Matei Actionarii CTV nu s-au prezentat la sedinta

ctv_logo.jpgAdunarea Generală a Acţionarilor societăţii CTV Media Group SA, programată miercuri, a fost un eşec. 

Asta datorită faptului că cei care au acţiuni în societatea care deţine postul de televiziune CTV nu s-au prezentat la ora 11.00 la locul întâlnirii. Liberalul Constantin Matei, cel care are numărul cel mai mare de acţiuni la SC CTV Media Group SA, a declarat că AGA s-a reprogramat pentru joi, când se speră să se ajungă la o decizie finală în ceea ce priveşte noul acţionariat al societăţii. „Din păcate, nu au venit toţi acţionarii. Ştiu situaţia angajaţilor şi faptul că nu şi-au primit salariile şi credeţi-mă că sunt primul interesat să rezolv situaţia", a declarat PNL-istul. Acesta a mai adăugat că informaţia potrivit căreia Grup Servicii Petroliere SA este interesată să preia televiziunea este reală, însă tranzacţia nu s-a dus la bun sfârşit, deocamdată. „Avem mai multe oferte. Nu căutăm neapărat o ofertă avantajoasă din punct de vedere financiar, ci una serioasă. Vrem să rezolvăm cât mai repede problemele financiare ale angajaţilor", a subliniat Matei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

asadar

12 Apr, 2009 11:46

draga Ramona Crangasu, cea cu numele "RUGAMINTE", ne-au cam cedat nervii nu se mai poate altfel, hai sa nu ma apuc sa zic si de tine cate ceva, pentru ca ai fost fata cat de cat de treaba. cat despre userul cu numele "eu" nu prea imi dau seama cine e, dar mi-a placut porecla de "Taxi-Boy" adresata lui Catalin Hutu, fost taximetrist, si ca tot veni vorba de el, haidetzi sa-l cunoastem un pic: click aici: http://ro.netlog.com/hlci75/photo

eu

03 Apr, 2009 00:07

Ce tare, haimanalele au plecat primele, dupa spusele D. Floriiin Calineeescu, dar ceea ce a omis domnu sa spuna e cum au fost nominalizati oamenii aia, cum s-au facut listele si cum se inroseau telefoanele ca se dadeau afara din pilosii bagati de pseudo-sefii de pe acolo. Pentru ca un alt aspect pe care vad ca nu s-a batut moneda e cum se faceau angajarile in CTV, pe ce criterii, si cat de "muncitori" erau acei angajati... Stateau pe fiecare departament cam 3-4 oameni de fugeau ca nebunii, sau trageau prin televiziune si restu cam stateau degeaba. Ganditi un pic.... ce emisiuni se faceau, cat de penibile erau multe din ele(erau si cateva ok dar nu mai mult de 2) si realizatorii(pilosi si aia). Cum se facea treaba in televiziune, mereu pe ultima suta de metrii mereu idei de tot... venite de la "geniile" cu functie. Una peste alta din cei 150 de angajati ai CTV-ului cam 50% erau pilosi si ardeau gazu degeaba, restu ajungeau sa li se rupa..... Cati nu erau simpli angajati cu experienta de isi dadeau interesu si faceau toata treaba, treaba de care asa zisii sefi habar nu aveau, erau cam paraleli..... Cat despre Sasu, e un copil cu multe idei(stim cum li se mai spune idealistilor) care vroia el multe si facea putine, una din cauza ca nu prea il ajutau cunostintele de ordin tehnic si nici impresiile pe care si le luase de mare vedeta(emisiuni copiate cam poate sa faca orice dresat). Chircorian un papitoi in functie mare........ Bulbes si Sile...... au avut ei pacatele lor, prea multe de enumerat..... Taxi-boy nu prea stia pe ce lume traieste ce sa ii ceri sa faca el "emisiuni si programe"... Lista poate continua si cu persoanele de sex feminin de la minunatele reporterite nominalizate la premiul Pulitzer, pana la "fetele" de la marketing. Daca unii angajati s-ar uni si ar face front comun intr-un proces s-ar ajunge undeva insa se pare ca........ ramaneti la stadiu de manechini in vitrina ca bine faceti.

RUGAMINTE

02 Apr, 2009 19:37

STIMATI COLEGI, VA ROG SA VA GANDITI DE DOUA ORI INAINTE DE A SCRIE VREUN COMENTARIU PE AICI. CEEA CE FACETI NU POATE FI CATALOGAT DECAT CA BARFA ORDINARA DE CEA MAI JOASA SPETA. GANDITI-VA CA VA FACETI DE RAS NU NUMAIIN TOATA PRESA CONSTANTEANA, DAR SI IN CONSTANTA. PENTRU SITUATIA DIN CTV TREBUIE SA EXISTE REZOLVARI INTRUN FEL SAU ALTUL. UNELE POT FI DUREROASE,INSA TREBUIE SA FIE LEGALE, DAR PRIN CARE FIECARE SA ISI PREMEASCA DREPTURILE. SPER CA ATI INTELES PERFECT DEMERSUL ACESTUI MESAJ. VA MULTUMESC. R

Bolekut

02 Apr, 2009 19:27

Dragii mei sunt in masura sa va anunt ca nici la sedinta de azi nu s-a intamplat nimic bun. din informatiile mele, de fapt nici nu s-a tinut la Constanta sedinta actionarilor ci undeva prin Capitala. asadar si prin urmare, singura solutie care ne ramane este intentarea unui proces pentru recuperarea datoriilor salariale. Sincer va propun sa ne strangem si sa plecam la Bucuresti, la sediul PNL si sa-i facem de kko acolo. N-ar fi rau sa facem o deplasare acolo si cu ocazia asta va prelua si presa centrala situatia CTV-ului. Nu ca i-ar interesa de noi, dar deja ii putem acuza de inselatorie pe cei trei distinsi domni senatori si deputati Hasotti, Dragomir si Lupu. va multumesc.

eu

02 Apr, 2009 19:26

mai tii minte costica ce ti-am zis cand a calcat hutu si bulbes in tv? cat telefoane ti-am dat/////si cat exemple personale ti-am dat cu ei. n -ai vrut sa auzi atunci credeai ca eu sunt prost....poftim se vede cine si-a facut emisiunea si cine a fost pe bani.sa-ti fie rusine pt toate sperantele care ni s-au naruit si mai ales pentru bani. domnule comanescu daca cititi uitati-va bine ca printre **** astea se ascund si oameni de valore si unii au muncit gratis ca si cum nu a fost bnimic. nu zic sa dati afara ***** astea doar sa fie pusi la treaba ca reporteri sau cameramani ca practic ei cu functiile lor nu facau nimic e timpul sa -si merite banii- nesimtitii de hutu cu ***** lui d flaviana marcu ***** urata, bulbes bogdan car doar sa urle stie,si sile ala care habar n-am cine e si ce stie doar sa o ... pe violeta de la marketing care n-are nici facultate cica cursuri.domnule comanesncu au fost dati afara angajati cu facultat dr marketing!!!!!!!!!!multumsc

"Pe voi va intereseaza salariile"

02 Apr, 2009 18:51

Exact! Dar ce sa vezi... PE VOI VA INTERESEAZA CRIZA, NUMAI CA NU AVETI SUFICIENT DISCERNAMANT PENTRU A GESTIONA PROBLEMA SALARIILOR!

Bogdan Chircorian

02 Apr, 2009 18:37

Da, recunosc... Sunt responsabil de fatul ca, desi eram in cunostinta de cauza, am mintit cu nerusinare angajatii in privinta viitorului televiziunii. Ar fi trebuit sa sistez orice activitate inca de acum 2 luni. Astfel nu ar mai fi existat problema salariilor. Am preferat insa o alta varianta. Si anume plata datoriilor firmei pe spinarea voastra, a angajatilor prostiti de mine. In loc sa platesc salariile am preferat sa va exploatez. Atata tot. Va multumesc pentru neintelegere.

stimati colegi,

02 Apr, 2009 18:01

tot comentati de "capetele luminate" ale CTV! dar uitati un om de valoare... domnul Mihai Sandu, fost air-box-ist la tv neptun, ajuns regizor si apoi sef regie emisie! baiatul acesta era unul dintre cei mai prosti regizori, dar avea si el latura lui pozitiva: pupincurismul! ca sa nu fie dat afara a lins in stanga si in dreapta. nu putea fi tinut pe functie, motto-ul lui era "nicio zi fara gherle!" asa ca...repede-repede i s-a creat o functie, ca, deh!, la tv neptun nu-l mai primeau aia, iar peste noapte CTV-ul s-a trezit cu un sef regie emisie! dar ce facea baiatul asta, concret, nici el nu stie...poate valuri! cum sa mearga CTV-ul cu astfel de "valori"? cat despre "bisericute"... cred ca nu s-a inteles bine! singura "bisericuta" era clanul HUTU-BULBES-STROE-KIRCORIAN! iar daca nu erai cu ei...erai impotriva lor! o zi senina va doresc!

un angajat

02 Apr, 2009 17:03

Pt Bulbes Stroe si Hutu Nu aruncati cu noroi in Titineanu. Acest om a construit CTV-ul datorita lui aveti un loc de munca

floriiiinn calinescuuu.....

02 Apr, 2009 16:59

Oricine isi poate da seama de ce buni profesionisti sunteti. Dupa parerea mea, puteati face treaba tare buna, numai ca blocajul financiar va adus in situatia disperata de a aduce jugniri si insulte( nepotrivite dupa parerea mea) actionarilor si conducerii CTV. Pe voi va intereseaza salariile ( si pe buna dreptate) numai ca nu aveti suficient discernamant in a analiza si gestiona o situatie de criza; masurile care s-au luat acolo au fost masuri DE CRIZA!!! Spunea cineva ca au fost scosi in somaj oameni cu experienta, vezi doamne buni (nu pot aprecia eu asta) dar ce ar fi trebuit sa se faca. Ii tineau pe toti. Asa, si? Cred ca haimanalele au plecat primele, ca asa se intampla oriunde, deci nu mai spuneti ca era un regizor bun, un reporter bun s.a.m.d. Eu cred ca fosta conducere, ca si actuala, au facut treaba buna. Luati in seama si aspectul ca si ei aveau un salariu, si nu au facut de capul lor pe acolo. Tot din surse interne, stiu ca ati fost "rupti" in bisericute, si nu cred ca este vina conducerii aici. Un manager nu are cum sa previna astfel de manifestari; ele sunt rezultatul instigarilor, simpatiilor si antipatiilor. Pai dragi angajati, probabil ca fiecare dintre voi ar fi dorit sa ajunga pe o functie mai inalta, si este firesc spun eu. Ziceti de titineanu ca nu stiu ce a facut sau nu, de chircorian la fel, de sefii de compartimente la fel, etc. Cred ca ar fi momentul sa va intindeti cat va e plapuma in ceea ce priveste aprecierea pe care o faceti vazavi de persoanele care va conduc. Nu uitati una dintre regulile managementului, si anume ca un sef nu trebuie sa fie indragit de subordonati, iar un patron nici atat. Sper sa va rezolvati problemele, sa-mi reiau obiceiul si eu de a urmari CTV seara de seara. Pana atunci, numai bine. P.S. Incetati cu jignirile si insultele ca va fac rau.

hutule-taximetristule, revino-ti in fire!

02 Apr, 2009 16:48

Black Sea... ridicol! bine ca recunosti pe forumuri ca umbli cu femeile altor barbati!nici macar Flaviana- cea plina de carii nu e doar femeia ta...asa ca, atunci cand nu ai rand la Flaviana, umbli prin alte cuiburi! de-aia ai copii din alte "casatorii". calm, Gogule,calm, alta data, cand n-ai femei, fa-ti un ceai de tei!

oameni buni!

02 Apr, 2009 16:12

oameni buni! nu v-ati intrebat de ce sile e atat de subnutrit? pai are limbrici! v-o spun din sursa sigura!

CIRCorian masonul

02 Apr, 2009 16:08

Kircorian e un mason ordinar, asa ca. sa ne scuteasca maimutoii astia de prezenta. nu ii mai inghitim nici cu lamaie!

auzi, sile, lasa vrajeala......

02 Apr, 2009 16:07

nu mai manca rahat, mai, baiatule, si nu te mai scunde dupa nume gen "black sea". stai linistit ca rautatea ta denota o mare doza de prostie! nu numai ca nu s-ar culca cu tine nicio femeie, (vio_leta nu e o femeie, e un hibrid....adunata de pe strada si pusa de voi mascarici la marketing. dar macar stie tabla adunarii? poate pe degete!) cat despre sasu, stai tu linistit, ca nu-l ajungi "nici in 7 vieti". valoarea ta e mult sub zero...mai bine stateai la telegraf cu alea 20 de salarii pe care ti le-au dat. nu avem nevoie de slugoi mazaroi printre noi. si daca tot pleci, ia-ti si pretenarii:bulbes si taximetrstul hutu. si poate ii gasesti vreun loc si lui CIRC`orian. instalator sanitar, ceva... pe post de femei de servici cred ca amantele voastre se vor pricepe de minune, si asa sunt obisnuite sa stearga preful de sub birouri!

DMX - fost CTV-ist

02 Apr, 2009 14:58

„Vrem să rezolvăm cât mai repede problemele financiare ale angajaţilor", a subliniat Matei. Stau si ma inteb: cum? Aducand noi investitori? Si cand banii acestora se vor termina, cautati altii? Nu era mai bine sa se produca (de catre CTV) acesti bani? Dar cine sa o mai faca. Mare parte din CEI MAI BUNI salariati au plecat fara sa priveasca inapoi. Altii au fost trimisi in somaj tehnic, altii au fost dati afara pe motivul restructurarii. Cum e posibil sa faci asa ceva spunandu-i in fata ca are gura mare si ca instiga la greva? Asta e normal? Ar mai fi facut acest lucru daca avea banii la timp? Cu siguranta ca banca nu il iarta, iar pt intarziere de o luna... stiti si voi. Dar pentru 3 luni? Dar profesionalismul acestei persoane, chiar nu conteaza? Cum e posibil sa trimiti in somaj tehnic, regizor de emisie cu experienta in marile televiziuni nationale (Realitatea, National, Antena - lucrand la toate in Bucuresti) si sa pastrezi niste copii care abia daca stiu ce inseamna compozitia cadrului si nu au experienta anterioara? V-ati intrebat vreodata, domnule Matei, de unde si cum pot veni bani in televiziune? De ce nu se mai face productie proprie de calitate? De ce nu mai investeste nimeni in reclame? Ia vedeti vechimea si ce studii are cel care se ocupa cu controlul calitatii emisiei. Vedeti si ce tragere de inima mai au angajatii sa munceasca dupa 3 luni fara salariu. Sunt de aceeasi parere cu toti cei care ii critica pe cei de la conducerea CTV pentru incompetenta... (chircorian, hutu, stroe, bulbes) Cat despre realizatorii si prezentatorii emisiunilor... Uitativa la fata lor in timpul emisiei si o sa vedeti cat chef de munca mai au. Dupa ce ca aveti lipsa de oameni calificati, macar cu o medie experienta in televiziune, va permiteti sa ii pierdeti si pe cei care au mai ramas prin demisii. Iar daca nu pleaca singuri ii trimiteti in somaj tehnic... Mi-e sila... De aceea schimb canalul.

Pro gay guy

02 Apr, 2009 14:36

Ba asta care ai scris mai jos... identifica-te... Esti barbat sau femeie? Nu de alta, dar daca esti barbat te inteleg. :-*

Black Sea

02 Apr, 2009 14:17

Black Sea.. ……..dar de ce nimeni nu spune nimic despre acel puci facut de “guvernul Sasu” in CTV? Aveti impresia ca nu stie nimeni cine e , sa-si aduca aminte cum a plecat (a fost dat afara), din curtea Neptunului (Sasule, nu ti-a mers cu Adela Badea) si dupa aia sa aplice comentarii dupa bunul lui plac. Ei bine, dumnealui a facut tot posibilul sa atraga in gasca proprie mai multi reporteri si alti vulnerabili din CTV, aproape ca l-a convins si pe Kircorian sa fie cu el,( nu ma mira), si toate au mers snur, adica asta era impresia lui, insa ceea ce el nu stie este ca Matei nu l-a vrut niciodata in televiziune, (Draga Adi…Matei nu te-a inghitit niciodata!!!) si ai rezistat in televiziune datorita insistentelor lui Dragomir, care probabil spera la o televiziune nationala cu sediul in Constanta. Un mancator de detoate, care a lins posteriorul tuturor sefilor, dar se pare ca prea departe nu a ajuns, si tot la LINS s-a dus! Domnilor, sa incepem cu inceputul, mai intai au fost cateva capete luminate care au vrut televiziune, dar nu au stiut ce sa faca cu ea, apoi alte capete, vreo 3(Silvia Leonte, Claudia Pasalau si Constantain Titineanu), si mai luminate care au furat banii investiti de actionari, (bravo ma!), si dupa cele doua intamplari nefericite, din care a suferit si Sasu ca I s-a cam taiat Portia, iritat de situatie trebuia sa faca ceva, si cand nu te duce mintea, faci un PUCI! ce va asteptati sa se intample?! In 2009 actionarii si-au adus aminte ca vor sa-si scoata banii bagati, la cele auzite, Sasu si-a adunat sclavii, mai sus numiti si s-au postat la usile actionarilor, cu idei, proiecte si alte comunisme, si aici surpriza….actionarii l-au imbratisat, si i-au dat o mare M…, Sasule apuca-te de gradinarit, ia-l si pe prietenul tau Hutu, si lasati oamenii aia sa-si vada de treaba lor, ca stiu ce au de facut, a si inca ceva, nu te mai lega de cei doi producatori, Bulbes si Stroe, pe primul l-ai cumparat usor, dar pe al doilea, nici in 7 vieti, ai vrea tu sa faci afaceri cate a facut Stroe! ( e destept baaaa, de ce i-a dat telegraful de 3 ori salariu ca sa nu plece???), nu te lega de familia lui ca nu stiu daca ai unde sa fugi. …..asa, draga Sasu, lasa-teeee de prostii si de revolutii, “acolo unde esti”, vezi ca stiu si EI ce-ai facut si pe unde –ai fost. Stiu cine esti, te cunosc mai bine decat te cunosti tu (mai ales ca am impartit acelasi pat de curand-imi pare rau Ioana). Lume e atat de mica!

salariat ctv

02 Apr, 2009 13:17

D MATEI. ar trebui sa va fie rusine si dumneavoastra si celor 4 care conduc aceasta institutie chircorian bulbes stroe si in ultimul rind fostului taximetrist care acum este director de programe hutu.sa incepem cu drectorul actual care inainte sa vina la ctv a montat decoruri la antena 1 si aras de cabluri iar acum face pe specialistu. DOMNULE MATEI CUM ESTE POSIBIL SA DATI VINA PE ANGAJATI PT SITUATIA DIN CTV AVETI IMPRESIA CA NOI SUNTEM O ADUNATURA IAR DV SUNTEI CEL MAI DESTEPT VA INSELATI AMARINIC SI AS VREA SA VA MAI INTREB CUM ESTE CIND VA UMPLETI COSU CU PRODUSE SCUMPE IAR ANGAJATI DUMNEAVOASTRA NU SI-AU LUAT SALARIU DE 3 LUNI SI PE DEASUPRA MAI SUNT SI AMENINTATI DE DIRECTORUL ACTUAL .AS VREA SA MAI SCRIU DAR DEOCAMDAT E DE AJUNS OR SA MAI URMEZE SI ALTELE .ORICUM NU AM SA MA OPRESC AICI IN CURID AM SA DAU IN JUDECATA ACEASTA INSTITUTIE SI NU AM SA MA LAS PINA NU AM SA IMI RECUPERES TOT .D MATEI SI DOMNILOR ACTUALI SEFI CTV GINDITIVA LA URMATORUL ASPECT CA ANGAJATI NU SE VOR LASA PINA NU VA VOR VEDEA IN SITUATIA IN CARE L-IATI LASAT DUMNEAVOASTRA

de la somajul tehnic

02 Apr, 2009 01:18

Din ce se stie si se scrie prin presa despre aia de la GSP, i-as prefera de o mie de ori ca patroni pe C-tin Matei, Mihai Lupu, Ghe Albu ca actionari. Cine stie ce le trece prin cap, la Comanescu & comp, sa faca cu televiziunea asta. Ca sa nu mai spun ca poate ajunge si asta tot la Mazare via Comanescu. Da stii cum e sefu Matei.... vina e a matale. Oamenii care o conduc inca au fost pusi cu acordul actionariatului. Ei ti-au mancat banii. Vezi tine-i bine acolo sa-ti stinga lumina.

alt salariat

02 Apr, 2009 00:45

Fa-o dreacu sa mearga...... ca in mana ta e solutia. Si nu o sa mai dai atatia bani. Sunteti o caruta de actionari, unii destul de potenti financiar si degeaba. Macar de ar merge de acum inainte.... si eu personal sunt dispus sa renunt la banii care ii am de primit pana acum.

"salariat" CTV

02 Apr, 2009 00:45

"Vrem să rezolvăm cât mai repede problemele financiare ale angajaţilor"- Matei. DUMNEZEU EXISTA! IISUS VINE CURAND! SALARIATII CTV ISI VOR LUA BANII! DOAMNEEEEEEEEEEEEEEEEEEE!!! IN CAZ DE DIFICULTATI FINANCIARE... VIZITATI PESTERA SFANTULUI ANDREI!

pentru Ochiul "chior" critic

02 Apr, 2009 00:31

Da de ce ar scrie Ziua de Constata "de bine"?? Tot ce s-a intamplat cu CTV-ul e "de bine"? Si ca sa-ti dau un exemplu mai clar.. vezi ca la Medgidia este o televiziune-Alpha Media TV care merge bine, intrun oras de 5 ori mai mic decat Constanta. Mai"uita-te o data cu ochiu tau"critic" si analizeaza de cand nu mai merge bine CTV-ul si "de ce?"

Ochiul critic

01 Apr, 2009 23:44

Domnule Matei, suntem constienti de faptul ca vreti numai binele angajatilor. Este foarte ciudat faptul ca numai postarile negative la adresa dumneavoastra sunt acceptate pe site. :) Cu siguranta ca aceasta ne poate duce cu gandul numai intr-un singur loc... Aveti dusmani la Ziua de Constanta domnule Matei?

TV

01 Apr, 2009 23:02

Domnule Matei, era important in zilele noastre, sa mearga televiziunea, ca oamenii sa aiba un loc de munca de unde sa-si ia banii. Ca televiziunea trece prin momente grele puteau sa inteleaga. Credem ca si in ultimul ceas, se putea face ceva, dar cu o restructurare bine facuta. CEEA CE NU INTELEG ANGAJATII ESTE CA: SUNTEI OM DE AFCERI SI V-ATI LASAT PACALIT DE 4 NEPRICEPUTI CARE AU CONDUS TELEVIZIUNEA SI V-AU MINTIT CA sunt profesionisti: marele director de la Antena1 de care nu a auzit nimeni in toto trustul Intact-BOGDAN CHIRCORIAN, CATALIN HUTU si BOGDAN BULBES care au facut ca o televiziune sa nu se mai deschida si VASILE STROE- corectorul de texte lA ZIAR!!!LA TELEGRAF-asta nu a avut legatura cu leleviziunea inainte sa ajunga la CTV. Pai pe astia orice patron cu capul pe umeri nu-i punea sefi numai daca ii intreba "ce au facut la viata lor?" in materie de televiziune. EI V-AU MANCAT BANII DE POMANA!!!!! ESTE EXCLUSIV VINA LOR. CEEA CE E TRIST ESTE CA EI NU AU REALIZAT CA AU AVUT IN MANA SOARTA A 150 DE OAMENI. si dvs deasupra lor.

Articole asemanatoare

Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța Echipa de volei, medaliată la Campionatul Militar (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 516

CSM Constanța box Erson Huseim a câștigat Cupa României

22 Mar 2024 838

CSM Constanța Boxerii Alexandru Buleu și Erson Huseim, finaliști în Cupa României

21 Mar 2024 602

LIVE TEXT. Tenis de masă CSM Constanța, învinsă, dar a luptat admirabil pentru finala ETTU Europe Cup Women (FOTO + VIDEO)

17 Mar 2024 778

CSM Constanța baschet Britney Jones, MVP în finala Cupei României, primul meci în fața propriilor fani. „Sunt entuziasmată!“

15 Mar 2024 657

Andrei Talpeș - „Suntem o echipă competitivă“ CSM Constanța a cucerit Cupa României și luptă și pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

13 Mar 2024 784

Tenis de masă CSM Constanța joacă în Sala Sporturilor pentru calificarea în finala ETTU Europe Cup Women. „Alături de o sală plină!“

13 Mar 2024 558

Farul Constanța Echipele Under-18, Under-17 și Under-15, calificate în semifinale. 14 goluri marcate în sferturi! (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Mar 2024 854

Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“ Constanţa Echipa feminină, campioană județeană la categoria Under-10 (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 1114

Baschet CSM Constanța, încă o victorie de răsunet contra campioanei Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și calificare în finala Cupei României (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Mar 2024 1059

Au fost stabilite calendarul și comisia de evaluare a managerului de la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”

10 Mar 2024 539

Universitatea Ovidius din Constanța organizează finala regională în cadrul competiției muzicale „Europavox Campus” 2024

06 Mar 2024 423

Tenis de masă CSM Constanța luptă pentru calificarea în finala Europe Cup Women. Înfrângere la mare luptă în tur (GALERIE FOTO)

05 Mar 2024 697

Farul Constanța Amintirile de aur ale lui Mihai Guriță. Finala Cupei, meciurile cu Auxerre și eurogolul său. Un atacant care lovea ca fulgerul! (GALERIE FOTO)

27 Feb 2024 1179

Judo Costin Mihăilă, de la CS Sparta Techirghiol, medaliat la Campionatul Național (GALERIE FOTO)

26 Feb 2024 1221