Frigul e prezent, dar pregătirile de iarnă abia încep CFR pune geamuri termopan în clădirile sucursalei din Constanţa (document)

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a scos la licitaţie deschisă un contract pentru „înlocuit tâmplărie cu PVC sau aluminiu şi geam termopan la clădiri pe raza Sucursalei Regionale CF Constanţa“. Valoarea estimată a contractului este de 217.483 de lei, urmând ca lucrările să se desfăşoare pe o durată de 60 de zile, începând de la data atribuirii contractului.
 
Anunţul implică un contract de achiziţii publice pentru lucrări de instalare de tâmplărie nemetalică, „înlocuire tâmplărie cu PVC sau aluminiu şi geam termopan la clădiri pe raza Sucursalei Regionale CF Constanţa conform caietului de sarcini şi a anexelor acestuia“.
 
Termenul-limită pentru depunerea cererilor de documente este 9 octombrie, ora 10.00, iar cel pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 13 octombrie, ora 10.00. Ofertele se vor deschide tot pe 13 octombrie, la ora 11.00, la sediul Sucursalei Regionale CF Constanţa, de pe aleea Albăstrelelor.
 
Aşadar, dacă nu vor exista contestaţii, lucrările de instalare de tâmplărie nemetalică vor începe abia în luna octombrie şi se vor încheia în luna decembrie. Angajaţii CFR SA vor fi nevoiţi să rămână un scurt timp fără geamuri chiar în anotimpul rece, până când se vor executa lucrările.
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA pune la bătaie peste 1,5 miliarde de lei pentru lucrările de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Constanța – Mangalia (DOCUMENT)

24 Apr 2024 570

Licitații Constanța Lenox Prod SRL, furnizorul de bocanci de protecție la SNTFC „CFR Călători“ SA

16 Apr 2024 532

Bunuri estimate la peste 19 milioane de lei Zeci de locomotive ale CFR Marfă SA, scoase la mezat de AJFP Constanța (DOCUMENT)

09 Mar 2024 4363

Spitalul Clinic de Căi Ferate Constanța a achiziționat un mamograf digital. Cine a câștigat licitația? (DOCUMENT)

03 Mar 2024 712

Licitații Constanța CFR SA închiriază spații și terenuri în apropierea stațiilor CF din județul Constanța (DOCUMENT)

17 Feb 2024 1246

Sucursala Regională CF Constanța atribuie un contract de Lucrări de reparații și întreținere a infrastructurii feroviare publice aflată în incinta Portului Constanța - PRIORITATEA 4 - LOT 2 (DOCUMENT)

03 Jan 2024 908

Sucursala Regională CF Constanța atribuie un contract de lucrări de reparații și întreținere a infrastructurii feroviare publice aflată în incinta Portului Constanța (DOCUMENT)

02 Jan 2024 1098

Investiții în valoare de peste 23 milioane euro în infrastructura feroviară din incinta Portului Constanța, în cadrul Priorității 4 (GALERIE FOTO)

28 Dec 2023 951

Licitații Constanța CFR modernizează, cu 2,3 milioane de euro, trecerile la nivel cu calea ferată pe raza SRCF Constanța (DOCUMENT)

24 Dec 2023 1050

Cinci companii au depus oferte la CFR pentru modernizarea stației CF Valu lui Traian

22 Sep 2023 896

CFR SA a lansat licitația pentru lucrări de semnalizare pe sectorul Hm Pajura-Mogoșoaia, pentru dublarea parțială a liniei CF

12 Jul 2023 1008

Licitație pentru reparația liniei de cale ferată dintre Constanța și Palas

25 May 2023 1066

Constanța Vagoane de marfă ale Societății Naționale de Transport Feroviar de marfă CFR Marfă SA, scoase la licitație (DOCUMENT)

21 Dec 2022 2214

Mama lui Cristi Borcea, contract câștigat la CFR Constanța!

18 Nov 2022 2715

Sucursala Regională CF Constanța contractează revizii anuale și reparații la pluguri de zăpadă (DOCUMENT)

08 Nov 2022 1091