Comemorare 13 ani de la moartea ÎPS Lucian Tomitanul

Lucian Tomitanul, cel care a îndrumat Arhiepiscopia Tomisului timp de zece ani (1990 - 2000), s-a stins din viaţă în seara zilei de 30 august 2004.

Este singurul ierarh înmormântat în incinta Catedralei Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, fiind un eveniment unic în istoria Arhiepiscopiei de la malul mării.
Pensionat pe caz de boala in anul 2000, Înalt Prea Sfințitul Lucian şi-a petrecut ultimii ani din viață în reședința arhiepiscopala din strada Sfântul Constantin Brâncoveanu din Constanta.

Lucian Tomitanul (născut Lucian Florea) a înfiinţat Seminarul Teologic de la Tulcea, Facultatea de Teologie din Constanţa, dar şi mănăstiri din Dobrogea - Peştera Sfântului Andrei, Dervent, Sfânta Elena de la Mare, de lângă Costineşti.

Născut la 3 aprilie 1922, în comuna Strenţ (judeţul Alba), uns în monahism în 1950, la Mănăstirea Sihastrul (judeţul Vrancea), a fost hirotonit diacon în acelaşi an şi ieromonah opt ani mai târziu.

A urmat seminarul monahal la Mănăstirea Neamţ (1948 - 1953), Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1955-1956), Academia Duhovnicească din Zagorsk - Moscova (1956 - 1960), cursuri de doctorat la acelaşi institut din Bucureşti (1960 -1963), când a fost şi profesor la seminarul teologic din capitală, şi la Facultatea de Teologie din Ierusalim.

A fost Superior al Aşezămintelor româneşti din Ierusalim şi Iordan şi reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române la Locurile Sfinte (1963 - 1974), la începutul acestei perioade fiind hirotonisit arhimandrit la Sfântul Mormânt de către Preafericitul Benedict, Patriarhul Ierusalimului.

În Ţara Sfântă, a reprezentat Biserica Ortodoxă Română în relaţiile cu Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului; a fost membru activ al Comisiei de Cercetări Ecumenice, realizând contacte cu diferiţi ierarhi şi conducători de biserici.

A refăcut biserica română din Ierusalim, distrusă de războiul din 1947, îngrijindu-se de pictarea şi mobilarea ei. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales, în decembrie 1974, episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa centrală şi occidentală, cu sediul la Paris.


La solicitarea Înaltpreasfinţitului arhiepiscop Antim Nica al Tomisului şi Dunării de Jos, Preasfinţitul Lucian Florea a fost ales episcop vicar la această eparhie, cu titlul de „Tomitanul“, cu reşedinţa în municipiul Constanţa.

După reînfiinţarea Arhiepiscopiei Tomisului, la 12 februarie 1990, a fost ales ca Întâistătător al acesteia de către Colegiul Electoral Bisericesc, în septembrie 1990. A fost înscăunat ca arhiepiscop la 25 noiembrie 1990, în Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Constanţa.


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

ion

30 Aug, 2017 15:54

Bună ziua DUMNEZEU SĂ_L AIBĂ ÎN PAZĂ ŞI ODIHNĂ VENICĂ.

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.