Crama de la Topalu a familiei vicelui Gheorghe Darie, sub lupa Agenţiei Pentru Protecţia Mediului Constanţa

Topalu este o localitate ce suscită mare interes în rândul angajaţilor şi reprezentanţilor administraţiei publice locale şi judeţene. Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Cristian Gheorghe Darie este unul dintre cei care a investit foarte mult pentru ca zona să prospere. Zona sau... veniturile familiei sale. Societatea care era controlată, până nu demult, în cea mai mare parte de vicele Darie - Vinum Capidava - solicită Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului Constanţa un aviz de mediu pentru demararea unui proiect. Conform memoriului de prezentare, întocmit de Electroconst, SC Enel Distribuţie Dobrogea cere, prin solicitantul SC Vinul Capidava SRL, avizul de mediu pentru o lucrare de alimentare cu energie electrică pentru „Centru vinificaţie/separaţie“ la SC Vinum Capidava SRL, situată în localitatea Topalu, pe strada Dunarii, nr. 507/Lot1A, judeţul Constanţa. Conform proiectului, pe terenul aparţinând cramei Vinum Capidava vor fi montate şi amplasate un stâlp nou şi un punct de transformare şi alte obiective cuprinse în proiect.

Vinum Capidava, moştenirea „Străbunului“ Darie

Crama de la Topalu a familiei Darie funcţionează pe societatea Vinum Capidava SRL. Conform datelor din Monitorul Oficial al României din 8 august 2014, în urma hotărârii nr. 1/2014, s-a consemnat retragerea din funcţie a lui Gheorghe Cristian Darie. Acesta din urmă a cesionat „la valoarea nominală a 200 de lei 20 de părţi sociale a câte 10 lei fiecare“ către fiul său, Alexandru Darie, care a devenit, astfel, asociat unic al societăţii Vinum Capidava, situată în comuna Topalu, pe strada Dunării. La înfiinţare, în 2006, acţionariatul societăţii era compus din: Gheorghe Cristian Darie - cu 80% din părţile sociale, Alexandru Darie - cu 20% din părţile sociale, şi Elisabeta Magdalena Andrei - administrator, potrivit datelor de pe Vrăjitorul.eu. Administratorii societăţii sunt Alexandru Darie (numit în iunie 2012) şi Elisabeta Magdalena Andrei (numită în februarie 2008). Potrivit Registrului Comerţului, Elisabeta Magdalena Andrei mai este asociată în SC Sonic Prod Ser SRL, SC Asus Service SRL şi SC Reprut Reparaţii Rutiere SRL, iar ca administrator apare în Sonic Prod Ser SRL (care este radiată şi în proces de lichidare), în SC Asus Service SRL şi în SC Reprut Reparaţii Rutiere SRL. De asemenea, a mai fost acţionar şi în SC Rise Games SRL şi SC Atebu Trading SRL, până în luna septembrie 2008, conform Monitorului Oficial nr. 0406/2009. Fiul vicelui CJC, Alexandru Darie, a avut calitatea de administrator în SC Copidar SRL şi în SC General Auto Service SRL, prima radiată din 2011, iar cealaltă, în luna aprilie 2014.

Crama cu vecini de soi

Crama familiei Darie, care acum are nevoie de mai multă energie electrică pentru noul proiect în desfăşurare, are vecini de seamă. La adresa din strada Dunării din Topalu, se află o altă firmă de răsunet în administraţia judeţeană: Topal Resort. Istoria recentă a terenului pe care este amplasat aceasta începe în mai 2011, când a fost înfiinţată şi firma. Atunci, mai mulţi vânzători au încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu SC Topal Resort, care a cumpărat terenul de la Liviu şi Eli Mihaela Pătraşcu, Marian-Cristian Rîşnoveanu, Nicoleta Rancichi (fostă Ilie), Olgun Fetislam şi Corneliu şi Iulia (angajată a CJC) Pripişi. Vânzătorii au primit 7.400 de lei pentru teren achiziţionat de ei, în 2010, cu 2.000 de euro. Aparent, nu este nicio afacere în această tranzacţie. Dar interesant este că legătura cu administraţia locală nu se opreşte odată cu vânzarea terenului, întrucât acţionariatul SC Topal Resort SRL figurează ca o parte dintre vânzători. Capitolul asociaţi este aşadar la fel de interesant: Cosmin-Mugur Teodorov (ocupă şi funcţia de administrator), Nicoleta Rancichi (soţia lui Sebastian Florin Rancichi, angajat al Consiliului Judeţean), Olgun Fetislam (tatăl lui Dayan Fetislam, fost şef Serviciu Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, actualmente inspector-şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii), Nicoleta-Carmen Şuteanu şi Sorin Gabi Copădineanu. Firma deţine un proiect de pensiune, o pensiune turistică rurală şi o bază de agrement în comuna Topalu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Medalii de aur pentru „Crama Darieׅ“! Iată cine va evalua bunurile Vinum Capidava SRL, fondată de Gheorghe Darie, fostul vicepreşedinte al CJC (DOCUMENT)

01 Mar 2022 4350

Anunț important pentru creditorii Vinum Capidava SRL, care administrează celebra Crama Darie (DOCUMENT)

19 Feb 2022 1927

Vinum Capidava SRL Pandemia de Coronavirus a băgat în insolvență firma care administrează celebra Crama Darie (DOCUMENT)

04 Dec 2021 3050

Oficial! Vinum Capidava SRL, firma care administrează Crama Darie, cere să intre în insolvență!

13 Nov 2021 3151

Vicepreşedintele CJC a ieşit oficial din Vinum Capidava Gheorghe Darie şi-a lăsat crama pe mâna fiului ghinionist în afaceri

18 Aug 2014 4821

Noile averi ale aleşilor judeţeni De ce şi-a înstrăinat vicele Cristian Gheorghe Darie proprietăţile din comuna Topalu? (documente)

11 Jul 2014 6170