Lucrare gigant. S-au depus ofertele pentru podul suspendat dintre Dobrogea şi Moldova. Unde va fi amplasat. Detalii tehnice

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a postat pe pagina sa oficială un comunicat de presă potrivit căruia, până în data de 21.08.2017, a fost posibilă depunerea în SEAP a ofertelor aferente obiectivului „Proiectare şi execuţie Pod suspendat peste Dunăre, în zona Brăila“, pod care face posibilă legătura între două provincii istorice: Dobrogea şi Moldova.
 
Cele două oferte au fost depuse de Asocierea Astaldi SpA (Italia) - IHI Infrastructure Systems Co. Ltd (Japonia) şi Asocierea China Communication Construction Company Ltd (China) - China Road and Bridge Corporation (China) - Eptisa Servicios de Ingenieria SL (Spania) - Euro Construct Trading ’98 SRL (România) - CCCC Second Harbour Engineering Co Ltd (China) - CCCC Highway Consults Co Ltd (China).
 
Cu o valoare pentru proiectare şi execuţie de 2.025.494.965 de lei fără TVA (aproximativ 500 de milioane de euro), acesta reprezintă cel mai mare contract pentru un proiect de infrastructură atribuit în ultimii 27 de ani.
 
Contractul va fi atribuit în baza celui mai bun raport calitate-preţ, iar durata acestuia va fi de 114 luni. Astfel, 18 luni sunt alocate proiectării, 36 de luni execuţiei lucrărilor, iar perioada de garanţie va fi de minimum 60 de luni.
 
Proiectul de investiţie, cu o lungime totală de 23,413 km, cuprinde inclusiv proiectarea şi execuţia drumului principal, Brăila - Jijila, şi a drumului de legătură cu DN 22, Smârdan - Măcin.

Podul suspendat: detalii tehnice

Sistemul de suspendare cuprinde un cablu principal şi tiranţi verticali de legătură între tablier şi cablul principal, iar blocurile de ancorare sunt integrate în teren şi sunt localizate în afara digurilor Dunării.
 
Lungimea totală a acestuia va fi de 1.974,30 de metri, din care 489,65 de metri reprezintă deschiderea laterală pe malul dinspre Brăila şi 364,65 de metri - cea de pe malul dinspre Tulcea. De o parte şi de alta vor fi construite doua viaducte de acces, în lungime de câte 110 metri, care se vor adăuga lungimii podului suspendat. Gabaritul pe verticală al podului suspendat va fi de cel puţin 38 m de la nivelul maxim de inundaţie al Dunării, astfel încât să fie îndeplinite criteriile de navigaţie fluvială.
 
Lăţimea totală a podului suspendat de la Brăila va fi de 31,70 de metri. Calea pe pod va avea 22,00 m şi va fi alcătuită din patru benzi de circulaţie de câte 3,50 m lăţime fiecare, patru benzi de încadrare de câte 0,5 m lăţime, două acostamente de 1,50 m lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3,00 m. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, două benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele având lăţimi de 2,80 m fiecare.
 
Podul suspendat va fi poziţionat între km 4+596,10 şi km 6+570,52, pe drumul principal Brăila - Jijila, respectiv la km 165+800, pe fluviul Dunărea (kilometraj pe Dunăre, măsurat de la Sulina).
 

Impresionanta lucrare este cuprinsă în Master Planul General de Transport al României şi face parte din categoria proiectelor de tip ITI (Investiţii Teritoriale Integrate), finanţabile din POIM 2014 - 2020, Axa Prioritară 2 „Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient“.
 
Drumul principal Brăila - Jijila va avea o lungime de 19,095 km şi va fi prevăzut cu două benzi de circulaţie pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zona mediană şi zona de parapete, pana la km 7+940.

 
Traseul include o ramificaţie pe direcţia sud, până la intersecţia cu drumul existent Smârdan - Măcin (DN 22).
 
Drumul de legătură cu DN 22 Smârdan - Măcin are o lungime de 4,328 km, urmând să fie prevăzut cu o bandă de circulaţie pe sens. Drumul de legătură urmează să pornească de la km 7+940 al drumului principal (Brăila - Jijila) şi se va intersecta cu DN 22 Smârdan - Măcin.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța CT BUS. Stația I.C. Brătianu, de pe strada Dezrobirii, în continuare suspendată

07 Nov 2023 887

CTBus Stația I.C. Brătianu, de pe strada Dezrobirii, suspendată

06 Nov 2023 810

Șuruburile parapeților de pe podul de la Brăila vor fi remontate la nici două luni de la inaugurare. CNAIR vrea să verifice toate cele 100.000 de șuruburi

31 Aug 2023 928

Plata taxei de pod de la Fetești de pe Autostrada A2 București-Constanța, reluată

11 Jul 2023 1845

Restricții pe podul suspendat de peste Dunăre, inaugurat ieri! Timp de câteva luni, podul închis pe timpul nopții

07 Jul 2023 1185

Senatorul PSD Felix Stroe, prezent la inaugurarea podului suspendat peste Dunăre de la Brăila (GALERIE FOTO)

06 Jul 2023 1099

Podul suspendat de la Brăila va fi inaugurat în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis

06 Jul 2023 1179

Au început testările statice și dinamice la suprastructura Podului suspendat peste Dunăre de la Brăila (FOTO)

12 Jun 2023 1028

Oficial! Taxa de pod de la Fetești, suspendată începând de astăzi! Anunțul CNAIR

01 Jun 2023 2829

Ministrul Transporturilor „În mod sigur de la 1 iunie se va suspenda taxa de pod de la Feteşti“

16 May 2023 1347

Sorin Grindeanu vine la Tulcea! Ministrul va verifica stadiului lucrărilor la Podul suspendat Brăila-Tulcea

02 Oct 2022 1204

CNAIR Lucrările avansează pe șantierul Podului Suspendat de la Brăila (GALERIE FOTO)

25 May 2022 1215

Cum arată cel mai lung pod pietonal suspendat din lume, inaugurat în Republica Cehă (VIDEO)

13 May 2022 1378

Premierul Ciucă a făcut anunțul Podul suspendat peste Dunăre va fi gata în luna decembrie a acestui an (VIDEO)

15 Apr 2022 1444

Turcia a inaugurat cel mai lung pod suspendat din lume, peste Strâmtoarea Dardanele. Ce lungime are (VIDEO)

18 Mar 2022 6193