Taximetriștii ameninţă cu proteste. Transportatorii așteaptă ordonanța care elimină pirateria

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) transmite că acțiunile de protest vor fi reluate după data de 16 aprilie, dacă Guvernul nu va adopta Ordonanța de Urgență ce va elimina pirateria și activitățile neautorizate din transporturi, potrivit unui comunicat al COTAR remis astăzi, 27 martie.
  

„Domnul ministru Răzvan Cuc ne-a promis că va promova OUG pentru modificarea a două articole din Legea 38/2003, în așa fel încât activitățile neautorizate de transport să fie sancționate și aplicațiile de tip UBER sau ale altor platforme similare să fie obligate să se autorizeze, astfel încât să funcționeze legal, dacă vor să-și desfășoare activitatea în România. (...) Această Ordonanță de Urgență a plecat spre avizare, către Ministerul Dezvoltării și Ministerul de Interne, pe data de 17 martie 2017. Din informațiile noastre, Ministerul Afacerilor Interne susține această ordonanță. Așteptăm acum și susținerea din partea Ministerului Dezvoltării și cerem Guvernului să adopte cât mai repede această Ordonanță. În privința protestului, până în prezent nu am primit un răspuns de la Primăria Capitalei, nici că a fost aprobat, dar nici că a fost respinsă cererea noastră. Așteptăm până pe 16 aprilie Ordonanța de Urgență pentru eliminarea pirateriei din transporturile rutiere, iar în cazul în care această ordonanță nu va fi dată de guvern, COTAR va organiza acțiuni de protest”, a declarat, potrivit Agerpres, Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

 
În acest context, l-am contactat telefonic pe Marin Neagu, vicepreşedintele COTAR - Filiala Constanța, care ne-a spus că, în funcţie de ce vor spune parlamentarii, se vor decide următorii paşi.
 
După cum spuneam, se vrea a fi eliminată pirateria și activitățile neautorizate din transporturi. Printre aceste activități se menționează și serviciile UBER.
 

„Ca să fii taximetrist, trebuie să urmezi cursuri, să îndeplineşti unele condiţii. Ce garanţie au clienţii privind acele persoane? Poate nu au permis. Să fie controlaţi”, a spus Marin Neagu. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Discuții între Ministrul Transporturilor și reprezentanții Confederațiilor și Asociațiilor relevante de transportatori

11 Jan 2024 583

Transportatorii vor să încheie protocoale cu asiguratori din afara ţării pentru poliţe RCA

10 Jan 2024 1112

COTAR pune la dispoziție gratuit mașini pentru personalul medical și persoanele cu dizabilități

26 Mar 2020 2413

Lică Neagu, președintele Camerei Taximetriștilor din Constanța, a intrat în greva foamei

17 Apr 2019 4029

Protestatari care participă la acțiunea din Piața Victoriei, sancționați de jandarmi

17 Apr 2019 1909

Protest al transportatorilor în Piața Victoriei din București. Ce revendicări au manifestanții (galerie foto)

17 Apr 2019 2100

Taximetrişti din Constanţa în marş către Bucureşti. Protest împotriva ordonanţei pentru transportul alternativ gen Uber si Bolt (galerie foto)

17 Apr 2019 3658

Consultări între reprezentanții Guvernului și cei ai transportatorilor. Ce decizii au fost luate

21 Mar 2019 1615

COTAR anunță că nu va anula protestul programat joi

20 Mar 2019 1679

Transportatorii reiau protestele de stradă. Mii de autovehicule participă la protestul din 21 martie

19 Mar 2019 1891

COTAR protestează mâine în fața Guvernului. Transportatorii ies în stradă și în alte orașe

12 Feb 2019 1791

Taximetriştii constănţeni, pe jar. Reprezentanţii au stat la masă cu viceprimarul Dumitru Babu. Ce s-a discutat (galerie foto)

12 Feb 2019 3366

COTAR. Transportul public de persoane va fi suspendat „Se încalcă principiul liberei concurențe privind condițiile de acces la piața transportului de persoane”

29 Oct 2018 1828

Niciun membru COTAR nu va ieși mâine la protestul anunțat. Transportatorii așteaptă întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă

10 Oct 2018 1834

COTAR militează pentru adoptarea OUG privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, în forma nealterată

29 May 2018 2267