Ministrul Liviu Pop, invitat la şedinţa prefectului cu primarii Salarizarea din administraţia publică, un punct fierbinte pe agenda aleşilor locali (galerie foto)

Şedinţă cu primarii, ieri, la Prefectura Constanţa. Prefectul Ion Constantin, alături de reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate, ai ISU „Dobrogea”, ai gărzii Naţionale de Mediu, ai ABADL, ai APIA şi ai altor instituţii au făcut un bilanţ al problemelor cu care se confruntă şi pentru rezolvarea cărora au nevoie de concursul primarilor. Invitatul-surpriză al evenimentului a fost ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, aflat la Constanţa pentru a participa la Conferinţa Judeţeană a Sindicatului Liber din Învăţământul Preuniversitar Constănţean.
 
Ministrul Liviu Pop, a declarat în cadrul întrevederii cu primarii, că salariile lucrătorilor din administraţiile locale vor creşte de la 1 ianuarie 2016. Primarii constănţeni, aşa cum au discutat în nenumărate rânduri, îi înţeleg pe colegii lor care lucrează pe salarii extrem de mici, de aceea au îndrăznit încă o dată să îi reamintească reprezentantului Guvernului faptul că la Constanţa au fost organizate, până în prezent, două acţiuni de protest din partea lucrătorilor din administraţia publică locală. Primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju, a subliniat că aceste creşteri salariale ar trebui să aibă loc chiar în anul în curs, la cea de-a doua rectificare bugetară pe anul 2015. Ministrul Liviu Popa a dat însă asigurări că, de anul viitor, 65% dintre salariaţii din administraţia publică vor avea salarii mărite şi că, în prezent, se lucrează la legea salarizării unitare care ar trebui să fie finalizată cel târziu la 1 ianuarie 2016: „Aproximativ 65% dintre lucrătorii bugetari ajung la un salariu mediu de aproximativ 1.200 de lei. Or, nu este normal ca un muncitor de la Întreţinere, cu tot respectul pentru munca depusă de acesta, să ia acelaşi salariu ca un inginer topografist, de pildă, care are o altă pregătire profesională.“ Totodată, ministrul a declarat că îl va informa pe premierul Victor Ponta despre dorinţa primarilor din judeţul Constanţa ca salariile celor care lucrează în administraţia publică să crească de la 1 iulie 2015.
Cu toate acestea, el a explicat că prioritatea o constituie finalizarea Codului Fiscal şi scăderea TVA până în vară.
 
Un alt punct al discuţiilor s-a centrat pe solicitarea venită din partea ABADL către primarii comunelor din zonele riverane, vizate fiind localităţile Ciobanu, Gârliciu, Seimeni şi Topalu, cu insistenţa ca aleşii locali să procedeze la luarea de măsuri pentru a interzice circulaţia pe digurile ABADL din zonă, pentru a nu le fi periclitată structura. Prefectul Constanţei, Ion Constantin, a făcut apel la primarii din judeţ să ia măsuri pentru prevenirea inundaţiilor şi să se implice activ în completarea şi depunerea actelor în acest sens. Şi comisarul-şef al Gărzii de Mediu, Marian Cristian Râşnoveanu, i-a „urecheat” pe unii primari pentru că, până în acest moment, nu au fost luate toate măsurile astfel încât colectarea deşeurilor să se facă în mod selectiv.
 
Nu în ultimul rând, reprezentantul Executivului în teritoriu a precizat că va demara, în perioada imediat următoare, controale la primăriile din judeţul Constanţa. După experienţele avute la primăriile Băneasa şi Dobromir, Ion Constantin a subliniat că, până la sfârşitul anului, urmează să fie verificate şi celelalte Unităţi Administrativ- Teritoriale, insistând ca hotărârile de Consiliu Local şi deciziile să fie depuse la Prefectură în timp util, astfel încât să fie evitate problemele legate de legalitate. Totodată, prefectul Constanţei a prezentat şi programul naţional de construcţii de interes public sau social, realizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii „CNI“ - SA, prin care primarii pot depune sau îşi pot continua proiectele de infrastructură din localităţi.
 
Solicitări au venit şi din partea primarilor. Aceştia i-au cerut prefectului să organizeze şedinţe de fond funciar, pentru a putea rezolva corespunzător problemele reieşite pe marginea legilor privind fondul funciar, în special cele ce transpar din aplicarea legilor 165/2003 şi 17/2014.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE 2 Primarii județului Constanța, convocați în sedință la Prefectură pentru instruirea cu privire la desfășurarea alegerilor parlamentare

23 Sep 2016 2665

Şedinţă comună cu primarii, la Prefectura Constanţa Constantin Ion a cerut ajutor de la Corpul de Control al premierului

24 Nov 2015 3425

Primarii şi şefii deconcentratelor, la întâlnire cu prefectul Constanţei, Ion Constantin

31 Mar 2015 1979

Primarii localităţilor din judeţul Constanţa, convocaţi în şedinţă la Prefectură

30 Mar 2015 1767