Ce spune ministrul Adrian Țuțuianu despre industria naţională de apărare. Cum va fi modificată legislația

Trebuie să avem o industrie de apărare puternică, în interesul securității naționale și voi propune modificarea legislației astfel încât industria națională de apărare să aibă prioritate, fără a încălca regulile europene, a declarat sâmbătă, într-o conferință de presă la Târgoviște, ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu.

 

"Voi modifica împreună cu Ministerul Economiei legislația în așa fel încât industria națională de apărare să aibă prioritate, fără a încălca regulile europene privind transparența achizițiilor. Am avut și cu Consiliul Concurenței o discuție pe acest subiect, pentru că nu vreau să avem apoi proceduri de infringement pe subiecte de tipul ăsta", a spus Adrian Țuțuianu, citat de Agerpres.


Ministrul a subliniat că, în interesul securității naționale, trebuie să avem o industrie de apărare puternică.

''În interesul securității naționale, trebuie să avem o industrie de apărare puternică, de stat și privată, nu facem niciun fel de diferență între capitalul social. Este de dorit ca armata să aibă cât mai multe soluții de dotare și înzestrare din producția națională, pentru că în caz de conflict e greu să te duci să ceri la altul peste mări și țări sau să te duci, de exemplu, să iei pulbere pentru muniție din Serbia (...). Și atunci trebuie să ai propria fabrică de pulberi în România. Ea a existat, din păcate a fost închisă din cauza deciziilor manageriale proaste luate în ăștia 25 de ani'', a mai spus Țuțuianu.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sindicaliştii din industria de apărare pichetează din nou Guvernul. Ce îi solicită premierului

16 May 2018 2066

Iohannis a promulgat legea privind industria națională de apărare

21 Nov 2016 1636

Comunicat de presa MApN Industria Nationala de Aparare, rol major in modernizarea flotei militare din Romania

28 Jan 2016 1394