Actualitate

Minmetal SRL, North Star Shipping SRL şi Omega Capital SRL au fuzionat. Date din proiectul de fuziune prin absorbţie

În Monitorul Oficial a fost publicat proiectul de fuziune prin absorbţia de către societatea Minmetal SRL a firmelor North Star Shipping SRL şi Omega Capital SRL, cu transferul patrimoniului aferent acestora către Minmetal SRL.
 
Administratorii firmelor Minmetal SRL, North Star Shipping SRL şi Omega Capital SRL au întocmit prezentul proiect de fuziune pentru implementarea operaţiunii de fuziune prin absorbţia societăţilor North Star Shipping SRL şi Omega Capital SRL de către Minmetal SRL, cu respectarea hotărârilor asociaţilor celor trei societăţi de aprobare în principiu a fuziunii şi în conformitate cu prevederile legale aplicabile.
 
Societăţile participante la fuziune fac parte din acelaşi grup de firme, în prezent având ca obiecte principale de activitate: Minmetal SRL - manipulări, North Star Shipping SRL - alte activităţi anexe transporturilor, Omega Capital SRL - activităţi ale holdingurilor.
 
Având în vedere faptul societăţile fac parte din acelaşi grup de firme şi au o structură de management comună, activează pe aceeaşi piaţă şi prestează în principal aceeaşi gamă de servicii sau efectuează activităţi de holding, în vederea eficientizării întregii activităţi, eliminării operaţiunilor redundante, consolidării poziţiei pe piaţă inclusiv a creşterii nivelului de satisfacere a cerinţelor clienţilor, asociaţii celor trei societăţi au hotărât fuziunea prin absorbţie şi transferul întregului patrimoniu al North Star Shipping SRL şi Omega Capital SRL (denumite societăţile absorbite) către Minmetal SRL (denumită în continuare societatea absorbantă). Fuziunea prin absorbţie a societăţilor se realizează în conformitate cu prevederile articolului 238 şi următoarele din Legea nr. 31/1990, prin transmiterea universală a patrimoniului societăţilor absorbite către societatea absorbantă, care preia întreg activul şi toate datoriile societăţilor absorbite. Acestea se vor dizolva fără lichidare şi se vor radia din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului.
 
Ca efect al fuziunii, societatea absorbantă va avea toate drepturile şi va fi ţinută de toate obligaţiile societăţilor absorbite. Operaţiunea de fuziune a celor trei societăţi a fost aprobată în principiu prin hotărârile Adunărilor Generale ale Asociaţilor din data de 9 octombrie 2017. În urma fuziunii prin absorbţie, cele trei societăţi existente la momentul întocmirii proiectului de fuziune vor beneficia de o conducere, organizare şi gestionare unitară, asigurându-se condiţiile pentru administrarea cu eficienţă maximă a patrimoniului rezultat din fuziune şi pentru adoptarea unei strategii de afaceri comune.

Ce se va întâmpla după fuziune 

Astfel, ca urmare a operaţiunii de fuziune, asociaţii societăţilor absorbite vor deveni asociaţii societăţii absorbante, regulile de administrare ale societăţii absorbante vor rămâne neschimbate, conducerea şi administrarea societăţii absorbante fiind încredinţate următorilor administratori: Andrew Joseph Kenny şi Tomescu Claudia Miruna.
 
În urma procesului de fuziune, capitalul social al societăţii absorbante va avea următoarea structură: capital social - 16.634.490 de lei, împărţit în 1.663.449 de părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei fiecare, deţinut de următorii asociaţi: Archer Daniels Midland Europe B.V. - 1.662.892 de părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei fiecare, reprezentând 99,97% din capitalul social; Archer Daniels Midland Nederland B.V. - 395 de părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei fiecare, reprezentând 0,02% din capitalul social; ADM Romania Logistics - 162 de părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei, reprezentând 0,01% din capitalul social. Societatea absorbantă îşi va schimba denumirea în North Star Shippingurmând ca sediul şi forma societăţii să rămână neschimbate. Firma va avea după fuziune un capital social de 16.634.490 de lei, împărţit în 1.663.449 de părţi sociale, fiecare având o valoare nominală de 10 lei.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu vor modificarea CA-ului Oil Terminal SA Peste 100 de sindicalişti din Constanţa au cerut demisia ministrului Grigorescu (galerie foto)

07 Oct 2016 1222

UPDATE 2. Prefectul nu lasă presa să intre. Protest în faţa Prefecturii Constanţa. Angajaţii Oil Terminal cer demisia ministrului Energiei, Vlad Grigorescu.(galerie foto+video+document)

06 Oct 2016 1856

AGA de la Minmetal a aprobat rezultatele exercițiului financiar pe anul 2015

07 May 2015 1067

Asociat în North Star Shipping SRL şi administrator la Minmetal SA Afaceristul Liviu Şerban Ghebaur investeşte în imobiliare

31 Jan 2015 2023

Cum a fost posibil accidentul de muncă de ieri din Portul Constanţa

19 Dec 2013 1392

A chemat Consiliul Judeţean la judecată

26 Aug 2013 1275

Coleg cu libanezii de la Maria Trading SRL Afaceristul constănţean Liviu Şerban Ghebaur, de la DIICOT la Tribunalul Bucureşti

11 Dec 2012 4830

Ce se întâmplă în firmele lui Ghebaur?

23 Aug 2012 2956

Popa de la Port, revocat de la Minmetal

03 Mar 2011 3803

Aurelian Andrei Popa, noul director general al Minmetal

04 Jan 2011 2074

Peste o tona de grau furat din port

27 Aug 2003 614

Directia Vamala a amendat Ispat Sidex SA cu peste 600 milioane de lei

14 Feb 2003 713