Jandarmeria Romana - pilonul principal al sistemului de ordine publica interna

jandarmi.jpgZi prolifică, joi, pentru Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (IGJR), după feed-back-ul favorabil primit în urma vizitei oficiale din partea membrilor Comisiilor de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională ale Parlamentului României.

Prezenţa membrilor comisiei a vizat controlul modului de pregătire, capacităţii operaţionale şi de luptă a efectivelor jandarmeriei. Comisia a verificat dotarea cu echipament, asigurarea financiară, precum şi problemele de natură să afecteze desfăşurarea misiunilor ce revin Jandarmeriei în domeniul asigurării ordinii şi siguranţei publice. „Rezultatele Jandarmeriei Române se situează mult peste posibilităţi, aici referindu-mă la mijloacele materiale. Putem vorbi de adevărate miracole care se fac cu bani foarte puţini şi mijloace destul de reduse. Consider că Jandarmeria Română este pilonul principal al sistemului de ordine publică internă, fiind singura structură organizată militar, fără probleme deosebite, care poate acţiona în situaţii extreme. Jandarmeria se implică şi în acţiunile de garantare a siguranţei cetăţenilor şi se bucură de mare credibilitate. Ambiţiile pot fi mai mari, în sensul creşterii acţiunilor desfăşurate la nivel european. Prin pregătire, tradiţie şi capacitatea pe care o are, Jandarmeria poate să facă acest lucru", a concluzionat preşedintele Comisiei de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Camera Senatului, Teodor Meleşcanu.

jandarmi_1.jpgTot joi, IGJR a primit vizita membrilor Comisiei Uniunii Europene, care au implementat programul de evaluare a Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului din România şi au prezentat rolul şi atribuţiile Jandarmeriei în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului pe teritoriul naţional.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 283

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 603

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 672

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 466

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 540

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 531

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 714

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3368

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 13934

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 903

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 900

Baza sportivă de pe malul lacului Siutghiol, din Constanța, miza unui proces intentat de Clubul Sportiv Electrica Președinte Dumitru Frățilă face acuzații -„Nu ne putem desfășura activitatea!“

23 Mar 2024 1927

Scupra, primar Ovidiu „Nu mă interesează funcțiile în partid. (...) Florin Mitroi știe că se bazează pe sprijinul meu! "

17 Mar 2024 1303

UPDATE George Scupra a demisionat din funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali din organizația județeană a PNL Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 2799

UPDATE Trei primari PNL din județul Constanța, vizați de intoxicări din partea PSD Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 6813