Actualitate

Licitaţie la ANR pentru achiziţia de generatoare. Cât va scoate din conturi (document)

Autoritatea Navală Română (ANR) scoate din conturi peste jumătate de milion de lei pentru achiziţia a şapte generatoare (două loturi). În acest sens, ANR va organiza şi desfăşura o procedură publică pentru atribuirea contractului „Achiziţie şi montare generatoare“, în valoare de 595.000 de lei, fără TVA.
 
Ofertele pot fi depuse până pe data de 5.09.2017, ora 15.00. Acestea vor fi evaluate până pe data de 29.09.2017, ora 18.00. Cuantumul garanţiei de participare este de 2.250 de lei pentru lotul 1 şi de 3.700 de lei pentru lotul 2. Ofertanţii vor prezenta lista principalelor livrări de produse similare efectuate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii trei ani, cu indicarea valorilor, a datelor şi a beneficiarilor publici sau privaţi, la care se vor ataşa părţi relevante din contract, procese-verbale de recepţie, procese-verbale de punere în funcţiune, recomandări, certificări, alte documente care să ateste livrarea produselor similare contractului.

Responsabili de atribuirea contractului

Persoanele ce deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii în ceea ce priveşte organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire sunt: Alexandru Mezei - director general, Paul Brânză - director Direcţia Inspecţii Siguranţă şi Securitate Navală, Costel Liviu Grigore - director Direcţia Personal Navigant, Constantin Casiade - director Direcţia Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, Cristina Călintaru - director Direcţia Economică, Raluca Alina Muşat - şef Serviciu Investiţii Achiziţii Publice, Aura Glodeanu - Serviciul Investiţii Achiziţii Publice, Marin Gherlan - Serviciul Investiţii Achiziţii Publice, Tatiana Artenie - Serviciul Investiţii Achiziţii Publice, Anişoara Băniţă - Biroul Juridic şi Contencios, Naiden Gabriela Andreea Vasilescu - şef Birou Juridic şi Contencios, Felicia Nuţu - şef Serviciu Financiar Contabilitate Bugete Tarife, Gilda-Veronica Ursache - şef Birou Contabilitate, Silviu Apostol - şef Serviciu Comunicaţii şi IT, Iulian Dobre - Serviciul Comunicaţii şi IT, Ciprian-Marius Ciopa - Serviciul Comunicaţii şi IT.

Date despre cele două loturi

Lotul 1 are ca obiect „Achiziţia unui generator de 250 kVA pentru sediul central al ANR Constanţa, incinta Port nr 1“. Informaţii suplimentare: grupul electrogen va fi livrat în 20 de zile lucrătoare de la semnarea contractului, iar sculele şi accesoriile pentru mentenanţă în exploatare, în 40 de zile lucrătoare de la semnarea contractului.
 
Lotul 2 vizează „Achiziţia a şase generatoare de 60 kVA pentru locaţiile: Căpitănia Orşova, Căpitănia zonală Tulcea, Biroul VTMIS Tulcea, Căpitănia Olteniţa, Căpitănia Turnu Măgurele şi Căpitănia Corabia“. Durata contractului - 20 de zile lucrătoare de la semnarea acestuia.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de participare la această licitaţie. 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine va asigura automobilele din parcul auto al Autorităţii Navale Române (document)

13 Nov 2017 287

Crucial Systems & Services SRL a semnat cu Autoritatea Navală Română. Iată ce servicii oferă! (document)

11 Nov 2017 318

De la cine cumpără ANR autoturisme prin Programul Rabla? (document)

10 Nov 2017 575

Knowledge Design Unit SRL şi ANR au bătut palma. Ce servicii va presta societatea din Ilfov (document)

24 Oct 2017 559

ANR, consultată de o firmă din Iași în proiectul DANRiSS, desfășurat în colaborare cu Administrația Maritimă din Bulgaria (document)

23 Oct 2017 553

Licitaţie de peste 700.000 de lei la Autoritatea Navală Română (document)

18 Sep 2017 453

Achiziţie de peste 40.000 de lei la Autoritatea Navală Română (document)

05 Sep 2017 654

Autoturisme noi pentru Autoritatea Navală Română. Câte maşini cumpără şi cât ar vrea să dea pe ele (document)

31 Aug 2017 877

Licitaţie de circa 200.000 de lei la ANR. Cumpără servicii de suport tehnic şi mentenanţă documente

07 Jun 2017 1034

Achiziţie de aproape un milion de lei la ANR. Cine este responsabil de atribuirea contractului (document)

26 Apr 2017 2993

Cacioianu Industrie SRL şi Dunav SRL, câştigătoarele licitaţiei organizate de ANR. Ale cui sunt firmele (document)

21 Feb 2017 2081

Autoritatea Navală Română a cumpărat șalupe de inspecție de aproape 8 milioane de lei! (document)

13 Jan 2017 1629

Autoritatea Navală Română îşi înnoieşte parcul auto cu 15 automobile (document)

28 Oct 2016 1038

O firmă de familie din Constanţa furnizează echipamente de telecomunicaţii pentru ANR (document)

27 Sep 2016 2034

ANR vrea să construiască pontoane la Brăila, Hârşova şi Feteşti. Cât plăteşte pentru ele? (document)

19 Sep 2016 1064

ANR dă aproape 200.000 de lei pe un sistem de informare şi management al traficului maritim costier (document)

08 Jul 2016 1149

Pe ce dă ANR peste 355.000 de euro la începutul anului (document)

02 Jan 2016 1499

Şalupa "Opal Sar" intră iar în reparaţii (document)

15 Oct 2015 1284

Licitaţie la ARSVOM Reparaţia şalupei Saturn costă circa 300.000 de lei (document)

09 Oct 2015 1055

Ce dotări vor avea maşinile ANR îşi înnoieşte parcul de automobile (document)

20 Aug 2015 1667

ANR dă peste un milion de lei pentru supravegherea traficului maritim la Căpitănia Midia (document)

13 Aug 2015 1059

Investiţie de peste 1,2 milioane de lei ANR îşi actualizează sistemul de comunicaţie şi securitate (document)

24 Jun 2015 1676

ANR cumpără camere video şi echipament software de la Mira Telecom SA (document)

16 Apr 2015 1354

ANR cumpără echipament IT de peste 1,6 milioane de lei (document)

25 Jan 2015 1487

Autoritatea Navală Română cumpără prin licitaţie motorină neaccizată (document)

17 Nov 2014 1089

ANR dă un milion e lei pentru cartuşe de cerneală şi toner

28 Jan 2014 1642

ANR cumpără uniforme pentru angajaţi

29 Nov 2013 2239

Ce instituţie cumpără un autoturism de teren. Al nouălea la număr

27 Nov 2013 1303

Investiţie de 200.000 de lei ANR cumpără un sistem de detectare a semnalelor emise de nave

21 Nov 2013 1359

ANR plăteşte peste şapte milioane de lei pentru sisteme informatice

13 Nov 2013 909

Autoturisme pentru ANR. Cu cine a făcut tranzacţia

26 Oct 2013 1532

ANR vinde o şalupă care are 18 ani

22 Oct 2013 2081

În două luni, opt maşini de teren ANR îşi reînnoieşte parcul auto

09 Oct 2013 1845

Licitaţie la ARSVOM Vezi cine va repara şalupa Sorana 3

01 Jul 2013 1570

ANR vinde o şalupă din a Căpităniei

06 Aug 2012 3247

Autoritatea Navală Română intră în era digitală. Ce părere are directorul executiv Constantin Matei

10 Jul 2012 1954

Vânzătoarea manuscriselor lui Cioran "Bunicii din partea tatălui erau aromâni"

21 Apr 2011 812

ANR vinde salupe

02 Jun 2010 1064

Licitatie pentru serviciu universal - 10.03.2009

10 Mar 2009 810

Nava arestata in urma cu un an, vanduta saptamana trecuta

19 Sep 2007 709

Navigatia pe Dunare se modernizeaza

04 May 2005 506

Navigatia pe Dunare se modernizeaza

04 Apr 2005 598

Pintilie face cadouri din bani publici

18 May 2004 1018