Fosta șefă de cabinet a lui Valentin Preda nu mai este director la ACN (documente)

Geanina Lavinia Cazan, fostă șefă de cabinet a lui Răducu Valentin Preda, pe vremea când acesta a ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Transporturilor și fost director comercial la Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA, ocupă, în prezent, postul de consilier în companie.

Potrivit site-ului ACN, Geanina Lavinia Cazan a fost Director Executiv al Direcției Comerciale din cadrul companiei până la data de 18 august a acestui an. Din declarația de avere postată pe același site, la data de 18 septembrie, reiese că Geanina Lavinia Cazan este, în prezent, încadrată pe postul de consilier.

Avere de director

Într-o declarație de avere din 2013, Geanina Lavinia Cazan declara, din postura de director comercial executiv la CN ACN, că deținea, din 1998, o locuință, în suprafață de 80 de metri pătrați (donație), datorii, către o bancă, de 10.000 de euro și de 28.000 de lei. În ceea ce privește veniturile salariale anuale, Geanina Lavinia Cazan a declarat, la acea vreme, că a câștigat de la ATE Bank România SA suma de 18.802 lei, de la Ministerul Transporturilor 13.644 de lei, dar și 23.641,74 de lei de la CN AB SA, cel mai probabil Compania Națională Aeroporturi București SA. În declarația de avere, Geanina Lavinia Cazan a mai consemnat, în octombrie 2013, circa 25.000 de lei, reprezentând diverse remunerații de la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, de la Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA, precum și de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Datorii de consilier

În ultima declarație de avere care datează din 18 septembrie și care se găsește pe site-ul ACN, Geanina Lavinia Cazan precizează, din postura de consilier, de data aceasta, că deține același apartament dobândit în anul 1998 în urma unei donații, conturi deschise la BCR, BRD, Banc Post și ATE Bank, toate cu valoarea la zi a soldului pe zero, dar și un credit la ATE Bank Romania, în valoare de 10.000 de euro, scadent în 2015, un altul tot la ATE Bank, în valoare de 28.000 de lei, scadent în 2016, precum și o datorie la Irina Ioniță, în valoare de 28.400 de lei, scadentă în anul 2015. De menționat că primele două apăreau și în declarația de avere din 2013.

Veniturile trecute în ultima declarație de avere sunt de 6.000 de lei de la ATE Bank, de 15.022 de lei de la CN ACN SA și alți 1.500 de lei de la Ministerul Transporturilor. La rubrica venituri din alte surse, Geanina Lavinia Cazan a mai declarat „remunerație comisie privatizare“, în valoare de 3.309 lei de la CN APM SA și APDM SA, și alți 2.832 de lei, reprezentând remunerație membru CC CIAS.

Firme și asocieri

Potrivit Registrului Comerțului, Geanina Lavinia Cazan figurează ca asociat în SC Celebrity Equinox SRL, SC Avis Trading SRL și SC Rola Expert Operator SRL, la ultima dintre ele fiind și administrator. Potrivit datelor disponibile pe www.vrajitorul.eu, în SC Celebrity Equinox SRL, firmă care acum figurează ca fiind în faliment, Geanina Lavinia Cazan a fost asociată cu Ștefan Ene. SC Avis Trading SRL figurează și ea ca fiind în lichidare, în timp ce singura societate în care Geanina Lavinia Cazan apare ca asociat și este în funcțiune în prezent este SC Rola Expert Operator SRL (fostă SC Marigeo Proiecte Europene), firmă în care fosta șefă de cabinet a lui Valentin Preda este asociată cu Adrian Robert Ene.
La sfârșitul anului 2013, SC Rola Expert Operator SRL a declarat o cifră de afaceri de 532.132 de lei, un profit net de 55.109 lei și niciun salariat.

Remember

Reamintim faptul că, în luna iunie a acestui an, Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor și fost consilier al primarului municipiului Constanța, Radu Ștefan Mazăre, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie. Alături de Preda, în fața judecătorilor au mai fost trimişi Dan Emil Manolachi, fost ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție și fost lucrător al Poliției Județului Constanța, precum și Geanina Lavinia Cazan, fost șef al cabinetului secretarului de stat Preda.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

pomanagiul

09 Oct, 2014 14:49

nu va mai saturati de furat!

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.