Ce le transmite credincioşilor monseniorul Ieronim Iacob Romano-catolicii celebrează astăzi Învierea lui Iisus Hristos

catolici_-_monsenior_preotul_ieronim_iacob.jpgCu acest prilej, Ieronim Iacob, monseniorul Bazilicii Sfântul Anton, le-a transmis credincioşilor romano-catolici din vicariatul Dobrogei un mesaj de Paşte.

„N-am să vă scriu de Paşte cuvinte, nici vorbe pentru suflet, inimă sau minte. Vă-ndemn doar să priviţi icoana învierii cu ochii luminaţi de plâns ai Magdalenei. Şi veţi cunoaşte-atunci cu adevărat: Cristos din morţi a înviat! Adresez tuturor credincioşilor romano-catolici din vicariatul Dobrogei urări de paşte şi binecuvântare plină de har de la Domnul Înviat. Gândul nostru se îndreaptă, în mod deosebit, către cei bolnavi, către familiile cu probleme, către cei care sunt departe, către marinarii aflaţi pe mări şi oceane. Îi asigurăm de rugăciunea noastră cu ocazia Sfintelor sărbători", a spus monseniorul Ieronim Iacob. În cursul zilei de azi, liturghia va avea fastul sărbătorilor pascale. „Credincioşii vor veni la bazilică încărcaţi cu bucate tradiţionale, pe care le vor sfinţi", a mai adăugat monseniorul Ieronim Iacob. Reamintim că anul acesta, romano-catolicii şi protestanţii celebrează Sărbătorile Pascale cu o săptămână mai devreme faţă de ortodocşi şi greco-catolici.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de cum arată pistele pentru biciclete din Constanța? „Doamne ferește, care piste??“, spun constănțenii în online

17 Mar 2024 504

Editorial Rețelele de socializare, terenuri fertile pentru dezinformare și propagandă, în contextul viitoarelor alegeri

15 Mar 2024 475

Biletele de valoare şi voucherele de vacanţă vor putea fi emise electronic, dar şi utilizate pentru plăţi online

13 Mar 2024 494

Imobiliare Constanța PUZ-ul pentru un teren din zona Tomis III din municipiul Constanța, lansat în consultare publică. Până când puteți trimite propuneri și observații? (DOCUMENT)

11 Mar 2024 795

Interviu online cu Sorin Mihai, inspector şcolar general „Cele două simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii sunt mai buni decât cei din țară“

11 Mar 2024 1331

Afaceri Constanța Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu a cumpărat servicii de digitalizare de la o firmă din județul Iași (DOCUMENTE)

03 Mar 2024 792

Înmatricularea vehiculelor se va putea realiza online, din acest an

03 Mar 2024 485

Achiziția pentru echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale pentru Spitalul de Boli Infecțioase a fost contestată. Ce verdict a primit General Electric Medical Systems România SRL?

02 Mar 2024 644

Ce oferă experiența la cazinouri online?

28 Feb 2024 344

Consiliul local al municipiului Constanţa a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru mai multe proiecte. Sala Polivalentă, peste 10 milioane de euro (VIDEO)

27 Feb 2024 623

Ședință CLM Constanța Se va vota bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2024 al societății Termocentrale Constanța SRL (DOCUMENT)

26 Feb 2024 404

CL Constanţa, în ședinţă extraordinară Pe ordinea de zi, un proiect ce vizează orașele verzi (DOCUMENT)

26 Feb 2024 466

Consiliul local al municipiului Constanţa, convocat în ședinţă extraordinară. Cinci proiecte pe ordinea de zi (DOCUMENTE)

23 Feb 2024 813

O nouă licitație organizată de CNI care vizează noul stadion Gheorghe Hagi din Constanța, atacată la CNSC. Ce decizii au fost dictate?

21 Feb 2024 792

Modalități de plată online a impozitelor și taxelor locale. Ce spune Primăria Constanța

21 Feb 2024 502