Actualitate

Invitație la vernisaj. „Marea în culori pe pânză”, expoziție de pictură marină la Muzeul Marinei Române

Muzeul Marinei Române în colaborare cu Asociația „Artiști Dobrogeni” organizează expoziția de pictură marină intitulată „Marea în culori pe pânză” a pictorului Alexandru Ghinea, care va fi găzduită la sala „Clio” a muzeului. Vernisajul are loc marți, 10 octombrie, începând cu ora 16.30, în prezența rudelor, prietenilor artistului și a tuturor celor invitați la acest eveniment.

Expoziția va fi vernisată de președintele Asociației „Artiști Dobrogeni”, doamna Mirela Turtoi și de fostul decan al Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, domnul Ibram Nuredin.

Alexandru Ghinea este un binecunoscut pictor marinist pentru publicul dobrogean și nu numai, având numeroase expoziții la instituții prestigioase de cultură din țară și de peste hotare, precum: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” din București, Muzeul Marinei Române din Constanța, Biblioteca Județeană Constanța I. N. Roman, Cercul Militar din Mangalia și Muzeul de Artă din Shabla (Bulgaria). De asemenea a participat la expoziții de grup cu membrii Uniunii Artiștilor Plastici din Constanța și cu membrii Asociației „Artiști Dobrogeni”.

Cei interesați pot vizita această expoziție de pictură marină, în perioada 10 octombrie – 8 noiembrie, în orele programului de vizitare a Muzeului Marinei Române.

Acest eveniment continuă tradiția Muzeului Marinei Române de a promova artiști români și străini, ale căror lucrări sunt dedicate spiritualității marine
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hotărâre de Guvern privind schimbarea titulaturii Muzeului Marinei Române. Cum se numeşte de acum

17 Oct 2017 996

Ședință la Guvernul României. Ce proiecte se află pe ordinea de zi. Unul are legătură cu Muzeul Marinei Române din Constanța

11 Oct 2017 347

Muzeul Marinei Române va fi închis publicului trei zile

06 Oct 2017 654

Modificări în circulaţia rutieră din Constanţa. Unde a apărut o nouă interdicţie (galerie foto+video)

22 Sep 2017 5985

Eveniment festiv la Muzeul Marinei Române. Joi 14 septembrie. Vezi despre ce este vorba

12 Sep 2017 1392

Ziua Marinei 2017 Ceremonii militare și religioase, la Constanța și Mangalia, în memoria marinarilor pieriți în adâncul apelor

14 Aug 2017 2910

Ziua Marinei Omagiu adus marinarilor eroi

11 Aug 2017 580

Muzeul Marinei Române sărbătoreşte Ziua Marinei cu porţi deschise şi o mulţime de evenimente

10 Aug 2017 1324

Nava școală HS RODOS a Forțelor Navale ale Greciei în vizită în Portul Constanța

04 Aug 2017 541

Lansare de carte la Muzeul Marinei Române

09 Jul 2017 631

Muzeul Marinei Române organizează la Constanţa expoziția de pictură și grafică dedicată zilei Dunării, intitulată ”Culorile Dunării”

27 Jun 2017 1491

Nave-școală ucrainene în Portul Militar Constanța. Câți cadeți sunt la bord. Scopul și durata vizitei

27 Jun 2017 2109

Poezia, o lume a imaginii, în viziunea lui Liviu Băiţel (galerie foto)

24 Jun 2017 2981

Două nave școală din Ucraina vor acosta în Portul Constanţa. Ce program vor avea cele două echipaje în timpul vizitei la Constanţa

22 Jun 2017 2165

Campionatul Național de Navomodelism Clasa „C” la Muzeul Marinei Române (galerie foto)

21 Jun 2017 2211

Liviu Băiţel îşi lansează cartea Umbra pasului tău. O poezie de-a sa fusese postată de Ovidiu Brăiloiu, pe Facebook, înainte de a muri (video)

20 Jun 2017 3044

Aniversare la Forțele Navale. Cine este sărbătoritul și câți ani face

12 Jun 2017 2509

De 1 iunie Muzeul Marinei Române poate fi vizitat gratuit de copii și adolescenți

31 May 2017 1271

Stări, emoţii şi culoare într-o expoziţie hispano-română, la Muzeul Marinei Române (galerie foto)

25 May 2017 911

Vasilica Mitrea invită cititorii să reflecteze asupra creaţiilor sale - „Întotdeauna când scriu mă gândesc la ei, de aceea cărţile mele cuprind probleme de viaţă“ (galerie foto)

17 May 2017 1043

Noaptea Muzeelor la Constanţa. Ce surprize pregăteşte Muzeul Marinei Române

16 May 2017 3659

Liceul Teoretic „Traian“, la ceas aniversar. De patru decenii, educă oameni şi caractere (galerie foto)

16 May 2017 1389

Simpozion la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa 9 mai, zi cu triplă semnificaţie pentru poporul român (galerie foto)

10 May 2017 807

Dublă lansare de carte, joi, la Constanţa

07 May 2017 1167

Muzeul Marinei Române, din Ministerul Apărării Naţionale, cu sediul în Constanţa, organizează concurs

02 May 2017 1959

Arta prin ochii unui copil cu autism. Invitaţie la expoziţia SUITA de la Muzeul Marinei Române

01 Apr 2017 1107

Astăzi, un important eveniment cultural Lansarea a două lucrări de referință pentru istoria marinei române

17 Mar 2017 932

S-au acordat premiile Cenaclului literar „Mihail Sadoveanu“

17 Feb 2017 834

Debut la cenaclu sub semnul poeziei

09 Feb 2017 632

Muzeul Marinei Române organizează concurs. Se caută economist, zugrav şi îngrijitori

05 Feb 2017 3302

Ziua lui Eminescu și Ziua Culturii Naționale, celebrate la Constanța

10 Jan 2017 952

„Colinde, colinde” la Muzeul Marinei Române

21 Dec 2016 726

Muzeul Marinei Române organizează o Sesiune Națională de Comunicări Științifice

27 Oct 2016 849

51 de ani de la înfiinţarea primului muzeu al Marinei, în Mangalia

25 Oct 2016 861

Sute de constănţeni se află în Portul Militar Constanţa, pentru a celebra Ziua Porţilor Deschise (galerie foto)

06 Aug 2016 3238

Noaptea Muzeelor Cozi imense la muzee şi la Acvariul din Constanţa (galerie foto+video)

21 May 2016 2922

Muzeul Marinei Române se înscrie în programul național și internațional - Noaptea Muzeelor

18 May 2016 806

Liceul Traian, la ceas aniversar. Împlineşte 39 de ani!

09 May 2016 1419

Expoziția ”Citadine constănțene” a adunat sub umbrela ei mai mulți artiști (galerie foto)

07 May 2016 852

Muzeul Marinei Române din Constanța a fost reacreditat

04 Mar 2016 958

Astăzi. Eduard Zalle-Debut în cenaclu (audio)

21 Jan 2016 861

Liga Navală Română, filiala Constanța, organizează un eveniment de comemorare

10 Dec 2015 707

Ziua Naţională a României sărbătorită de marinarii militari

27 Nov 2015 633

Ziua Naţională a României sărbătorită de marinarii militari

26 Nov 2015 901

Ziua Naţională a României sărbătorită de marinarii militari

26 Nov 2015 1179

„Reflexia clipei”, la Muzeul Marinei Române

06 Oct 2015 629

Muzeul Marinei Române organizează Ziua Porţilor Deschise, cu prilejul Zilei Marinei Române

11 Aug 2015 786

Intrare gratuită la Muzeul Marinei Române

11 Aug 2015 798

În apropierea sărbătorii din 15 august Suită de evenimente, la Muzeul Marinei Române

05 Aug 2015 883

Muzeul de Marină, locul în care trăieşti istoria

15 Jul 2015 2621