Actualitate

CCINA, gazda unei conferinţe despre arbitraj Ştefan Deaconu - „Arbitrajul este o formă elegantă de soluţionare a litigiilor comerciale“ (galerie foto)

Curtea de Arbitraj Comercial şi Maritim Constanţa de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, Centrul Enterprise Europe Network şi Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României au organizat, în data de 9.06.2017, Conferinţa „Arbitrajul comercial intern şi internaţional. Actualitate şi perspective, în contextul Noilor Reguli de procedură arbitrală“.
 
Evenimentul s-a adresat arbitrilor, avocaţilor, consilierilor juridici, personalului de specialitate din cadrul curţilor de arbitraj, dar şi agenţilor economici care doresc să cunoască avantajele soluţionării unui litigiu pe calea arbitrajului.
 
Conferinţa a fost moderată de Andrei Săvescu - coordonator juridice.ro şi Ruxandra Serescu - vicepreşedinte Curtea de Arbitraj Comercial şi Maritim Constanţa, avându-l ca invitat special pe Marin Voicu - arbitru Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional. Nu în ultimul rând, la eveniment a fost prezent şi Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ a României. De asemenea, la conferinţă au participat speakeri renumiţi specialişti în domeniu, printre care s-au numărat Ştefan Deaconu - preşedinte Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, Bazil Oglindă - vicepreşedinte Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, Dan Frangeti - preşedinte Curtea de Arbitraj Comercial şi Maritim Constanţa, Andrei Săvescu, Sorina Olaru - membru al Colegiului Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, Florian Niţu - membru al Colegiului Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, Cristina Florescu - arbitru Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, Anca-Jeanina Niţă - judecător Tribunalul Constanţa, Secţia Contencios şi Administrativ Fiscal, Gabriel Mihai - arbitru Curtea de Arbitraj Comercial şi Maritim Constanţa.

Iată ce subiecte au fost dezbătute!

Temele conferinţei au fost: „Importanţa arbitrajului pentru mediul de afaceri“ - prof. univ. dr. Ştefan Deaconu; „Metode de eficientizare a procedurii arbitrale în contextul Noilor Reguli de procedură arbitrală“ - conf. univ. dr. Bazil Oglindă; „Despre supleţe şi modernitate în contextul Noilor Reguli de procedură arbitrală. Structură, tendinţe, deziderate“ - av. Sorina Olaru; „De ce arbitrajul rămâne opţiunea cea mai potrivită pentru soluţionarea diferendelor în afaceri şi cum Noile Reguli fac arbitrajul preferabil“ - av. Florian Niţu; „Arbitrabilitatea litigiilor izvorâte din contracte administrative“ - dr. Anca-Jeanina Niţă; „Particularităţile clauzei arbitrale în arbitrajul maritim“ - prof. univ. dr. Gabriel Mihai; „Inovaţii privind eficienţa şi transparenţa cu impact în promovarea diversităţii în arbitrajul internaţional“ şi „Consideraţii preliminare la iniţializarea unui arbitraj“ - lect. univ. dr. Cristina Florescu.
 
„Arbitrajul comercial este o formă elegantă şi rapidă de soluţionare a litigiilor comerciale care izvorăsc între comercianţi în cadrul contractelor pe care ei le încheie. În al doilea rând, aş spune în regim de confidenţialitate. Competitorii economici nu vor şti despre ce este vorba în acel dosar. De regulă, pot fi două tipuri de litigii: interne şi internaţionale, fie între o firmă românească şi una internaţională, fie între două firme internaţionale care aleg să se judece în arbitraj în România.
 
Litigiul poate dura, în medie, un an în procesele internaţionale şi şase luni în cele interne. Deciziile pe care le ia Curtea de Arbitraj sunt definitive şi ele sunt executorii de drept. Prin urmare, nu trebuie să mai ceri un proces pentru punerea lor în executare. Acesta este un avantaj, pentru că nu există niciun fel de distincţie între o hotărâre judecătorească pronunţată de instanţele obişnuite şi o hotărâre arbitrală. Costurile diferă în funcţie de valoarea litigiului. Acestea merg de la 8% până la 0,2% din valoarea litigiului. Astfel, cu cât litigiul este mai mare, cu atât procentul este mai mic.
 
Sunt şi procese cu valori mari, mai ales în domeniul construcţiilor, infrastructurii, care au valori de peste zeci de milioane de euro. În general, sunt multe litigii în zona de construcţii, infrastructură, agricultură, sistemul bancar. Nu soluţionăm litigiile dintre bănci şi consumatori. În ceea ce priveşte Dobrogea, aş putea spune că există un anumit specific care vine din zona comercial-maritimă“, a explicat Ştefan Deaconu, preşedintele Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional.
 
„Arbitrajul are o serie de avantaje. Se judecă rapid, în regim de confidenţialitate. Părţile îşi pot nominaliza arbitrii. Pentru un comerciant înseamnă foarte mult, în sensul că el ştie că acel litigiu va fi soluţionat de o persoană în care are încredere. Este important acest lucru, mai ales că în lume arbitrajul se bazează pe încredere“, a mai punctat Ştefan Deaconu.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CCINA Constanţa şi Camera de Comerţ şi Industrie Dobrich, parteneri într-un proiect privind promovarea mobilităţii forţei de muncă (galerie foto)

16 Nov 2017 535

#sărbătoreşteDobrogea Ion-Dănuţ Jugănaru, director general al CCINA Constanţa, despre prima cameră de comerţ a Dobrogei

16 Nov 2017 503

Imagini de la evenimentProiectul "Promovarea mobilităţii forţei de muncă în rândul angajaţilor şi persoanelor inactive", lansat azi de CCINA (galerie foto)

15 Nov 2017 384

Mesta Marmură şi Travertin SRL şi Solid House SRL, în Topul Naţional al Firmelor Private din România şi în Topul Judeţean al Societăţilor din Judeţul Constanţa 2016 (galerie foto)

03 Nov 2017 2387

Rompetrol Rafinare, premiată de CCINA Constanţa pentru cifra de afaceri, profitul brut și valoarea exporturilor din 2016

03 Nov 2017 642

Curs de agricultură ecologică, organizat de CCINA Constanţa

03 Nov 2017 333

LIVE TEXT Imagini de la eveniment. CCINA Constanţa premiază performanţa în afaceri. Topul judeţean al societăţilor, la cea de-a XXIV-a ediţie. Cine a ocupat primele locuri (galerie foto)

02 Nov 2017 1930

Modificări în structura Expolitoral SRL, deţinută de CCINA Constanţa

30 Oct 2017 235

CCINA vă invită la Târgul naţional de îmbrăcăminte şi încălţăminte Tinimtex

21 Oct 2017 3246

Zeci de oferte la Târgul Mobila Expo 2017, organizat de CCINA Constanţa (galerie foto)

20 Oct 2017 2440

CCINA Constanţa invită Târg de produse şi servicii eco, „Exponatura - Trăieşte Sănătos“, la cea de-a V-a ediţie

18 Oct 2017 1043

UPDATE Ministrul transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc, în portul Constanţa. Participă la Silk Road Summit (galerie foto+video)

05 Oct 2017 1201

Eveniment la nivel înalt, găzduit de CCINA Republica Kazahstan şi-a deschis consulat onorific la Constanţa (galerie foto)

29 Sep 2017 2746

Organizat de CCINA, Târgul TINIMTEX revine la Constanţa. Peste 220 de firme, prezente la eveniment

19 Sep 2017 2032

Două evenimente importante, la CCINA Constanţa Târgul Naţional de Îmbrăcăminte şi Încălţăminte TINIMTEX şi Târgul Imobiliar, la start

16 Sep 2017 3502

Strategii de marketing şi de promovare a unui produs turistic integrat, la CCINA Constanţa. Parteneriat cu Asociaţia „Dunărea“ din Bulgaria (galerie foto)

08 Sep 2017 947

LIVE TEXT Eveniment CCINA Constanţa. Proiect de strategie între România şi Bulgaria (galerie foto)

07 Sep 2017 614

Primăria Constanţa, membru colectiv al CCINA Care este cotizaţia anuală plătită de la buget

23 Aug 2017 535

Iată despre ce au mai discutat consilierii locali! Primăria Constanţa continuă să „cotizeze“ la Arhiepiscopie cu terenuri cu titlu gratuit pentru edificarea de noi lăcaşuri de cult

19 Aug 2017 1249

Seminar interactiv la Camera de Comerț, Industrie, Navigație şi Agricultură Constanţa. Până când te poţi înscrie

10 Aug 2017 551

Două cursuri noi la CCINA Constanţa

03 Jul 2017 1789

Constanţa. Accident rutier pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, în zona CCINA. Un taxi s-a răsturnat în urma impactului (galerie foto+video)

24 Jun 2017 8525

Balul Oamenilor de Afaceri din Constanţa a ajuns la a treia ediţie. Cine sunt cei premiaţi (galerie foto)

16 Jun 2017 5284

Eveniment ajuns la cea de-a XX-a ediţie Salonul Nautic şi Auto Tomis Yacht 2017, locul în care se reîntâlnesc cei pasionaţi de mare şi aventură (galerie foto)

16 Jun 2017 4294

Seară specială cu delicatese şi program artistic, oferită de CCINA. O nouă ediţie a Balului Oamenilor de Afaceri, la Constanţa

16 Jun 2017 3154

Investitorul Bela Tănase, care dorea să construiască lângă CCINA, mai bifează o afacere imobiliară. De data asta, în Mamaia

15 Jun 2017 1898

Spectacol estival la malul mării Salonul Nautic şi Auto Tomis Yacht, organizat de CCINA, la o nouă ediţie

13 Jun 2017 1159

CCINA Constanţa vine în ajutorul agricultorilor 80 de expozanţi prezintă utilaje de ultimă generaţie la Târgul ExpoAgroUtil (galerie foto)

09 Jun 2017 1200

ExpoAgroUtil Constanţa 2017 ediţia a 25-a 08-11 iunie 2019 Parcarea VIVO! Constanţa

07 Jun 2017 2179

CCINA Constanţa, gazda conferinţei „Arbitrajul comercial intern și internațional“

31 May 2017 1567

Târgul Expoagroutil, la o nouă ediţie. CCINA Constanţa vine în ajutorul agricultorilor

30 May 2017 1082

Consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Uygar Mustafa Sertel, în vizită la CCINA. Ce subiecte au fost dezbătute (galerie foto)

20 May 2017 728

Al optulea magazin Praktiker România, remodelat Omer Susli - „Magazinul din Constanţa performează foarte bine, de aceea a fost modernizat“ (galerie foto)

16 May 2017 5117

În căutarea ţinutei pentru balul de absolvire CCINA Constanţa aşteaptă tinerii la Târgul Naţional TINIMTEX (galerie foto)

11 May 2017 1159

Târgul Naţional de Îmbrăcăminte și Încălţăminte TINIMTEX şi-a deschis porţile pentru constănţeni (galerie foto)

10 May 2017 1168

Prima ediţie a Târgului Imobiliar, organizată de CCINA Dănuţ Jugănaru - „La Constanţa, piaţa imobiliară se mişcă destul de bine“ (galerie foto)

06 May 2017 1346

Ambasadorul Republicii Cipru la Bucureşti în vizită la CCINA Constanţa. Ce subiecte s-au discutat

05 May 2017 665

Timp de trei zile, constănţenii sunt aşteptaţi la prima ediţie a Târgului Imobiliar, organizat de CCINA

05 May 2017 1008

Seminarul cu tema „Surse de finanţare pentru IMM-uri şi persoane fizice“, la CCINA Constanţa

21 Apr 2017 759

Conferinţă AFACERI.RO Constanţa 2017 - 10 mai 2017 Provocări și soluții ale mediului de afaceri dobrogean. Piață. Tehnologie. Finanțare

20 Apr 2017 1242

CCINA Constanţa Se pot constitui clase de învăţământ profesional dual pentru anul şcolar 2017-2018

13 Apr 2017 1394

Cristina Şerbu şi Cambela Prod SRL s-au adresat APM Constanţa. Este vizată o investiţie imobiliară în coasta CCINA (document)

13 Apr 2017 1169

Biroul Unic, inaugurat la Constanţa de CCINA Dănuţ Jugănaru - „Am avut o scădere de peste 11% în ceea ce priveşte înfiinţarea de firme noi“ (galerie foto)

31 Mar 2017 1067

S-a inaugurat, la sediul CCINA din Constanța, Biroul Unic (galerie foto)

30 Mar 2017 1162

Se inaugurează, la sediul CCINA din Constanța, Biroul Unic. Ce fel de consultanță va oferi

29 Mar 2017 556

Protocol de colaborare interinstituțională. Între cine a fost încheiat. Ce va pune CCINA Constanța la dispoziţie

24 Mar 2017 741

Oferte speciale CCINA Constanța organizează ediția Cadourilor de Paşte a Târgului Naţional Tinimtex

20 Mar 2017 985

Targ de cadouri de Paste CCINA vă invită la Târgul naţional de îmbrăcăminte şi încălţăminte Tinimtex

17 Mar 2017 2418

Sunteţi în căutarea vacanţei perfecte? Târgul de Turism „Vacanţa“ 2017, organizat de CCINA Constanţa, la cea de-a X-a ediţie (galerie foto)

11 Mar 2017 2356

Live Text Târgul de Turism "Vacanţa" organizat de CCINA deschis la Constanţa (galerie foto)

10 Mar 2017 1222