri în stomac pe Aeroportul Henri Coanda. Ce spun procurorii DIICOT

14 Nov 2017 1014

Dosarul Campusului Social Henri Coandă, redeschis azi pentru a 11-a oară la Înalta Curte. Inculpaţi, Radu Mazăre, Alexandru Mazăre şi Avraham Morgenstern

12 Oct 2017 1484

Vast Impex, contract de lucrări în Campusul Social Henri Coandă

10 Oct 2017 594

Verificări în zona aeroporturilor. Taximetriştii, vizaţi de controalele Poliţiei Române

22 Sep 2017 664

Două aeronave redirecționate către Aeroportul Mihail Kogălniceanu din județul Constanța din cauza furtunii din București

20 Sep 2017 650

Licitaţie organizată de RAEDPP Lucrări de reparaţii şi montaj de apometre în Campusul Social Henri Coandă

18 Sep 2017 433

Tânăr căzut în stradă în zona Spitalului Județean Constanța. Trecătorii i-au sărit în ajutor. Ce i-a spus acesta medicului ajuns la fața locului (galerie foto + video)

07 Sep 2017 6391

Se extinde Campusul Social „Henri Coandă“ din Constanţa. Ce demersuri s-au făcut şi cu câte unităţi locative se va mări

13 Jul 2017 4399

CNAB Aeronavă Turkish Airlines ieșită de pe pistă la aterizarea pe Henri Coandă

23 Jun 2017 2019

Campusul Social „Henri Coandă“ se extinde. Este considerat proiectul „de suflet“ al fostului primar, Radu Mazăre

29 Apr 2017 7805

Judecata în dosarul Campusului Social Henri Coandă a fost amânată

24 Apr 2017 3072

Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“, amânat pentru 21 aprilie

24 Mar 2017 660

Arestat preventiv după ce ar fi înjunghiat un tânăr în cartierul Henri Coandă din Constanța

17 Dec 2016 634

UPDATE Companiile de taxi s-ar putea retrage de pe aeroportul Otopeni

29 Nov 2016 703

Radu Mazăre, la Înalta Curte! (rechizitoriu)

29 Nov 2016 1796

Fraţii Mazăre, audiaţi Trei judecători de la Înalta Curte vor deschide azi Dosarul Campusului Social „Henri Coandă” (rechizitoriu)

14 Nov 2016 1054

Cine sunt Trei judecători pentru Dosarul Campusului Social „Henri Coandă” (rechizitoriu)

11 Oct 2016 1990

Radu Mazăre cere audierea lui Elan Schwartzenberg (rechizitoriu)

10 Oct 2016 1920

Zi importantă pentru Mazăre! Primul termen în Dosarul Campusului Social „Henri Coandă” (rechizitorii)

10 Oct 2016 2041

S-a stabilit primul termen de judecată în dosarul „Henri Coandă”. Elan Schwartzenberg, arestat în lipsă (rechizitoriu)

30 Sep 2016 2129

Petrecere în cartierul Henri Coandă

26 Sep 2016 2794

Fostul edil al Constanței, Radu Mazăre, în drum spre Istanbul, cu business class (galerie foto)

10 Sep 2016 3822

Radu Mazăre rămâne sub control judiciar

08 Sep 2016 1587

UPDATE Autorităţile locale, suspectate de interese financiare

31 Aug 2016 1364

Făgădău nu renunţă. Votul PNL şi PMP în CLM este decisiv! Cartier pentru rromi, centru de incluziune socială sau Henri Coandă II?! (document)

27 Aug 2016 13668

La patru ani de la inaugurare Campusul Social „Henri Coandă“ are nevoie de renovare (document)

20 Jul 2016 3621

Informaţii exclusive din documentele DNA Procurorii dezvăluie circuitul banilor dintre Elan Schwartzenberg şi Mazăre (referat arestare)

18 Jun 2016 3422

​Omul de afaceri Elan Schwartzenberg, arestat în lipsă, în dosarul Campusului Henri Coandă (rechizitoriu)

11 Jun 2016 1922

Veste proastă pentru Radu Mazăre! Iată ce au decis judecătorii

07 Jun 2016 10691

Gimnasta constănțeană Cătălina Ponor – „Mi-a fost dor de medalii, dar cred că se putea mult mai bine”

06 Jun 2016 1482

CNSC a spus ultimul cuvânt O licitaţie organizată de RAEDPP Constanţa, contestată de Thallassa Cons SRL şi EBS Conprest SRL (documente)

24 May 2016 1293

Senatorul Mazăre a contestat măsurile asigurătorii dispuse în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de fratele său

10 May 2016 1594

Radu Mazăre și fratele lui, senatorul Alexandru Mazăre, la Curtea Supremă a României (rechizitoriu)

09 May 2016 4038

Mazăre este aproape liber să părăsească țara

05 Apr 2016 1617

Radu Mazăre și fratele său Alexandru au tergiversat finalizarea cercetărilor, blocând documente din Israel

04 Apr 2016 1462

Lepădarea de Mazăre continuă până la uşa… portului. Lui Făgădău „nu-i plac“ acţiunile de la Portul Constanţa

16 Mar 2016 809

Lovitură pentru DNA, hotărâre definitivă pentru Radu Mazăre

10 Mar 2016 6069

Simona Halep -„Nu mă impacientează coborârea în clasament”

24 Feb 2016 866

UPDATE2-Făgădău şi Dobre îşi etalează planurile pentru anul ăsta

23 Feb 2016 1057

Mazăre, Morgenstern şi Shapir Structures Firma care a construit Campusul Social „Henri Coandă“, evacuată de la Cârlibaba (rechizitoriu)

06 Feb 2016 3574

RAEDPP Constanţa caută diriginţi de şantier pentru extinderea Campusului Social „Henri Coandă“ (document)

06 Feb 2016 1650

Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky, din nou în faţa judecătorilor de la Curtea Supremă (rechizitoriu)

27 Jan 2016 1958

Municipalitatea a depus actele necesare la APM Constanța Alte 10 blocuri vor răsări în campusul social Henri Coandă

17 Jan 2016 3275

Ziua Culturii Naționale, celebrată transatlantic de ansamblul românesc Imago Mundi. Formaţia a cântat şi la Vama Veche

11 Jan 2016 591

Ce decizie importantă vor lua astăzi consilierii locali privind Campusul Social „Henri Coandă“

18 Dec 2015 1068

Exclusiv! Calcul DNA Radu Mazăre, în rolul inculpatului pentru a treia oară - prejudiciu de aproape 45 de milioane de euro (rechizitoriu + referat DNA)

10 Dec 2015 2267

Proiectul „de suflet“ al fostului primar Mazăre Extinderea Campusului Social „Henri Coandă“ continuă

08 Dec 2015 2497

RAEDPP a contractat lucrări pentru Campusul Social Henri Coandă (document)

27 Nov 2015 1406

Ştiaţi că...? Henri Coandă, un savant cu pregătire polivalentă, a murit într-o zi de 25 noiembrie

25 Nov 2015 1349