Comandament de caniculă la MAI. Cinci judeţe vor fi mâine sub cod portocaliu de caniculă. Recomandări pentru a face faţă termperaturilor ridicate

Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela DAN a convocat, împreună cu ministrul sănătății, Florian-Dorel BODOG, un Comandament de caniculă care s-a desfășurat, în această seară, la sediul MAI în prezența prefecților și conducătorilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
 
Întâlnirea a avut în atenție ultimele atenționări meteo potrivit cărora, începând de mâine, cinci județe din partea de sud-vest a țării se vor afla sub COD PORTOCALIU de caniculă, respectiv: Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman.
 
Cu acest prilej, ministrul Carmen Daniela Dan a subliniat faptul că ”principala prioritate pentru autorități este să vină în sprijinul populației și să transmită o serie de recomandări care să conducă la evitarea unor situații de risc”.
 
De asemenea, a solicitat prefecților din județele aflate sub avertizare de caniculă să monitorizeze permanent efectele temperaturilor ridicate asupra populației și să verifice stocurile de medicamente de urgență, în special cele destinate afecțiunilor care sunt agravate de caniculă.
 
Identificarea spațiilor climatizate, a locurilor pentru amplasarea unor puncte de prim-ajutor și existența rezervelor de apă au fost alte aspecte discutate în cadrul ședinței de astăzi.
 
Totodată, ministrul afacerilor interne a cerut structurilor pentru situații de urgență o atenție crescută pentru că există riscul unor incendii de vegetație.
 
În cadrul Comandamentului, reprezentantul Administrației Naționale de Meteorologie a menționat că perioada cu temperaturi ridicate se va manifesta până duminică, existând posibilitatea emiterii în zilele următoare și a altor avertizări meteorologice, inclusiv de Cod Roșu de caniculă.
 

”E foarte important să facem câteva recomandări pentru populație pe care am rugămintea să le transmitem ori de câte ori este necesar și pe toate canalele de comunicare”, a menționat ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan.

 
Astfel, persoanele în vârstă și minorii să evite deplasările între orele 11.00 și 18.00 sau expunerea prelungită la soare, iar copiii să fie supravegheați în permanență, în special pentru că este o perioadă de vacanță.
 

Pentru această perioadă, la nivel național sunt disponibile, în medie, 840 de ambulanțe și 270 autospeciale SMURD care pot interveni la solicitările cetățenilor. În funcție de evoluția situației, numărul echipajelor de intervenție poate fi suplimentat. Totodată, în cele 7 puncte de operare aeriană, la nivelul întregii țări, sunt pregătite 9 aeronave SMURD care acționează în cazurile deosebite.
 
Comandamentul convocat astăzi s-a desfășurat în sistem videoconferință cu Instituțiile Prefectului, la aceasta participând, din partea MAI, secretarul de stat Raed Arafat și șefii structurilor pentru situații de urgență, dar și reprezentanți ai ANM, INMH, Ministerului Sănătății, Direcțiilor de Sănătate Publică, Ministerului Mediului, Ministerului Apelor și Pădurilor, Ministerului Energiei, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Temperaturi de cuptor în toată țara! Constanța, sub cod galben de caniculă

27 Aug 2023 2143

Atenție șoferi! Sunt restricții pentru traficul greu în județele aflate sub cod portocaliu de caniculă

26 Aug 2023 802

MAE Atenţionare de călătorie pentru Croația. Se mențin codurile roșu și portocaliu de caniculă

24 Aug 2023 820

Atenționare de călătorie MAE Coduri roșu și portocaliu de caniculă în Croația

21 Aug 2023 763

UPDATE Cod galben de ploaie și furtună în județul Constanța. Lista localităților vizate de atenționarea meteo (VIDEO)

21 Aug 2023 17264

Județul Constanța sub Cod Portocaliu și Cod Galben de caniculă și disconfort termic accentuat

20 Aug 2023 1057

Alertă meteo! Județul Constanța sub cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat

04 Aug 2023 1186

Atenție șoferi! Circulația autovehiculelor de peste 7,5 tone, interzisă astăzi pe drumurile din mai multe județe

04 Aug 2023 835

Județul Constanța, sub Coduri portocaliu, roșu și galben! Recomandări pentru populație

26 Jul 2023 5147

Centrul Infotrafic anunță restricții de tonaj în județele Tulcea și Constanța

26 Jul 2023 855

IGPR InfotraficRestricții de tonaj, în condițiile temperaturilor extreme

24 Jul 2023 585

Atenție, șoferi Restricții de tonaj în România pe drumurile din majoritatea județelor! Măsură provocată de un cod roșu de caniculă

24 Jul 2023 829

Atenționare meteo! Cod Portocaliu de caniculă la Constanța! Recomandări pentru zilele caniculare

22 Jul 2023 1144

Primăria Constanța a anunțat un cod portocaliu de caniculă în județ! Cât va dura acest val de căldură?

21 Jul 2023 943

IGSU Cum facem față luptei cu vremea caniculară? Iată sfaturile autorităților

18 Jul 2023 838