Făgădău - „Ce facem, mai stăm sau nu?“ Hotelierii din Mamaia, vot unanim pentru ieșirea din asociația Corinei Martin (documente)

Adunați în număr mare, aseară, într-un hotel din Mamaia, agenții economici din turism au primit asigurări din partea primarului interimar al Constanței, Decebal Făgădău, că, în ceea ce privește acțiunile Consiliului Local Municipal Constanța în domeniul turismului, toate se vor face în conformitate cu dorințele și sfaturile acestora. De aceea, ieri, primarul interimar al Constanței a ținut să felicite hotelierii și asociațiile de agenți economici din stațiunea Mamaia și Satul de Vacanță pentru faptul că s-au adunat într-un număr atât de mare și că acțiunea a semănat într-adevăr cu o întâlnire de lucru.
 
„Mă bucur că am nimerit acum chiar în mijlocul unei întâlniri de lucru. Acesta este spiritul unei întâlniri de studiu”, a ținut Făgădău să menționeze, când a luat cuvântul. Cea mai arzătoare problemă a lui Decebal Făgădău este luarea unei decizii privind menținerea municipalității în Asociația de Promovare a Turismului Litoral - Delta Dunării, al cărei membru fondator a fost, în urmă cu nouă ani.
 
„Vă întreb pe dumneavoastră: ce facem noi, Consiliul Local, în legătură cu această asociație? Mai stăm sau nu?”, a întrebat Decebal Făgădău. Cei prezenți - în număr covârșitor - au votat ad hoc pentru ieșirea Consiliului Local Municipal Constanța din această asociație. „Eu, săptămâna viitoare, voi avea o întâlnire cu doamna Corina Martin, iar la următoarea întâlnire, vă spun ce am discutat. Voi veni în fața dumneavoastră, vă spun punctual ce am discutat și vedem atunci exact ce trebuie să facem. Ieșim sau nu?”, a spus Făgădău.
 
„Le-am supus atenţiei celor care plătesc efectiv taxa de promovare în ce direcție trebuie să mergem în ceea ce privește Asociația Litoral - Delta Dunării. În ultima perioadă, am văzut că, în loc să vorbim despre promovare, asistăm la discuții controversate, în detrimentul unei strategii unitare. Cred că cei mai îndreptățiți să ne spună încotro să mergem sunt chiar cei care plătesc această taxă“, a declarat Făgădău, la finalul discuției avute, pe scurt, cu hotelierii.
 
Acesta a spus că săptămâna viitoare se va întâlni cu Corina Martin pentru a discuta despre viitorul municipalității în cadrul Asociației Litoral - Delta Dunării. „Nu vreau să intru într-o dispută între Corina Martin, domnul Bucovală sau orice altă persoană. Vrem să ducem la îndeplinire scopul taxei de promovare. Astfel, am acest «mandat», să plec la o discuție cu o opinie majoritară în favoarea ieșirii (n.r. municipalităţii) din această asociație. Și dacă nu vom reuși să aducem lucrurile la un numitor comun, atunci vom lua decizia să părăsim Asociația Litoral - Delta Dunării, unde am fost chiar membri fondatori”, a adăugat Decebal Făgădău.
 
El a menționat că, în prezent, după retragerea CCINA, a autorităților publice locale de la Mangalia, Eforie, Techirghiol, Tulcea, a Asociaţiei Patronale Mamaia, s-a creat un dezechilibru. „Mai sunt foarte puțini privați în Asociația Litoral - Delta Dunării. Evident că decizia din această seară a fost una aproape covârșitoare în favoarea ieșirii. Oricum, este un semnal de alarmă pentru Asociația Litoral - Delta Dunării, dacă, într-o majoritate covârșitoare, cei care plătesc taxa nu se regăsesc în programele de promovare“, a conchis Făgădău.
 
Motivul principal al întâlnirii administraţiei publice locale cu operatorii din turism a fost însă acela de a discuta și de a pune la punct un regulament de organizare și funcționare a Stațiunii Mamaia și a Satului de Vacanţă. „Regulamentul de autorizare va fi aprobat în Consiliul Local. Există plângeri, astfel, nu doar democratic, ci și sănătos este să facem un regulament în consens, să luăm o decizie şi să o aplicăm cu unanimitate. Aşa funcţionează democraţia. Proiectul de taxe şi impozite a fost aprobat, taxa de promovare a rămas în vigoare, mergem mai departe“, a precizat Făgădău.
 
Proiectul de hotărâre pentru aprobarea regulamentului privind organizarea şi desfășurarea activităților comerciale și serviciilor de piață în stațiunea Mamaia și în Satul de Vacanță, cel privind aprobarea regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale şi a serviciilor de plată în municipiul Constanța și cel privind organizarea şi funcţionarea teraselor de alimentaţie publică, precum și amendamentele venite din partea operatorilor au fost publicate pe site-ul Primăriei, la secțiunea „Transparenţă decizională - informare şi consultare“. Acestea pot fi consultate însă şi pe site-ul ZIUA de Constanța, în secțiunea „Documente“.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial și definitiv! Asociaţia Litoral-Delta Dunării, obligată să achite Consiliului Județean Constanța 1,1 milioane de lei

07 Apr 2023 2733

Curtea de Apel va decide dacă CJC trebuie să primească 1,1 milioane de lei de la Asociaţia Litoral-Delta Dunării

14 Dec 2022 1796

Victorie uriașă în instanță pentru Consiliul Județean Constanța! Miza, aproape un sfert de milion de euro

01 Sep 2022 3934

Consiliul Judetean Constanta solicită în instanță peste un milion de lei! De la cine și când se va pronunța instanța

06 Aug 2022 1906

Consiliul Judetean Constanta, demers în instanță pentru recuperarea unor sume de bani. S-a stabilit primul termen

16 Apr 2022 1518

CJC, demers important la Tribunalul Constanța. Miza, peste un milion de lei (DOCUMENT)

01 Apr 2022 1970

Vești proaste pentru Consiliul Județean Constanța! (DOCUMENTE)

15 Feb 2022 8466

Corina Martin, zece ani președinte Cabinetul de Insolvență Cuțov Alina a notificat declanșarea procedurii de faliment a Asociaţiei Litoral - Delta Dunării (DOCUMENT)

03 Feb 2022 5778

11 milioane de lei, de la CJC Asociaţia Litoral - Delta Dunării a intrat în faliment! Ce datorii are (DOCUMENTE)

06 Jan 2022 2602

Corina Martin, mandat de zece ani ca președinte Soarta Asociaţiei Litoral - Delta Dunării va fi decisă azi, la Tribunalul Constanța

13 Dec 2021 2097

Peste 11 milioane de lei de la CJC Falimentul bate la ușa Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, prezidată timp de zece ani de Corina Martin

29 Nov 2021 2497

CJC a făcut degeaba consultarea pentru „Strategia de Dezvoltare a Turismului“ Bogdan Bola (PNL) - „În județul Constanța, turismul este admirabil, sublim, dar lipsește cu desăvârșire!“

12 May 2018 3398

Asociaţia pe care „regina Tomiris“ a folosit-o pentru imagine şi contracte pe bani publici îşi cere dizolvarea la Judecătoria Constanţa. A fost adusă la sapă de lemn!

18 Jan 2018 6101

Înfiinţează un organism propriu de promovare După CCINA, Consiliul Judeţean Tulcea s-a retras din Asociaţia Litoral - Delta Dunării

08 Jan 2018 2942

Festivalul Antic Tomis 2014, pe bani publici 1.000 de euro doar pe mofturile Corinei Martin - rochia şi machiajul reginei Tomiris (documente)

18 Jul 2016 9810