Liber la identificarea muniţiei şi a pieselor de artilerie din Marea Neagră. ExxonMobil şi OMV Petrom, undă verde de la APM (document)

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa a publicat răspunsul pe care l-a dat societăţilor ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited Nassau (Bahamas) Sucursala Bucureşti şi OMV Petrom, care depuseseră în luna mai memoriul de prezentare a proiectului referitor la identificarea muniţiei şi a pieselor de artilerie istorice neexplodate pe coridorul viitoarei conducte de transport al gazelor. Mai exact, cele două companii au solicitat acord de mediu pentru proiectul „Studiu de identificare a muniţiei/pieselor de artilerie istorice neexplodate pe coridorul viitoarei conducte de transport al gazelor, situată pe Platforma Continentală a Mării Negre“.
 
Astfel, ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited Nassau (Bahamas) Sucursala Bucureşti şi OMV Petrom anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare, în cadrul procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului, de către APM Constanţa: nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului şi nici parcurgerea celorlalte etape ale procedurii de evaluare adecvată.
 
Proiectul deciziei etapei de încadrare şi motivul care o fundamentează pot fi consultate la sediul APM Constanţa, de pe strada Unirii, între orele 9.00 şi 13.00. De asemenea, publicul interesat poate înainta comentarii şi observaţii la proiectul deciziei etapei de încadrare.
 
Reamintim că ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited Nassau (Bahamas) Sucursala Bucureşti şi OMV Petrom intenţionează să investigheze coridorul viitoarei conducte de transport al gazelor şi zona adiacentă platformei în vederea detectării prezenţei unor piese de artilerie/muniţie istorică neexplodate pe fundul mării şi/sau îngropate. Sunt vizate următoarele tipuri de proiectile: proiectile cu calibrul > 155 mm, bombe High Explosive (HE), mine marine, încărcături de adâncime (depth charges), torpile.
 
Locul unde se va executa studiul se suprapune parţial peste ariile protejate de Programul „Natura 2000“, după cum urmează: ROSCI0273 - Cap Tuzla - suprapunere ~ 20 %, ROSCI0293 - Costineşti - 23 August - suprapunere integrală, ROSCI0281 Cap Aurora - suprapunere ~ 85%, ROSCI0094 Izvoarele sulfuroase Mangalia - suprapunere ~ 35%, ROSCI0311 Canionul Viteaz - poligonul este adiacent, ROSPA0076 - suprapunere de la ţărm până la adâncimea de 20 de metri.

Două etape ale studiului 

Studiul va cuprinde două etape. Etapa iniţială de identificare a ţintelor (cu echipamentele de pe navă) va fi finalizată cu realizarea unui „Studiu iniţial de identificare a ţintelor“ (piese de artilerie/muniţie istorică neexplodate), şi cuprinde, la rândul său, mai multe activităţi. Contractorul va realiza un test cu aceleaşi echipamente şi navă înaintea începerii acestei etape. Acest test se va desfăşura în perimetrul avizat, la adâncimi ale apei între 5 - 50 de metri.
 
Se vor lansa o serie de „surogate“ (ţinte false pentru calibrare), de diferite dimensiuni, care să acopere întreaga gamă de muniţie posibil a fi identificată, de la proiectile mici, până la torpile. Se vor utiliza aceeaşi navă şi aceleaşi echipamente ce vor fi folosite şi în studiul propriu-zis. Contractorul va demonstra că poate detecta ţintele-surogat cu o acurateţe de 1-2 metri, iar la finalul testului va recupera din mediu toate proiectilele surogat.
 
La acest test vor participa consultantul pe probleme de muniţie/proiectile neexplodate, geofizicianul şi reprezentantul companiei, care vor inspecta echipamentele şi vor valida datele şi acurateţea detectărilor, urmând ca abia după validarea acestui test să se treacă la investigaţia propriu-zisă. Identificarea propriu-zisă a ţintelor se va realiza de la distanţă cu ajutorul sonarelor cu scanare laterală (SSS), a eco-sondelor multi-beam de înaltă rezoluţie pentru datele de batimetrie şi a sistemelor de poziţionare GeoWing, aflate la bordul navei şi care vor fi tractate de aceasta la o distanţă constantă de fundul mării. Coridorul investigat are o lăţime de 50 de metri, iar în cazul detectării de anomalii magnetice (ceea ce poate însemna o posibilă ţintă), coridorul se va extinde cu 50 de metri.
 
Justificarea necesităţii proiectului
 

Având în vedere, pe de o parte, stoparea declinului producţiei interne de hidrocarburi şi, pe de altă parte, accesul la noile tehnologii pentru descoperirea de noi resurse, Guvernul României a decis să organizeze o licitaţie internaţională pentru încheierea unei serii de contracte privind explorarea şi participarea la cote din producţie a unor companii specializate care au la dispoziţie fondurile financiare şi tehnologiile necesare pentru desfăşurarea activităţilor de prospectare a hidrocarburilor în ape de mare adâncime.
 
Compania este hotărâtă să desfăşoare activităţi eficiente, sigure şi cu un impact cât mai mic pentru mediu în toate punctele unde activează, iar identificarea şi înlăturarea potenţialelor proiectile neexplodate de pe traseul potenţialei conducte de gaze aduc un plus de siguranţă exploatării ulterioare. „Surogatele“ (ţintele false pentru calibrare) sunt machete construite din acelaşi aliaj metalic şi cu aceleaşi dimensiuni ca tipurile de proiectile/muniţie neexplodată posibil a fi detectate, de la proiectile mici până la torpile (155 mm).

 
Contractorul va demonstra că poate detecta ţintele-surogat cu o acurateţe de 1-2 m, iar la finalul testului va recupera din mediu toate proiectilele-surogat. Pentru efectuarea studiului, se va utiliza o navă dotată cu echipamentele specifice programului de lucru stabilit. Având în vedere că licitaţia pentru desemnarea contractorului care va realiza studiul este în desfăşurare, nu putem preciza numele navei pe care acesta o va utiliza, motiv pentru care prezentăm mai jos specificaţiile generale ale navelor specializate care execută astfel de operaţiuni. Menţionăm că, indiferent de rezultatul licitaţiei, nava câştigătoare va avea specificaţii foarte apropiate de cele prezentate.

Exxonmobil Sucursala Bucureşti, în datele Registrului Comerţului

ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited Nassau (Bahamas), Sucursala Bucureşti, a fost înfiinţată în anul 2008 şi are sediul social în Bucureşti. Reprezentantul societăţii este Richard Henry Tasker, născut pe 16.05.1961, în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. Activitatea principală a societăţii constă în extracţia petrolului brut.

Despre OMV Petrom

Conform informaţiilor furnizate de Registrul Comerţului, OMV Petrom are un capital social subscris de 5.664.410.833,5 lei, integral vărsat, din care în lei - 5.629.514.441,6, integral vărsat, în euro - 9.544.163,19, integral vărsat, şi în dolari - 11.623.836,34. Valoarea participării străine totale în lei este de 3.007.153.361,1. Numărul de acţiuni este de 56.644.108.335, din care numărul acţiunilor nominative este 56.644.108.335, fiecare în valoare de 0,1 lei.
 
Acţionari persoane juridice sunt Ministerul Economiei, în numele Statului Român, cu 20,639% din capitalul social, Fondul Proprietatea SA, cu 20,11% din capitalul social, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, cu 2,026% din capitalul social, OMV Aktiengesellshaft, cu 51,011% din capitalul social, dar şi listă acţionari PPM, cu 6,214% din capitalul social.
 
Persoane împuternicite sunt: Daniel Turnheim, membru în consiliul de supraveghere, George Băeşu - membru în CA, Lăcrămioara Diaconu Pintea - membru în directorat, Reinhard Florey - membru în consiliul de supraveghere, Rainer Seele - membru în consiliul de supraveghere, Manfred Leitner - membru în consiliul de supraveghere, Joseph Bernhard Mark Mobius - membru în consiliul de supraveghere, Mariana Gheorghe - preşedinte al directoratului, Jochen Weise - membru în consiliul de supraveghere, Neil Anthony Morgan - membru în directorat, Andreas Matje - director financiar, Dan Manolescu - membru în consiliul de supraveghere, Peter Rudolf Zeilinger - membru în directorat, Johann Pleininger - membru în consiliul de supraveghere.
 
Domeniul de activitate principal al societăţii îl reprezintă extracţia petrolului brut, explorarea şi exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale. Potrivit Ministerului de Finanţe, OMV Petrom a raportat pentru anul fiscal 2015 o cifră de afaceri netă de 13.687.616.179 de lei, o pierdere de 630.646.624 de lei şi 15.581 de salariaţi.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta proiectul depus la APM Constanţa. 

Citeşte şi: 

Cercetări la adâncimi mari
ExxonMobil şi OMV Petrom caută muniţia neexplodată pe traseul conductei pentru gaze din Marea Neagră (document)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Răspuns primit de Exxonmobil în legătură cu proiectul Neptun Deep, din județul Constanța

16 Mar 2022 1893

„Neptun Deep” ExxonMobil trebuie să efectueze impactul asupra mediului pentru proiectul de la Tuzla

08 Feb 2022 1781

Exxonmobil a depus un nou document la APM Constanța pentru proiectul de la Tuzla

30 Aug 2021 2927

Exxonmobil a depus documentația la APM Constanța pentru proiectul de la Tuzla

16 Jun 2021 4158

Dezabatere publică pentru proiectul companiei ExxonMobil privind înființarea stației de măsurare a gazelor naturale și centru de control la Tuzla (document)

23 Jul 2019 3318

Liber la foraje geotehnice la Tuzla. Ministerul Energiei a emis autorizaţia pentru ExxonMobil Exploration

17 Jul 2019 2931

Ce pun la cale ExxonMobil Sucursala Bucureşti şi OMV Petrom SA. Este vizată o investiţie la Tuzla

13 Aug 2018 4376

Cât va achita ExxonMobil Sucursala Bucureşti pentru forajul marin în Marea Neagră (documente)

31 Jan 2018 3987

Contract de peste 131 de milioane de dolari O nouă licitaţie anunţată de ExxonMobil pentru exploatarea platformei Neptun din Marea Neagră (document)

22 Dec 2017 3912

Scoate din conturi câteva milioane de euro ExxonMobil caută o firmă care va obţine avize şi autorizaţii pentru exploatarea platformei Neptun din Marea Neagră (document)

18 Nov 2017 3454

Cercetări la adâncimi mari ExxonMobil şi OMV Petrom caută muniţia neexplodată pe traseul conductei pentru gaze din Marea Neagră (document)

31 May 2017 3959

Studiu de identificare a muniţiei neexplodate pe traseul conductei de transport al gazelor din Marea Neagră

11 Apr 2017 1945

Balize de colectare date pe coridorul viitoarei conducte de transport al gazelor. ExxonMobil şi OMV Petrom aşteaptă răspuns de la APM Constanţa (document)

31 Mar 2017 2767

Studii propuse pe platforma continentală a Mării Negre. Detalii

03 Mar 2017 2777

Dezbatere publică pe tema forajelor ExxonMobil şi OMV Petrom în Marea Neagră

12 May 2015 2419