Jandarmeria Română vrea să cumpere pistoale în valoare de 60 de milioane de lei

Jandarmeria Română intenționează să cumpere 28.000 de pistoale de calibru 9,19 milimetri, în valoare de 60 de milioane lei, iar în acest sens a publicat zilele trecute un anunț în sistemul electronic de achiziții publice (SEAP), conform Agerpres.ro
 

"La momentul actual, Jandarmeria Română este dotată cu pistol calibru 7,65 ori 17 milimetri. E vorba de un pistol conceput și fabricat începând cu anul 1974. El se află în dotarea structurilor Jandarmeriei Române de peste 40 de ani. Jandarmeria Română execută misiuni în teatrele de operații, în Afganistan, Africa, unde partenerii noștri internaționali folosesc calibrul 9 ori 19 milimetri. Astfel este nevoie ca Jandarmeria să răspundă și să se alinieze la conceptul de interoperatibilitate — trebuie să fim compatibili la armament și muniție, să avem același tip de armament și de muniție pe calibrul 9,19 milimetri, împreună cu partenerii noștri din străinătate și din țară, având în vedere că Jandarmeria Română execută misiuni în cooperare cu Poliția Română, care a trecut parțial la acest tip de calibru și de armament", precizează marți, căpitan Bogdan Dobre, din cadrul Serviciului Tehnic, Direcția Logistică a Jandarmeriei Române, în cadrul unei postări video pe Facebook.

 Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, maior Irina Drăgan, a declarat pentru AGERPRES că "aceste achiziții se vor face numai în situația în care vor fi bani de la buget, stadiul actual fiind acela de intenție de achiziție".
 

"Dacă nu vor fi bani, nu se va realiza. Procedura are mai mulți pași. Un prim pas este anunțul de intenție pentru achiziție în SEAP, mai departe trebuie să existe bani la buget, iar firmele interesate care îndeplinesc cerințele noastre să depună oferte", a afirmat Drăgan pentru sursa citată. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avansări în grad la Jandarmeria Tulcea, de Ziua Jandarmeriei Române

03 Apr 2024 458

Ziua Jandarmeriei Române, marcată la Constanța

02 Apr 2024 537

Muzeul Național de Istorie a României Deschiderea expoziției „Jandarmeria Română 1850 – 2020”

22 Mar 2024 390

Jandarmul sexy oferă flori femeilor (VIDEO)

01 Mar 2024 822

Descoperire arheologică în Teleorman! Ce a găsit un jandarm (FOTO)

27 Sep 2023 911

Jandarmeria a aplicat sute de sancțiuni în timpul evenimentelor

24 Sep 2023 748

„Fură copilul! Răpește copilul!“ Jandarm român, erou în parc

14 Sep 2023 871

Jandarmeria Română Tânăr dat în urmărire generală, depistat de un jandarm aflat în timpul liber

07 Sep 2023 1031

Mărturia emoționantă a unui jandarm, după ce a salvat o tânără care se spânzurase. „Am simțit mult timp mirosul de pudră de pe fața fetei"

17 Aug 2023 1195

Vasile Bănescu intervine în „scandalul Gheboasă”. „Termenul „ghebos” indică univoc deformarea. Fizică, în primul rând“

12 Aug 2023 871

Jandarmeria Română, amenzi de milioane de lei în luna iulie 2023

09 Aug 2023 876

Cât valorează sancțiunile aplicate de polițiștii rutieri din ultimele 24 de ore

02 Aug 2023 750

Imagini de la eveniment Deschiderea expoziției „Jandarmeria Română 1850 - 2020” la Muzeul Național al Marinei Române (FOTO+VIDEO)

12 Jun 2023 1295

Constanța Expoziția itinerantă „Jandarmeria Română 1850 – 2020” va avea loc la Muzeul Național al Marinei Române

07 Jun 2023 1093

Generalul care conduce ceremonialul Încoronării Regelui Charles al III-lea, descendent al întemeietorului Jandarmeriei Române

06 May 2023 1307