Lucrări de anvergură Revizia generală programată la Rafinăria Petromidia, aproape de final



Rafinăria Petromidia se află aproape de finalul lucrărilor de revizie generală. Conform reglementărilor în vigoare, revizia tehnică programată are loc o dată la cinci ani şi este realizată în scopul asigurării unui grad ridicat de siguranţă a echipamentelor aflate în funcţiune, la un cost scăzut de mentenanţă, precum şi pentru  îmbunătăţirea eficienţei instalaţiilor printr-o disponibilitate mecanică ridicată.
 
Pe parcursul reviziei, compania Rominserv realizează o serie de lucrări de anvergură. Una dintre acestea a constat în modernizarea şi creşterea capacităţii de stocare a unui rezervor de motorină, de la 10.000 de metri cubi la 12.250 de metri cubi. Rezervorul este de tip cilindric vertical atmosferic, cu capac fix tip cupolă, iar lucrările au presupus intervenţii mecanice şi civile, instrumentaţie, protecţii, inspecţii, proiectare, folosirea unor echipamente şi sisteme noi.
 
Una dintre provocările depăşite cu succes de inginerii Rominserv a constat în stabilirea înălţimii de elevaţie şi menţinerea ei constantă pe toată durata execuţiei lucrărilor de mărire a capacităţii de stocare şi modernizare. Acest lucru a fost necesar pentru asigurarea aceleiaşi înălţimi pentru o nouă virolă (cilindru format din foi de tablă nituite sau sudate, care intră în construcţia unei clădiri, a unui rezervor), pentru ridicarea întregii structuri pe cricuri hidraulice şi pentru alinierea axelor principale ale construcţiei. Pentru această lucrare au fost implicaţi 52 de muncitori.


 
Coordonate de compania Rominserv, contractorul general al KMG International, lucrările pentru revizie implică şi alte 44 de companii, fiind angrenaţi în total 3.600 de angajaţi. Revizia generală vizează, totodată, mentenanţa corectivă şi preventivă completă a echipamentelor, inspecţia tehnică a utilajelor, acestea fiind necesare pentru menţinerea funcţionării rafinăriei la capacitatea ei nominală.
 
Rafinăria Petromidia are o capacitate instalată de procesare de 14.000 de tone pe zi, iar în 2014, a procesat o cantitate record de materie primă - 5,05 milioane de tone de materii prime. Rafinăria a funcționat anul trecut la capacitate maximă și nu a consemnat nicio oprire programată sau accidentală (365 de zile).
 
Rafinăria Petromidia este operată de Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, care a investit peste 1,3 miliarde de dolari în ultimii şapte ani pentru această platformă industrială.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Mediu Constanța a amendat firma care operează Rafinăria Petromidia, după explozia de vineri

03 Apr 2024 557

IGSU despre pompierii care au participat la evenimentul de la Rafinăria Petromidia „Îi felicităm pentru modul în care au acționat!”

29 Mar 2024 1170

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1097

LIVE VIDEO+TEXT Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari! Planul Roșu de Intervenție, activat (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 20083

Rompetrol Rafinare, informații de ultim moment despre incendiul de la Rafinăria Midia Năvodari!

22 Jun 2023 1592

Eroii zilei! Ei sunt pompierii care au intervenit la stingerea incendiului de la rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO)

21 Jun 2023 4491

UPDATE Garda de Mediu Constanța, despre explozia urmată de un incendiu de pe platforma Rompetrol Rafinare

21 Jun 2023 1747

Doi pompieri răniți în timpul incendiului de la Rafinăria Petromidia Năvodari. Unul dintre aceștia, transportat la spital (GALERIE FOTO)

21 Jun 2023 2931

Explozie la Rafinăria Midia Năvodari. Firma Rompetrol Rafinare SA este cea pe care funcționează

21 Jun 2023 3158

IGSU Prima misiune a autospecialei transport roboți, la incendiul de la rafinăria Petromidia Năvodari

21 Jun 2023 1369

RO ALERT Alertă emisă de autorități, în urma incendiului de la Rafinăria Midia Năvodari

21 Jun 2023 3144

LIVE VIDEO Explozie urmată de incendiu violent la Petromidia Năvodari. Planul Roșu de intervenție, activat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Jun 2023 20220

Date oficiale de la ISU Dobrogea despre tragedia de la Rafinăria Petromidia

13 May 2023 1798

Primele informații de la Poliție despre accidentul de muncă de la Rafinăria Petromidia!

13 May 2023 2467

A fost activat Planul Roșu de Intervenție Un an de la explozia de la Rafinăria Petromidia! Cum a avut loc tragedia

02 Jul 2022 1714