„„Este un drum greu, veninos câteodată” Ce au declarat, emoţionaţi, cavalerii culturii constănţene (galerie foto)

Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură Constanţa, compozitorul Dumitru Lupu şi actorul şi regizorul Liviu Manolache au primit, ieri, medaliile Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler. Cei trei constănţeni au primit distincţiile de la Smaranda Oţeanu Bunea, directorul fondator al Operei Comice pentru Copii, în cadrul unui eveniment organizat la Casa de Cultură, la care au luat parte şi viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, şi ÎPS Arhiepiscopul Tomisului.
 
Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură Constanţa, compozitorul Dumitru Lupu şi actorul şi regizorul Liviu Manolache, director general al Festivalului de Creaţie şi Interpretare „Mamaia Copiilor”, au primit, ieri, medaliile şi diplomele aferente Ordinului „Meritul Cultural” în grad de Cavaler. Amintim că preşedintele Traian Băsescu i-a decorat pe cei trei constănţeni cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler la sfârşitul lunii ianuarie.
De la eveniment nu au lipsit viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, consilierul local Marioara Cojoc şi ÎPS Arhiepiscopul Tomisului.
 
„O bucurie şi o onoare”
 
Vizibil emoţionat, Gheorghe Ungureanu, distins cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F - promovarea Culturii, a declarat, la finalul festivităţii: „Este un moment extraordinar. Nu oricine primeşte Ordinul «Meritul Cultural» în grad de Cavaler, prin decret prezidenţial. După o muncă intensă, răsplata a venit. Este o bucurie şi o onoare pentru mine, ca director al Casei de Cultură. Nu reuşeam să ajung aici dacă nu aveam un colectiv minunat”.
Aşa cum se menţionează pe diploma primită, Gheorghe Ungureanu a fost distins cu acest titlu „îndeosebi pentru promovarea unei educaţii artistice de calitate în rândul tinerelor generaţii”.
 
„Sunt bucuros, sunt bulversat”
 
Şi compozitorul Dumitru Lupu, decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria B - Muzică, a mărturisit că trăieşte un eveniment emoţionant: „Este un moment important. Pentru oricine ar fi un moment important, mai ales când ajunge la vârsta la care începe să culeagă roadele muncii sale de-o viaţă. E o încununare. Sunt bucuros, sunt bulversat. Am o stare de bine”.
Sute de cântece din fonoteca Radio-Difuziunii Române poartă semnătura lui Dumitru Lupu, ca şi numeroase spectacole şi filme pentru copii. Lupu este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi conferenţiar universitar doctor la Universitatea „Ovidius” Constanţa.
 
„În fiecare clipă încerc să schimb ceva în viaţa culturală”

 
Nu în ultimul rând, actorul şi regizorul care duce mai departe Festivalul Mamaia Copiilor, Liviu Manolache, a primit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F - promovarea Culturii. În acest context, Liviu Manolache a declarat: „Este o încununare a unor realizări pe care le-am făcut în primul rând pentru oameni. Noi pentru ei lucrăm, pentru oameni”. Întrebat dacă mai încearcă să schimbe ceva în viaţa culturală din Constanţa, Liviu Manolache a mărturisit: „În fiecare clipă încerc să schimb ceva în viaţa culturală prin ceea ce fac. De-aia am şi făcut Ora de teatru (n.r. un proiect ce poartă semnătura lui Manolache, derulat în liceele constănţene). De-aia şi încerc să fac Festivalul Mamaia Copiilor. Sigur, festivalul nu-l fac singur, ci împreună cu instituţiile statului român. Fac festivalul pentru că, în încăpăţânarea mea, am această dorinţă ca aceşti copii să descopere limba română în continuare. Noi, ca oameni de cultură, avem datoria să venim ca o ofertă adevărată la ceea ce înseamnă adevărul despre cine suntem noi pe aceste meleaguri”.
„A fost un drum greu?”, l-am întrebat pe Liviu Manolache, unul dintre cei mai valoroşi actori constănţeni. „Este un drum greu. Este un drum veninos câteodată. Este un drum cu oprelişti. Dar voi continua ceea ce am făcut”, a subliniat directorul Festivalului Mamaia Copiilor.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anăstase Caraiola, acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța! Condamnare

28 Mar 2024 881

Firme Constanța Scorpions Miky SRL și-a închis punctul de lucru din complexul Marvimex

23 Feb 2024 762

Primăria Lumina cere insolvența Alboram SRL, firmă controlată de Constructii Hidrotehnice SA, unde acționar este Mihai Lupu, președintele CJ Constanța!

06 Feb 2024 2574

Numărul creditorilor a ajuns la 34 Se cere insolvența GSP Offshore SRL! Tribunalul Constanța amână cauza pentru o eventuală solutionare pe cale amiabilă

04 Feb 2024 9020

LIVE VIDEO+TEXT Primăria Lumina a finalizat proiectul „Parc tematic pescăresc sat Sibioara, comuna Lumina, județul Constanța” (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Dec 2023 2149

Evenimente în Constanța Teatrul Căluțul de Mare din Constanța pregătește un spectacol captivant pentru cei mici

15 Sep 2023 1426

In memoriam Dumitru Lupu Compozitorul imnului Dobrogei a murit chiar de ziua soției sale, Ileana Șipoteanu

21 Jul 2023 1478

Ileana Șipoteanu, în prag de aniversare Cariera artistei s-a intersectat cu teatrele din Constanța

21 Jul 2023 1818

In memoriam Dumitru Lupu, distins dirijor ce a contribuit la imaginea culturală a Constanței

25 May 2023 1715

LIVE VIDEO-TEXT Voucherele de vacanță pentru salariații din mediul privat sunt dezbătute la Constanța (FOTO+VIDEO)

11 May 2023 2082

Festivalul „Primăvara Artelor“ Concertul „Constanța, oraș de poveste“ audiție în premieră a musicalului românesc „Adio Chiustenge”, a regretatului compozitor Dumitru Lupu

09 Mar 2023 1353

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 02 martie 2023

03 Mar 2023 1529

Surprize pentru cei mici la Teatrul „Căluţul de Mare”. Programul evenimentelor

24 Feb 2023 1228

Astăzi se împlinesc cinci ani de la plecarea la Domnul a maestrului Dumitru Lupu (1952-2017)

22 Jul 2022 1654

In memoriam. Maestrul Dumitru Lupu ar fi împlinit 70 de ani

25 May 2022 3941