Controale în restaurantele și magazinele de pe litoral. Mai mulți agenți economici au fost sancționați

Seria controalelor în unităţile amplasate în cele 7 zone de interes turistic – Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia – a continuat şi în acest început de săptămână, 07 – 10.08.2017.

Astfel, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2017, au verificat 98 de unități.

Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, 12 restaurante, 3 unităţi tip fast food, 3 unităţi tip bufet, 2 rulote, 2 baruri, 2 snack baruri, 2 tonete, 2 magazine alimentare, un laborator de cofetărie/patiserie şi o cofetărie/patiserie, au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 62.000 de lei.

În urma acestor controale s-au constatat deficienţe cu privire la:
             comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar;
             nerespectarea normelor sanitare veterinare privind întreținerea spațiilor de prelucrare, depozitare și valorifcare a produselor alimentare;
             etichetarea şi depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.

De asemenea au fost confiscate şi retrase de la comercializare 193 de kg produse alimentare, improprii consumului uman, cantitate care a fost dirijată către o unitate de neutralizare.

Vă reamintim că, unităţile aflate în zonele de interes turistic sunt supravegheate şi verificate permanent de către inspectorii sanitari veterinari din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2017, astfel încât operatorii economici din domeniu să respecte sănătatea şi confortul alimentar al cetăţenilor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Controale ale inspectorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța. Constatări

27 Mar 2024 424

Biroul pentru ImigrăriAu fost efectuate 138 de acțiuni, controale și verificări

26 Mar 2024 287

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 395

Controale la agenți economici din Constanța și Murfatlar!

21 Mar 2024 798

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 505

Amplă acțiune de control pe liniile CT BUS, în Constanța. Au fost aplicate amenzi (FOTO)

20 Mar 2024 806

ITM Constanța Controale în domeniul de demontare/dezasamblare a mașinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor. Constatări

15 Mar 2024 420

Controale ale polițiștilor pe raza județului Constanța. S-au aplicat amenzi

14 Mar 2024 691

Amenzi și oprirea temporară a patru stații ale Lukoil, după controale ale ANPC. Ce nereguli au fost depistate

14 Mar 2024 820

Constanța Controale ale comisarilor de la Protecția Consumatorilor în magazinele ce comercializează produse importate din China (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Mar 2024 740

Controale ale polițiștilor rutieri în municipiul Constanța. S-au întocmit dosare penale

02 Mar 2024 908

Controale și amenzi ale polițiștilor, în traficul din Mangalia, județul Constanța

24 Feb 2024 519

IPJ Sibiu Nu uitați că firmele serioase anunță în prealabil faptul că angajații urmează să efectueze revizii sau controale

23 Feb 2024 369

Amenzi pentru lipsa avizului de traseu, la Constanța (FOTO)

23 Feb 2024 580

Controale ale polițiștilor locali în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi (FOTO)

15 Feb 2024 567