Institutul Naţional al Patrimoniului a organizat Ziua Mondială Art Nouveau La Constanţa, turul de arhitectură a fost coordonat de Diana Slav (galerie foto)

Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) a organizat, de Ziua Mondială Art Nouveau, o serie de tururi ghidate gratuite în Constanţa, Târgu Mureş şi Timişoara, precum şi o expoziţie de fotografie dedicată arhitecturii Art Nouveau din România, în foişorul grădinii Casei Universitarilor din Bucureşti. 

Tururile ghidate au prezentat arhitectura Art Nouveau din cele trei oraşe şi au fost gratuite, în limita locurilor disponibile. Participanţii au avut ocazia să admire detaliile unor clădiri emblematice, să cunoască poveştile arhitecţilor care le-au creat şi să aprofundeze caracteristicile regionale ale stilului, în diferitele sale expresii de pe teritoriul României. 

În oraşul de la malul mării, turul de arhitectură este organizat de Diana Slav, blogger la Constanţa Walking Tour / Constanţa La Pas, cu sprijinul Primăriei. Turul a avut în centru clădirea Cazinoului, proiectată la începutul secolului XX de arhitectul Daniel Renard, şi zona peninsulară. Turul a început la ora 15.00, a durat două ore şi a avut ca punct de întâlnire statuia lui Ovidiu din Piaţa Ovidiu nr. 9, Constanţa. „Am avut parte de un eveniment care a devenit o nouă poveste. La invitaţia INP, am făcut un tur special dedicat stilului Art Nouveau. Noi avem câteva influenţe şi o clădire emblematică: Cazinoul. Cireaşa de pe tort a fost faptul că prin INP am avut acces în interiorul Cazinoului. Sunt fericită ca am putut oferi încă o experienţă specială, care a devenit o amintire deosebită. Am mai bifat o premieră“, a notat Diana Slav pe pagina sa de pe un site de socializare.

10 iunie, Ziua Mondială Art Nouveau, a fost stabilită în 2013 pentru a celebra memoria a doi mari reprezentanţi ai stilului - Antonio Gaudi şi Ödön Lechner. De atunci, la nivel mondial se organizează evenimente variate ce readuc în atenţia publicului oamenii şi operele care au marcat acest curent artistic, precum şi poveştile şi valorile patrimoniului Art Nouveau din Europa. 

Curentul Art Nouveau a avut pe teritoriul României expresii diferite, motivate de realităţile politice şi culturale de la începutul secolului XX. De la Secessionul de factură austro-ungară din vestul ţării, la cel de inspiraţie maghiară din centrul Transilvaniei şi până la Art Nouveau-ul exuberant al Cazinoului din Constanţa, variaţiile stilistice regionale ale acestui curent artistic oferă ocazia descoperirii unui patrimoniu deosebit de bogat, din păcate, puţin cunoscut şi apreciat de publicul larg. 

Proiectul, derulat în cadrul Programului de Cooperare Transnaţională „Dunărea“, îşi propune să întărească protecţia, conservarea, prezervarea şi promovarea patrimoniului material şi imaterial Art Nouveau în zonele urbane ale regiunii Dunării.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cazinoul din Constanța, atracția turistică pentru vizitatorii de pe coasta românească

04 Sep 2023 1352

#DobrogeaDigitală În urmă cu 105 ani Cazinoul a fost transformat în spital militar și bombardat puternic (galerie foto)

06 Oct 2021 2530

#citeșteDobrogea A fost odată ca niciodată… Casa Nazaret K. Torosian

17 Jul 2021 3974

Parcul Arheologic din Constanța, reabilitat în acest stil. Ziua Mondială Art Nouveau

10 Jun 2020 3513

Oraşul Constanţa în epoca interbelică. File din jurnalele vremii (III) Problema jocurilor de noroc de la Cazino şi scandalul din Piaţa Independenţei

23 Dec 2019 4854

Demonstraţii de tehnică a vitraliului, prilejuite de expoziţia Glass Nouveau a artistului Cristian Florin Anghelescu

20 Sep 2019 1867

Asocierile de firme care vor să ia banii de la CNI pentru reabilitarea Cazionului din Constanţa! (documente)

19 Jul 2019 3879

Pe care CAZINOU să-l restaurăm?! (galerie foto)

22 Jun 2018 13373

Cazinoul din Constanța, un etern „domn Lăzărescu“ plimbat între instituțiile statului (fotoreportaj)

18 Sep 2016 3131

A murit cel care a pictat pereții Cazinoului din Constanța

29 Oct 2015 3012

Ştiaţi că...? Cel mai renumit pictor austriac şi un lider al mişcării vieneze Art Nouveau...

14 Jul 2015 7802

Cazinoul din Constanţa, subiectul unui fotoreportaj publicat de celebrul site Bored Panda

02 Jul 2015 2380

Revista presei locale

28 May 2015 2347

12 milioane de lei pentru reabilitarea parcului Primăriei Constanţa în stil Art Nouveau (document)

22 May 2015 4393

Proiect experimental Calup În august, Cazinoul din Constanţa devine, pentru zece zile, „CaziNou“

31 May 2014 4421