Ministerul Dezvoltării a lansat Harta bunelor practici anticorupție

Viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, a lansat Harta bunelor practici anticorupție.
 
„Transparența costă destul de puțin, mult mai mult ne costă lipsa ei și fenomenele pe care ea le previne” a fost unul dintre mesajele transmise de Vasile Dîncu către participanții la Platforma de cooperare a administrației publice locale. Platforma, reunită marți, 8 noiembrie a.c., la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), este formată din reprezentanți din administrația publică locală și contribuie la implementarea și monitorizarea Strategiei Naționale Anticorupție (SNA) 2016 – 2020, se transmite într-un comunicat de presă MDRAP.
 
„Vrem să aducem cât mai multe primării în această platformă, până vom ajunge să le integrăm pe toate. Până acum avem peste 1.600, deci suntem la peste 50% din cele 3.228 care există în acest moment, dar și mai importante sunt următoarele două ținte. Vrem să reducem gradul de formalism și să lucrăm la campanii prin care să aducem cetățenii alături de noi: să-și spună părerea despre serviciile publice chiar cei pentru care le prestăm”, a precizat Vasile Dîncu, vorbind despre obiectivele principale pentru perioada 2016-2020.
 
Viceprim-ministrul Vasile Dîncu și ministrul justiției, Raluca Prună, au semnat, la finalul reuniunii, Acordul în baza căruia cele două instituții vor colabora pentru implementarea și monitorizarea SNA. MDRAP va asigura relația cu administrația publică locală în acest domeniu, sprijinind, în acest mod, Secretariatul Tehnic care funcționează la nivelul Ministerului Justiției pentru operaționalizarea aceste strategii.
 
Vasile Dîncu a arătat că cea mai mare pierdere cauzată de acest fenomen este, pentru statul român, migrația populației în străinătate, ca urmare a scăderii încrederii oamenilor în instituțiile statului. Migrația este motivată adesea prin faptul că statul, din cauza corupției și a disfuncționalităților pe care aceasta le generează, nu le oferă condițiile pentru ca ei să-și poată exercita drepturile.
 
Prevederi în acest sens sunt incluse în alte două documente realizate la nivelul MDRAP în acest an și care completează SNA: Strategia privind dezvoltarea funcției publice 2016 - 2020 și Strategia privind formarea profesională pentru administrația publică 2016 – 2020.
 
Acordul mai prevede că MDRAP va realiza, în parteneriat cu Ministerul Justiției, o metodologie de monitorizare a modului în care este aplicată Strategia la nivel local. Strategia și metodologia vor fi promovate la nivel local. Cele două ministere vor realiza misiuni tematice de evaluare și reuniuni ale Platformei de cooperare la nivelul administraţiei publice locale. Totodată, în acest domeniu, în urma semnării Acordului de colaborare, cele două instituții pot deveni parteneri în proiecte cu finanțare europeană. Acordul prevede și accesul la seturile de date raportate de autoritățile publice locale în tot acest proces.
 
Programul Operațional Capacitate Administrativă 2016-2020, pentru care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice este autoritate de management, va asigura o parte a finanțării măsurilor cuprinse în Strategia Națională Anticorupție 2016 – 2020.
 

Cu ocazia reuniunii Platformei a fost lansată și Harta interactivă a bunelor practici identificate în domeniul prevenirii corupției, concepută în vederea realizării schimbului de bune practici și pentru a crea o rețea a integrității la nivel național. Harta are la bază datele primite de la unitățile administrativ-teritoriale care au raportat pe parcursul perioadei de implementare a SNA 2012-2015.
 
MDRAP a efectuat o campanie de informare la nivel local cu privire la prevederile Strategiei și la măsurile preventive, a sprijinit peste 700 de unități administrativ-teritoriale în implementarea ei și 130 UAT în implementarea de instrumente de prevenire, a realizat 87 de sesiuni de instruire și informare pentru 3.600 de participanți din administrația publică locală în domenii precum: transparență, comunicare și relații publice, achiziții publice, management financiar, implementarea sistemului de control intern managerial etc.

 
Împreună cu Ministerul Justiției și reprezentanți ai unor ONG-uri, au fost efectuate misiuni de evaluare în vederea identificării gradului de implementare a unor măsuri preventive la nivelul a 66 de unități administrativ-teritoriale.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vasile Dîncu, ales preşedinte al Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

07 Mar 2023 951

Procesul militarului din Mamaia căruia i-a fost furată arma și muniția de război a început cu o amânare!

03 Nov 2022 2354

Ministrul Apărării Naționale, în vizită oficială în Republica Georgia

17 Oct 2022 993

Dîncu, despre războiul brutal al Rusiei asupra Ucrainei Regiunea Mării Negre a devenit o zonă de maximă atenţie pentru NATO

12 Oct 2022 1059

Ministrul apărării naționale, la Reuniunea miniștrilor apărării din țările membre ale NATO. Agenda evenimentului

12 Oct 2022 1096

Vasile Dîncu, despre pensiile militare În tot sistemul NATO, în toată Europa, pensiile militare nu sunt pensii de privilegii

08 Oct 2022 1472

Ministrul Apărării Naționale mesaj la începutul anului universitar „Mă adresez celor care reprezintă viitorul Armatei României. Misiunea voastră este grea, dar nobilă“

03 Oct 2022 1047

Ministrul apărării naționale a adus un omagiu victimelor Holocaustului

16 Sep 2022 1224

Ministrul Apărării Naționale a participat la reuniunea Grupului de contact pentru Ucraina

09 Sep 2022 1201

Vasile Dîncu, la deschiderea anului școlar 2022-2023 „Tinerii de astăzi vor fi militarii de mâine, capabili să ia decizii“

05 Sep 2022 1088

Ministrul apărării naționale prezent la festivitatea de absolvire a Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”

29 Jul 2022 1138

Ministrul Vasile Dîncu „Ziua de 29 iulie are o însemnătate aparte pentru fiecare român, fiind cea în care celebrăm Imnul Național al României“

29 Jul 2022 1453

Tineri sportivi ai CSA Steaua, felicitați de ministrul apărării naționale

27 Jul 2022 1198

Ministrul apărării naționale, întrevedere cu președintele Comisiei de Apărare a Adunării Naționale din Franța

21 Jul 2022 1230

De Ziua Aviației Române, ministrul Apărării aduce un omagiu militarilor decedați în catastrofa aeriană din județul Constanța

20 Jul 2022 1187