Grup infracţional organizat, destructurat de procurorii DIICOT. Opera în toată Europa. Mai multe persoane audiate

La data de 27.11.2017, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Biroul Teritorial Dâmboviţa  împreună cu  ofiţeri  de poliţie judiciară din cadrul  Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița au efectuat un număr 6 percheziții domiciliare în  județele Dâmbovița, Olt și Teleorman,  în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani.  

   În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2013, trei suspecţi au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat la care au aderat şi alte persoane, activitatea infracţională constând în racolarea şi determinarea mai multor persoane de sex feminin la practicarea prostituţiei pe teritoriul unor state din Uniunea Europeană, în vederea obţinerii de foloase patrimoniale.

   În urma investigaţiilor efectuate, s-a constatat că activitatea infracţională s-a desfășurat inițial în Praga, Cehia, iar ulterior în Elveția și Germania, pentru ca în cele din urmă să se stabilească în Spania, în contextul în care un reprezentant important al crimei organizate fusese arestat de către autorităţile spaniole, iar teritoriul pe care acesta îl controla în zona Madridului devenise atractiv pentru grupul infracțional.

   Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că persoanele vătămate au fost recrutate prin promisiuni mincinoase de către proxeneţi şi îndemnate să practice prostituţia uneori şi prin acte de violenţă.

   Începând cu luna iunie 2017 și până în prezent, liderul grupării s-a aflat pe teritoriul României, de unde a coordonat întreaga activitate infracțională sumele de bani astfel obţinute fiind remise din Spania, prin intermediul unui membru al grupului.

   Cu ocazia perchezițiilor efectuate în cauză, au fost găsite şi ridicate, o armă de foc neletală, 58 de cartușe, 10 telefoane mobile, bani, înscrisuri, documente și alte mijloace de probă.

   Urmare a echipei comune de anchetă încheiate la data de 13.06.2017 între autorităţile judiciare din România şi Spania, în cursul acestei dimineţi, autorităţile spaniole au  efectuat 7 percheziţii simultane pe teritoriul Spaniei, respectiv Madrid și Oviedo, la locuințele unor membri ai grupării.

   La sediul DIICOT-Biroul Teritorial Dâmboviţa, vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 4 persoane.

   Activităţile procedurale şi investigative desfăşurate în cauză au beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea EUROJUST.

   La activități au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, ai structurilor de combatere a criminalității organizate Suceava, Ploiești, Olt și Teleorman, precum și jandarmi.

   Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

"Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție."


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 496

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 398

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 558

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 837

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 523

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 475

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 507

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 609

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 601

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 485

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 494

DIICOT Constanța, una dintre cele mai puternice structuri anti-mafia din țară! Bilanț 2023 - mii de dosare de trafic de droguri, bunuri de peste 180.000 de euro indisponibilizate și două achitări (DOCUMENT)

02 Apr 2024 806

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 936

Sute de mii de comprimate de diazepam, alprazolam şi clonazepam, introduse ilegal în România

31 Mar 2024 487

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 522