„Convietuire interetnica, pe plaiuri dobrogene" la Cumpana

Astăzi, are loc deschiderea oficială a celei de-a doua ediţii a concursului de Artă Culinară şi Tradiţională la care vor fi prezenţi reprezentanţi ai tuturor etniilor din Dobrogea. 

Evenimentul, organizat de Primăria şi Consiliul Local Cumpăna, sub egida Consulatului General al Republicii Turcia la Constanţa, a Muftiatului Cultului Musulman din România şi a Direcţiei pentru Sport a Judeţului Constanţa,  îşi propune să creeze un spaţiu de comunicare, fie şi culinară, între etniile conlocuitoare din judeţ - turci, tătari, armeni, albanezi, bulgari, eleni, evrei, germani, italieni, maghiari, polonezi, ruşi-lipoveni, aromâni. Acţiunea „Convieţuire interetnică, pe plaiuri dobrogene" începe astăzi, de la ora 11.00, cu vizitarea standurilor Artă Culinară, după care vor fi înmânate diplomele de participare tuturor celor 19 localităţi - Constanţa, Techirghiol, Medgidia, Valu lui Traian, Mangalia, Independenţa, Cobadin, Ciocârlia de Jos, Mihail Kogălniceanu, Cogealac, Ghindăreşti, 23 August, Eforie Nord, Eforie Sud, Cumpăna, Tulcea, Măcin, Isaccea, Beidaud.

Programul va continua cu reprezentaţii ale unor ansambluri din judeţ. Astfel, vor evolua pe scenă Ansamblul folcloric „Muguraşii Cumpenei", Ansamblul „Kardelen" - Cumpăna, Şcoala de Dans Sportiv „Laura şi Laurenţiu Bogorodea", Ansamblul „Narenler" - Tulcea, Ansamblul „Româncuţa" - Cumpăna, formaţia „Armani Di Var Chiro" - Cogealac, Corul „Kainanalar" - Tulcea, Ansamblul „Filizler" din Medgidia, „Aromânii Fârşeroţi" din Cogealac, dar şi corul de femei „HASIDULUC" şi ISMAIL MAGBUL din Cumpăna. Evenimentul se va încheia cu tradiţionalele lupte tătăreşti, KÜRES.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oportunități de carieră la ISU Tulcea! Iată ce trebuie să știi

25 Apr 2024 111

ISU Bihor300 de locuri scoase la concurs la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

25 Apr 2024 188

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Ai nevoie de studii medii

25 Apr 2024 407

Echipa de robotică AICitizen din Focșani a câştigat campionatul mondial de robotică „First Tech Challenge“ desfășurat la Houston (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 504

ISU Giurgiu Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

24 Apr 2024 295

Poliția RomânăSe organizează o nouă sesiune de admitere în cele 2 unități de învățământ postliceal ale Poliției Române- Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mu

24 Apr 2024 256

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul” scoate la concurs două posturi de îngrijitor. Iată ce trebuie să faci

24 Apr 2024 370

Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanţa angajează. Detalii

22 Apr 2024 770

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 444

Fost consilier local din Văcăreni, Tulcea, angajată ulterior în Primăria Văcăreni, proces la Constanța cu Agenția Națională de Integritate (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 514

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 847

Polițistă din cadrul IPJ Constanța, medaliată cu aur la Campionatul național de tenis de masă al MAI

20 Apr 2024 631

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02311 Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

20 Apr 2024 7351

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 735

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 539