Contestaţia SC Utilnavorep SA împotriva ANIF, respinsă de CNSC. Explicaţiile Consiliului

La data de 9 noiembrie anul curent, SC Utilnavorep SA, reprezentată legal prin administrator Sorin Mitrea, a depus o contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) privind procedura de licitaţie deschisă, online, pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Execuţia lucrărilor pentru obiectivele de investiţii aflate în administrarea ANIF, din cadrul Programului Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii din România - etapa I - 2 loturi“, organizată de Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), în calitate de autoritate contractantă. Contestatorul a solicitat următoarele: admiterea contestaţiei, obligarea autorităţii contractante la a lua măsuri de remediere constând în refacerea documentaţiei tehnice, cu suspendarea procedurii de atribuire şi fixarea unui termen mai lung pentru depunerea unor oferte complete şi conforme cu documentaţia.
 
Prin Încheierea nr. 610/C10/4067/16.11.2017, CNSC a admis cererea de suspendare a procedurii, din cadrul contestaţiei formulate de SC Utilnavorep SA. Pe rol, în prezent se află celelalte capete de cerere din contestaţie. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CNSC a respins excepţia tardivităţii contestaţiei formulate de SC Utilnavorep SA, invocată de autoritatea contractantă.
 
În temeiul art. 26, alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia formulată de către SC Utilnavorep SA în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.

Despre Utilnavorep SA 

Potrivit datelor disponibile la Registrul Comerţului, firma a luat fiinţă în anul 1992 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 5.000.000 de lei, integral vărsat, este compus din 2.000.000 de acţiuni. Societatea este deţinută de acţionari persoane fizice. Persoane împuternicite sunt: Adela Diaconescu - membru în CA, Sorin Mitrea - preşedinte CA şi Marian Mitrea - membru CA. Utilnavorep SA se ocupă de repararea şi întreţinerea navelor şi a bărcilor. Reamintim că Marian Mitrea este fostul director al Administraţiei Bazinale a Apelor Dobrogea - Litoral (ABADL).
 
Citeşte şi:
 
Utilnavorep SA, preferată de CNAIR SA. Va câştiga peste 2,3 milioane de lei (document)
 
Mitrea de la Utilnavorep SA a bătut palma cu CN APM SA Constanţa (document)
 
Mitrea de la Utilnavorep nu se lasă! Primăria Constanţa, obligată să reia licitaţia pentru fântânile arteziene. În plin sezon estival! (document)
 
Utilnavorep SA repară utilajele Direcţiei de Drumuri şi Poduri Constanţa! Contractul - aproape 1.800.000 de lei (document)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii CNSC Primăria Negru Vodă, obligată să remedieze clauzele restrictive în cazul licitației de servicii de catering pentru preșcolari și elevi!

23 Apr 2024 280

CNSC a anulat procedura de atribuire a contractului de servicii de reparații și întreținere a autovehiculelor de la Canalel Navigabile SA

23 Apr 2024 303

Una dintre firmele familiei Horga-Cârlig a contestat licitația de modernizare a iluminatului public, organizată de Primăria Greci din județul Tulcea!

21 Apr 2024 452

Licitația pentru pază la locațiile Drumuri Județene Constanța SA, contestată la CNSC!

18 Apr 2024 458

CNSC, decizie care vizează DGASPC Snow Clean SRL continuă să câștige contracte la instituțiile subordonate Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

18 Apr 2024 576

Licitația pentru furnizarea și montarea sistemului de acostare cu geamanduri multiple în Portul Constanța, contestat la CNSC

08 Apr 2024 738

Decizii O licitație care viza suplimentarea stocului de echipamente utilizate în mentenanță la CNE Cernavodă, contestată la CNSC!

08 Apr 2024 443

Decizie CNSC O licitație organizată Serviciul de Ambulanță Județean Constanța pentru furnizare de materiale sanitare a fost contestată!

07 Apr 2024 502

CNSC a decis Licitația pentru sistemul informatic al Portului Constanța contestată de afaceriștii de la Software Imagination & Vision!

02 Apr 2024 489

Decizie obligatorie Proiectarea și execuția sistemului video de monitorizare a traficului în comuna Amzacea din județul Constanţa, contestate la CNSC!

31 Mar 2024 955

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația depusă de firma familiei directorului RAR, Marian Butnaru! Despre ce este vorba?

30 Mar 2024 637

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, reclamat la CNSC. Este vizată o licitație pentru materiale sanitare. S-a dictat modificarea documentației de atribuire!

30 Mar 2024 562

Compania afaceristului Dragomir a contestat licitația pentru execuția străzilor Primăria Hârșova învinsă la Consiliul de Soluționare a Cotestațiilor!

29 Mar 2024 558

Licitație organizată de primăria Valea Nucarilor pentru infrastructura rutieră din satul Agighiol, contestată la CNSC

27 Mar 2024 426

Decizie CNSC Software Imagination & Vision SRL a contestat o licitație organizată de Portul Constanța!

27 Mar 2024 491