Credincioşii ortodocşi se pregătesc pentru cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii


Credincioşii celebrează, începând de mâine, cea mai importantă şi, totodată, cea mai veche sărbătoare a creştinătăţii: Învierea Domnului. Paştele, despre care părintele Arsenie Boca spunea că este singura minune arătată atât credincioşilor, cât şi necredincioşilor, are ca obiectiv amintirea vie a patimii, a morţii şi a învierii lui Iisus Christos.

Pentru Biserică, Paştele nu este doar cea mai veche sărbătoare creştină (Învierea Domnului este marcată încă din epoca apostolică), ci şi începutul şi culmea tuturor sărbătorilor şi a praznicelor.
Precedat de 40 de zile de post, Paştele este sărbătorit în fiecare an, atât la date diferite, cât şi la aceleaşi date, de creştinii catolici şi de cei ortodocşi.

În vechea tradiţie liturgică a Bisericii, odată cu noaptea de Paşte începea şi anul liturgic, obicei păstrat până astăzi. Învierea din morţi a Domnului este considerată semnul biruinţei sale: asupra morţii şi asupra răutăţii umane.

Potrivit Sfintei Scripturi a noului Testament Iisus Christos ar fi spus, înainte de a fi răstignit, că a treia zi după moarte va învia, motiv pentru care, de teamă, iudeii au păzit mormântulul său. Chiar şi aşa, minunea s-a întâmplat. Se spune că Iisus Christos a înviat pentru a împlini Scriptura şi pentru ca mântui neamul omenesc cu puterea dumnezeirii sale.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.