Iohannis în localitatea Mihail Kogălniceanu Vizită pentru evaluarea poliției aeriene de la Marea Neagră

Președintele Klaus Iohannis va vizita Centrul administrativ "Mihail Kogălniceanu" din Constanța, unde se va întâlni cu președintele Comitetului militar NATO, generalul Petr Pavel.

"Joi, domnul președinte Klaus Iohannis va vizita Centrul administrativ „Mihail Kogălniceanu“, din județul Constanța, ocazie cu care va avea o întrevedere cu președintele Comitetului militar NATO, generalul Petr Pavel. Tot cu această ocazie, președintele României se va întâlni cu piloții români și britanici aflați în acea zonă pentru a se asigura de buna desfășurare a misiunii de poliție aeriană întărită", a declarat purtătorul de cuvânt al șefului statului.


Până la sfâșitul lunii august, în zona teritoriului României se află patru avioane Eurofighter Typhoon și 150 de piloți și personal tehnic care asigură buna desfășurare a misiunii de poliție aeriană în zona de sud a Flancului Estic al NATO.

De asemenea, sâmbătă, președintele va participa la Poligonul Cincu din județul Brașov, la „Saber Guardian 2017“.

"Sâmbătă, 15 iulie, președintele va participa la Poligonul Cincu din județul Brașov, începând cu ora 11,00, la exercițiul multinațional militar întrunit cu trupe în teren și trageri de luptă 'Saber Guardian 2017'", a menționat purtătorul de cuvânt.


„Saber Guardian 2017“ este un complex de exerciții militare multinaționale anuale care se derulează în România, Ungaria și Bulgaria

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11344

Magistratul Corina Suzana Artene se pensionează! Președintele a semnat decretul

20 Feb 2024 512

Judecătorul Ciprian Coadă, de la Curtea de Apel Constanța, la pensie! Președintele a semnat decretul

29 Jan 2024 901

Beatrice Silvia Șișman s-a întors la Parchetul Curții de Apel Constanța. Gabriela Rugea, încadrată la Parchetul Judecătoriei Babadag

22 Jan 2024 896

Știri justiție Constanța Președintele a semnat decretul pentru pensionarea magistratului Aida Iolanda Slate, de la Tribunalul Constanța

22 Jan 2024 553

Cms. șef Dumitru Bîltag, comandantul IPJ Constanța, a primit gradul de chestor!

29 Nov 2023 1131

Klaus Iohannis a trimis la Curtea Constituţională a României o nouă sesizare asupra legii referitoare la administrarea porturilor

13 Nov 2023 1000

Judecătorul Marius Cristian Epure, fost președinte al Curții de Apel Constanța, la pensie! Președintele a semnat decretul

02 Nov 2023 1989

Vești bune pentru cei ce vor să se angajeze în Portul Constanța A fost votată legea care permite accesul la șefie pentru persoane din afara sectorului naval (DOCUMENT)

02 Nov 2023 1102

Iohannis a semnat decretul privind pensionarea Ecaterinei Grigore, judecător la Curtea de Apel Constanța

28 Sep 2023 864

Proces contra lui Klaus Werner Iohannis, la Constanța! Judecătorii au anulat cererea de chemare în judecată

28 Aug 2023 953

Constănțeanul supărat Cetățenii din Costinești, la capătul răbdării din cauza lipsei sensului giratoriu de la intrarea în localitate! Primarul comunei susține că proiectul este în licitație la DRDP

22 Aug 2023 1160

Ziua Marinei Române 2023 Micii „marinari” prezenți pe faleza Cazino din Constanța

15 Aug 2023 1104

Ziua Marinei 2023 Președintele Iohannis, în mijlocul festivităților (FOTO)

15 Aug 2023 1046

Ziua Marinei Române 2023 Președintele României, Klaus Iohannis, alături de soția lui pe faleza Cazino din Constanța (FOTO)

15 Aug 2023 1468