Liceul Teoretic „Emil Racoviţă“ din Techirghiol investeşte în servicii de reparaţie (document)



Elevii de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă“ din Techirghiol vor începe noul an şcolar în săli de clasă reabilitate, întrucât acestea urmează să fie reparate şi zugrăvite în această vară. Cel puţin aşa reiese din anunţul făcut de unitatea de învăţământ la mijlocul acestei luni, prin care cei interesaţi sunt invitaţi să depună oferte pentru servicii de estimare privind lucrări de reparaţii şi zugrăveli interioare, în vederea determinării exacte a suprafeţelor ce necesită astfel de intervenţii.
 
În acest sens, conducerea unităţii de învăţământ organizează o licitaţie publică de atribuire a contractului „Servicii de estimare a valorii lucrărilor de reparaţii şi zugrăveli la Liceul Teoretic «Emil Racoviţă» Techirghiol“. Valoarea estimată a contractului este de 650 de lei şi prevede un termen de realizare de şapte zile.
 
Ofertele pot fi transmise, prin e-mail la adresa secretariat@liceultechirghiol.ro sau la sediul autorităţii contractante, din strada Nicolae Bălcescu nr. 1, Techirghiol, între orele 8.00 şi 12.00, până la data de 18 iulie.
 
În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza anunţul de participare la licitaţia publică organizată de Liceul Teoretic „Emil Racoviţă“ Techirghiol.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Licitație pentru dotarea cu echipamente digitale a liceului „Emil Racoviță” din Techirghiol. Când va avea loc (DOCUMENT)

03 Apr 2024 459

Licitații Constanța Liceul Emil Racoviță din Techirghiol se dotează cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

03 Mar 2024 744

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol, județul Constanța angajează

13 Sep 2021 1754

Modernizarea Liceului Teoretic Emil Racoviță, din Techirghiol a intrat în linie dreaptă (document)

17 Aug 2021 2449

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol, județul Constanța, scoate la concurs un post vacant

31 Mar 2021 1652

Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” din Techirghiol angajează paznic

28 Oct 2020 2519

Investiție de peste două milioane de lei Liceul Teoretic „Emil Racoviță“ din Techirghiol, reabilitat termic (document)

27 Mar 2020 4694

Județul Constanța Cinci unități școlare, închise parțial din cauza epidemiei de gripă

13 Feb 2020 2845

Județul Constanța. Mai multe școli parțial închise din cauza gripei. Iată lista!

11 Feb 2020 3099

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol scoate la concurs un post vacant

05 Jan 2020 2780

Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Techirghiol angajează contabil șef. Ce condiții sunt necesare

07 Aug 2019 1822

Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” din Techirghiol, județul Constanța, organizează concurs. Iată postul vacant!

10 Apr 2018 2372

Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Techirghiol, județul Constanța, angajează contabil șef. Când va avea loc concursul

07 Apr 2018 2649

Exclusiv. Mai multe cazuri de râie confirmate la Liceul Teoretic Emil Racoviţă din Techirghiol. Ce măsuri au fost luate la unitatea de învăţământ

30 Mar 2018 5622

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” organizează concurs de angajare. Cine poate participa

14 Sep 2017 3195