Actualitate

Fost ministru al Comunicațiilor, trimis în judecată de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului VREME VALERIAN, la data faptelor ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
 
Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, Vreme Valerian, în calitate de ministru al comunicațiilor și tehnologiei informației, cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, a încheiat, fără organizarea unei licitații publice, cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract ce avea ca obiect închirierea, pe o durată de 16 luni și 13 zile, cu opțiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în școli.

Acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent.

De menționat este faptul că D.Con-Net AG a achiziționat licențele respective la prețul de 2.612.805 euro. Ulterior, în același context, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a achitat către D.Con-Net AG suma totală de 13.904.599 Euro.

Prin acest demers s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu Ministerului Comunicației și Tehnologiei Informației, în valoare totală de 11.291.794 euro, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea D.Con-Net AG.

În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor imobile ce aparțin inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 

”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” - au precizat procurorii DNA.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA Cerere aviz urmărire penală fost ministru, Vreme Valerian

26 Jul 2017 1748

Dosarul Poşta Română Un fost ministru, citat la DNA

09 Jun 2015 841

Poşta Română, folosită în campania electorală

26 May 2015 767

Numele lui Băsescu apare în dosarul Microsoft Gabriel Sandu l-a denunţat şi pe fostul preşedinte

11 Mar 2015 882

Litoral Tv Votul prin corespondență, respins de Parlament. Dezbatere “În Arenă”

10 Dec 2014 1281

Veste teribilă pentru cei patru arestați din Dosarul Microsoft

05 Nov 2014 917

Gabriel Sandu PMP protejează pe o parte dintre suspecţii din dosarul Microsoft

29 Oct 2014 1030

Deputaţii au votat ridicarea imunităţii lui Valerian Vreme, implicat în Dosarul Microsoft

13 Oct 2014 741

Soarta miniştrilor din dosarul Microsoft, decisă astăzi de Parlament

13 Oct 2014 1362

Camera Deputaților va decide mâine în cazul imunității lui Vreme, anchetat de DNA

12 Oct 2014 706

Dosar Microsoft Deputaţii ar putea ridica imunitatea lui Vreme săptămâna viitoare

08 Oct 2014 1010

Dosarul Microsoft Comisia juridică va decide în cazul lui Valerian Vreme

01 Oct 2014 866

Urmare a scandalului licenţelor Microsoft Daniel Funeriu s-a autosuspendat din PMP

26 Sep 2014 998

Patru deputaţi ai Partidului Mişcarea Populară au solicitat Parlamentului României introducerea votului prin corespondenţă

24 Sep 2013 873

PMP a solicitat Camerelor Reunite ale Parlamentului adoptarea unei declaraţii politice de condamnare a presiunilor Federaţiei Ruse în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova

23 Sep 2013 663

Tatăl unui fost ministru, ucis pe trecerea de pietoni

05 Sep 2013 1148

Lista miniştrilor care rămân în Guvernul Ungureanu

07 Feb 2012 2290

Participarea ministrului Teodor Baconschi la conferinţa TechCamp

15 Dec 2011 948

Agenda de lucru a MAE de joi, 15 decembrie 2011

15 Dec 2011 674

IBM inaugurează în România primul laborator de dezvoltare a produselor pentru sisteme de reţea

29 Nov 2011 751

Toate convorbirile telefonice şi mailurile ar putea fi monitorizate, potrivit unui proiect de lege

05 Nov 2011 670

Pregătirea profesională continuă susţinută cu fonduri europene nerambursabile

15 Sep 2011 631

Discuţii doar la nivel înalt pentru zona Constanţa Consulatul Republicii Populare Chineze la Constanţa nu ştie de investiţia chinezilor în fabrica de echipamente TV

26 Aug 2011 906

Centrul Regional Reţea Poştală din Constanţa va fi reorganizat

20 Jun 2011 876

Tineretul PDL isi alege conducerea - un singur candidat la functia de presedinte

04 Jun 2011 687

Valerian Vreme - Ghişeul.ro va acoperi în curând peste 1 milion de români

19 May 2011 954

Combaterea decalajului digital, alfabetizarea digitală şi accesul la serviciile de e-Guvernare sunt prioritare pentru MCSI

17 May 2011 1013

Importanţa cercetării-dezvoltării în TIC pentru susţinerea unei economii durabile

16 May 2011 955

Participarea Ministrului Comunicaţiilor la conferinţa Open Source/Free Software

13 May 2011 860

MCSI - Servicii de e-Guvernare prin PISEG

13 May 2011 1110

MCSI - Importanţa spectrului radio în dezvoltarea comunicaţiilor

13 May 2011 863

Participarea ministrului Valerian Vreme la conferinţa internaţională privind spectrul radio

11 May 2011 849

Ministrul Valerian Vreme a participat la Conferinţa Internaţională privind utilizarea Informaticii în Economie

06 May 2011 926

Participarea Ministrului Comunicaţiilor la Conferinţa Internaţională privind utilizarea Informaticii în Economie

04 May 2011 917

MCSI - Servicii publice online la Arhivele Naţionale

21 Apr 2011 898

MCSI - Valerian Vreme sprijină realizarea Centrului de Excelenţă în Cercetare IBM la Târgu Mureş

20 Apr 2011 815

MCSI - Neelie Kroes va vizita România, în iulie 2011

15 Apr 2011 875

MCSI - Participarea Ministrului Valerian Vreme la Conferinţa Ministerială asupra Protecţiei Informaţiilor Infrastructurilor Critice

15 Apr 2011 857

MCSI - Ministrul Valerian Vreme va participa la Conferinţa Ministerială asupra Infrastructurilor Informaţilor Critice

13 Apr 2011 925

MCSI Ministrul Valerian Vreme a primit distincţia "Pro Urbe"

07 Apr 2011 830

MCSI Internet gratuit la Biblioteca Judeţeană Târgu Mureş

07 Apr 2011 693

MCSI Acces la servicii de e-Guvernare prin intermediul Bibliotecilor Publice

06 Apr 2011 1717

MCSI - Colaborare TIC între România şi Republica Moldova

29 Mar 2011 717

MCSI Sistem Informatic Integrat la Casa Naţională de Pensii

09 Mar 2011 502

MCSI Informatizare la Ministerul Economiei, prin fonduri europene

07 Mar 2011 508

MCSI e-Administraţie pentru cetăţenii din Bistriţa-Năsaud

03 Mar 2011 412

MCSI Românii vor avea un Sistem Naţional Integrat privind actele de identitate

02 Mar 2011 374

MCSI Târgu Mureş - Oraş Digital

25 Feb 2011 399

MCSI - Bani europeni pentru Dosarul electronic de sanătate şi Prescripţia electronică

20 Feb 2011 430

MCSI - Valerian Vreme s-a întâlnit cu Ministrul turc al Comunicaţiilor

18 Feb 2011 394