Actualitate

Constanţa, oraş condamnat de rea-voinţă! Ce rămâne după închiderea „Casei Soarelui“. 2.200 de cazuri diagnosticate anual. Jumătate au nevoie de paliaţie, dar ea nu mai există! (document)

La începutul acestei săptămâni, cotidianul ZIUA de Constanţa vă arăta, în exclusivitate, încă o faţă urâtă a acestei urbe, o Constanţă schimonosită de lipsa de implicare a diriguitorilor politicilor medicale ale judeţului şi, deopotrivă, a autorităţilor. Aşa cum anunţam, Centrul de Îngrijiri Paliative „Casa Soarelui“ din municipiul Constanţa şi-a închis porţile în tăcere, începând cu 1 septembrie. Din 2007 şi până în momentul în care şi-a încetat activitatea, a fost casă pentru mai mult de 4.000 de pacienţi bolnavi de cancer, care au primit îngrijire şi tratament, ne-a declarat Sanda Iordache, directorul Centrului „Casa Soarelui“.
 
Aici, bolnavii oncologici erau trataţi şi îngrijiţi doar în baza asigurării medicale. Ca şi în cazul bolii pentru care ofereau îngrijire paliativă, angajaţii centrului au înţeles, treptat şi fulgerător, în ultimele 30 de zile, că trebuie să părăsească sediul şi să pună cruce terapiilor dedicate bolnavilor cu afecţiuni în fază terminală. „Abia în urmă o lună am înţeles de la directorul Constantin Dina că Direcţia de Sănătate Publică urmează ca după, ce îşi va soluţiona problemele legate de intabulare şi cadastru pentru terenul pe care era amplasată «Casa Soarelui», se va recurge la o licitaţie pentru închirierea clădirii şi a terenului“, afirma tot directorul centrului, Sanda Iordache.
 
Reacţiile la materialul publicat de cotidianul nostru au apărut imediat. Până la proba contrarie, cele ale politicienilor sunt simple declaraţii, însă afirmaţiile făcute de specialişti vin să demonstreze haosul din sistem şi lipsa de viziune a diriguitorilor politicilor medicale din Constanţa.
 
Cea mai dură reacţie vine de la şefa Secţiei de Oncologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, conf. univ. dr. Laura Mazilu. Anual, la nivelul judeţului sunt diagnosticate aproximativ 2.200 de cancere. O treime dintre pacienţi ajung, de cele mai multe ori, prea târziu la medic, când boala este avansată şi singurul lucru care le-ar putea alina suferinţa este îngrijirea paliativă. Acest tip de tratament holistic era cartea de vizită a „Casa Soarelui“.
 
„Noi, românii, avem o deficienţă ce ţine de educaţia medicală. Mulţi bolnavi oncologici sau aparţinătorii lor nu înţeleg imediat ce înseamnă îngrijirea paliativă şi, de multe ori, se răzbună pe medicii care o recomandă. Pardon, care o recomandau, acum nu mai avem unde să trimitem pacienţii care au nevoie de un astfel de tratament. De paliaţie este nevoie indiferent de afecţiune. Dar noi, în spital, pe secţie, nu avem cum să facem aşa ceva.
 
În 2012, secţia s-a micşorat, nu a scris nimeni despre asta atunci, toţi s-au grăbit să laude lucrările de reabilitare. Revenind, pe Secţia de Oncologie, unde noi tratăm boala, nu putem face şi paliaţie. Sunt chestiuni diferite. Imaginaţi-vă că o treime ar avea nevoie de paliaţie în momentul diagnosticării tardive. După diagnosticul iniţial, jumătate dintre bolnavii oncologici ar trebui să beneficieze de beneficiile acestor tratamente holistice. Din acest punct de vedere, Constanţa rămâne un oraş condamnat de rea-voinţă“, spune şeful Secţiei de Oncologie din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, conf. univ. dr. Laura Mazilu.
 
Când pronunţi cuvântul cancer, impactul emoţional este imens, însă ce se întâmplă mai departe cu aceşti oameni? O parte dintre bolnavi sunt nevoiţi să facă chetă pentru a merge să facă tratament la Bucureşti, în special radioterapie, după ce secţia din Spitalul Judeţean s-a închis şi nimic nu s-a pus în loc de mai bine de un an şi jumătate. „Nu e de ajuns că pacienţii noştri sunt nevoiţi să se chinuiască să-şi facă o parte din tratament la Bucureşti, ce vom face pe viitor, când pacienţii vor avea nevoie de paliaţie? Probabil le voi spune să se ducă la cei care fac politicile medicale la Constanţa!“, a exclamat şefa Secţiei de Oncologie din SCJU.
 
Din fericire, personalul ultracalificat de la „Casa Soarelui“ face voluntariat pe Secţia de Oncologie a spitalului, iar o implicare imediată a factorului administrativ şi politic de la nivelul judeţului ar putea schimba această situaţie a bolnavilor oncologici, care, acum, pare fără speranţă.

La două săptămâni de la închiderea „Casei Soarelui“, suntem încă la momentul declaraţiilor, Oare se vor şi materializa?

„În Constanţa a existat până de curând o rază de soare. Pentru bolnavii de cancer şi familiile acestora, Centrul de tratament «Casa Soarelui» reprezenta o speranţă, o mână de ajutor oferită de o fundaţie umanitară. Cheltuielile erau acoperite prin Casa de Asigurări de Sănătate, astfel încât pacienţii nu trebuiau să achite niciun ban.
 
În România, dar mai ales în Constanţa, orice astfel de faptă bună trebuie pedepsită. Nu numai că nu sprijinim astfel de demersuri, dar facem tot posibilul să le zădărnicim. De la 1 septembrie, «Casa Soarelui» a rămas fără «casă». Fundaţia a primit o notificare de la DSP Constanţa în sensul imposibilităţii prelungirii contractului de închiriere. Drept urmare, reprezentanţii fundaţiei, dezamăgiţi de modul în care sunt trataţi de autorităţile de Constanţa, au decis să desfiinţeze această fundaţie şi să plece din Constanţa. Noi nu merităm să fim ajutaţi, pentru că nu ştim să ne purtăm cu cei care ne oferă o mână de ajutor. Rămâne să aflăm dacă este vorba despre indolenţa autorităţilor sau despre interesele materiale ale unor afacerişti care vor să ofere aceleaşi servicii pe bani foarte mulţi şi care au influenţă asupra autorităţilor publice“, a scris, pe pagina sa de Facebook, deputatul USR de Constanţa Stelian Cristian Ion. Acesta a transmis către DSP Constanţa şi o adresă prin care vrea să înţeleagă de ce Constanţa nu poate avea un astfel de centru.
 
Şi senatorul USR de Constanţa Ramona Dinu ne-a informat că va formula o interpelare privind îngrijirea paliativă acordată constănţenilor bolnavi de cancer. Înţelegem că interpelări către Ministerul Sănătăţii pe acest subiect vor depune şi deputatul PMP Robert Turcescu şi Bogdan Huţucă, deputat PNL.
 
Liberalii au formulat un punct de vedere şi la nivelul echipei de consilieri. Gheorghe Muhscină, consilier judeţean, a taxat faptul că dispreţul pentru bolnavii de cancer devine emblema oraşului Constanţa. „Nu putem rămâne nepăsători la nevoile unor pacienţi grav bolnavi a căror singură vină este că trăiesc în Constanţa. După ce pacienţii bolnavi de cancer au fost «goniţi» din Constanţa, în ultimii aproape doi ani, ca urmare a încetării activităţii Secţiei de Radioterapie, în prezent aflăm cu stupoare că singurul centru de îngrijire paliativă îşi închide porţile din motive legislative!“, a declarat acesta.
 
Liberalii promit că vor demara la nivelul filialei PNL Constanţa o serie de acţiuni pentru a stopa această nedreptate prin care trec constănţenii loviţi de cumplita boală. Vor face interpelări la Ministerul Sănătăţii şi adrese către DSP.
 
În paralel, liberalii analizează şi posibilitatea ca, „la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa, să preluăm în administrare «Casa Soarelui» şi terenul aferent pentru a asigura continuarea funcţionării fundaţiei. Nu se poate acţiona atât de inuman! Autorităţile şi-au făcut un veritabil scut din birocraţie, în spatele căruia se ascund de cele mai fundamentale responsabilităţi“, a explicat Muhscină.
 
Şi conducerea Consiliului Judeţean promite că va discuta cu cea a DSP. „Poate reuşim să facem noi unul! O să am o discuţie cu DSP-ul, să văd despre ce este vorba exact“, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean.
 
Citeşte şi: 
 
Secţia de Oncologie din Constanţa va fi sufocată După închiderea Radioterapiei, şi „Casa Soarelui“ a apus pentru bolnavii de cancer în fază terminală! (galerie foto)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Elena Copaciu

21 Sep, 2017 09:23

Dle director Dina, chiar nu gasiti o solutie ca populatia deservita de DSP Constanta sa beneficieze de ingrijiri paliative? Aveti o solutie pentru Casa Soarelui? Ati propus autoritatilor o solutie temporara pana la rezolvarea unor probleme care, stim cu totii treneaza de ani buni! Singura solutie ar fi sa se faca paliatie in strada? si asta pentru ca "pacientul e in centrul siatemului de sanatate" desigur!

Articole asemanatoare

Revista presei locale

01 Dec 2017 579

Revista presei locale

30 Nov 2017 348

Revista presei locale

29 Nov 2017 350

Controverse la vârf pentru Palatul Copiilor, Casa Soarelui și terenul de la Pavilionul Expozițional

29 Nov 2017 1050

Horia Ţuţuianu, în audienţă la Ministerul Educaţiei pentru imobilul Palatului Copiilor Constanţa

28 Nov 2017 647

Consilierii judeţeni, chemaţi să aprobe preluarea „Casei Soarelui“, care va funcţiona în subordinea Spitalului Judeţean Constanţa

22 Nov 2017 957

Ministerul Sănătăţii şi-a dat acordul. Clădirea în care a funcţionat „Casa Soarelui“ va fi preluată de Consiliul Judeţean!

17 Nov 2017 5244

Liberalii avertizează că timpul trece în defavoarea pacienţilor CJC, obligat să preia administrarea „Casei Soarelui“!

14 Nov 2017 717

Bolnavii de cancer din Constanţa nu vor mai merge la Bucureşti pentru radioterapie. Anunţ important făcut de Horia Ţuţuianu şi Cătălin Grasa (galerie foto)

11 Nov 2017 681

CJC vrea să preia Casa Soarelui. Ce a mai spus preşedintele CJC despre bolnavii de cancer

10 Nov 2017 918

Consilierul a făcut diligenţe pentru a nu fi închisă „Casa Soarelui“. Şi-a prezentat raportul de activitate Florin Goidea activează în Comisia de sănătate a CJC (document)

04 Nov 2017 2053

Bolnavii în fază terminală din judeţul Constanţa, bătaia de joc a unui secretar de stat din Ministerul Sănătăţii, care „nu ştie şi nu poate“! (document)

24 Oct 2017 4407

Deputatul Bogdan Huțucă propune parlamentarilor constănțeni o dezbatere pe tema sistemului de sănătate din județ

23 Oct 2017 1646

Se caută o bază legală pentru preluarea de către Consiliul Judeţean a sediului fostului centru „Casa Soarelui“!

20 Oct 2017 1280

Bolnavii în fază terminală, ai nimănui. Fundaţia Centrul de Îngrijiri Paliative „Casa Soarelui“ Constanţa, dizolvată în instanţă

13 Oct 2017 3024

PNL a găsit o soluţie pentru bolnavii oncologici „Casa Soarelui“, preluată de CJC şi administrată de Spitalul Judeţean Constanţa

29 Sep 2017 3076

Editorial Înainte să dai cu picioru-n câine, te uiți cine e stăpânul!

28 Sep 2017 3841

După închiderea „Casei Soarelui“, Turcescu solicită Ministerului Sănătăţii să ia măsuri pentru ca bolnavii oncologici de la Constanţa să fie trataţi fără costuri!

27 Sep 2017 3185

Petiție online pentru redeschiderea ”Casei Soarelui”

24 Sep 2017 1530

Secţia de Oncologie din Constanţa va fi sufocată După închiderea Radioterapiei şi „Casa Soarelui” a apus pentru bolnavii de cancer în fază terminală! (galerie foto)

19 Sep 2017 34265

Pictura zilei „Irişi şi trandafiri” de Vincent van Gogh

06 Apr 2016 2313

Top decontări Peste cinci milioane de lei de la CJAS Constanţa către Mediconst Plus SRL, Casa Soarelui şi Centrul de Diagnostic Stal

18 Nov 2015 1944

Barack Obama a ordonat ca drapelele americane să fie coborâte în bernă, după atentatele din Paris

16 Nov 2015 1083

Taur 05.10.2015 – 11.10.2015

05 Oct 2015 813

Pictura zilei „Odihnă după muncă” de Vincent van Gogh

15 Sep 2015 1704

Pictura zilei „Floarea soarelui” de Vincent van Gogh

29 Jul 2015 2298

Singura soluţie rămasă turiştilor pentru a evita traficul aglomerat de pe Autostrada Soarelui

05 Aug 2014 1566

Ion si Maria, pensionari, stau pe banca in fata casei

27 Jun 2014 1081

Varză a la Cluj

30 Sep 2013 1869

Tatăl său se simte rău la Mangalia Fost şef al CNAS cu 167 kilometri pe ora pe A2

10 Aug 2013 1061

Tragedie pe autostrada Soarelui Trei ani de închisoare cu suspendare pentru trei tineri morţi

18 Apr 2013 2031

Tinerii și femeile din PDL, alături de copiii cu probleme speciale

24 Dec 2012 583

Tinerii și femeile din PDL, alături de copiii cu probleme speciale

23 Dec 2012 1046

Cel mai grav accident de pe A2 şi-a găsit vinovaţii

29 Jul 2011 959

Arde o casă la Valu lui Traian

12 Jun 2011 792

Impact nimicitor (video)

24 May 2011 2317

Cei evacuati din casele nationalizate se vor muta in casa noua

29 Oct 2009 1362

Libertatea Asa se distreaza vedetele pe la chefuri

23 Oct 2009 409

Marinarii prinsi intre dorul de casa si dragostea de mare

16 Aug 2006 524

Un inceput de an fericit pentru copiii de la "Casa Soarelui"

05 Jan 2006 467

Un grup de voluntari englezi ajuta "Casa Soarelui"

28 Oct 2005 858

Casa Soarelui si-a redeschis portile

04 Aug 2005 1248

Furtuna la "Casa Soarelui"

07 Jul 2005 1143

Agentii speciali englezi pun pavele la "Casa Soarelui"

16 Jun 2003 678

Interes fata de soarta copiilor seropozitivi

08 Oct 2002 418

Politia engleza se afla la Constanta

20 May 2002 908