Monumentul Eroilor Sovietici a intrat în reabilitare (galerie foto)

Pe data de 9 mai 2015 se împlinesc 70 de ani de la victoria armatei sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial. Cu acest prilej, Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti şi Consulatul General al Federaţie Ruse la Constanţa au decis reabilitarea Monumentului Eroilor Sovietici din Cimitirul Central Constanţa. Potrivit ataşatului de presă al Consulatului General al Federaţie Ruse la Constanţa, Vladimir Nechaev, în Cimitirul Central din Constanţa sunt înmormântaţi 648 de ostaşi sovietici. „După reabilitarea Monumentului, vor fi reabilitate cele şase morminte comune şi 568 morminte individuale. Toate detaliile reabilitării au fost discutate cu Asociaţia Naţională Cultul Eroilor Regina Maria, filiala Constanţa. De asemenea, am primit şi acordul autorităţilor locale pentru realizarea lor“, a precizat Vladimir Nechaev. Mai trebuie să precizăm că reabilitarea Monumentului Eroilor Sovietici este realizată de societatea Clares SRL, iar costurile lucrărilor sunt suportate de partea rusă.

 Din datele Registrului Comerţului


 Societatea Clares SRL a fost înfiinţată în anul 1991 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Bărăganului. Capitalul social al societăţii este de 200 de lei, integral vărsat, fiind compus din 20 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociat unic al societăţii şi administrator este Dumitru Draghici, născut în 1954, în Dulgheru. Activitatea principală a societăţii este legată de „pompe funebre şi similare“.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul Federației Ruse denunță acordul bilateral privind deschiderea Consulatului General al României la Rostov-pe-Don. Reacția MAE

12 Dec 2023 814

Secție de votare înființată la Constanța pentru scrutinul privind aprobarea amendamentelor la Constituția Federației Ruse

15 Jun 2020 1445

Alegeri suplimentare în Duma de Stat Cetățenii ruși din Constanța, Brăila, Galați și Tulcea, așteptați la Consulatul General al Federației Ruse

05 Sep 2018 1928

Rusia şi-a ales preşedintele Consulul general al Federaţiei Ruse la Constanţa, Vladimir Volkov, despre importanţa alegerilor (galerie foto)

19 Mar 2018 2333

UPDATE. Depunere de coroane de flori la Mormântul Ostaşului Sovietic din Constanţa (galerie foto)

04 May 2017 3356

În debut - „Legenda nr. 17“ Constănţenii, invitaţi la Festivalul de Film Rus de către Consulatul General al Federaţiei Ruse

25 Jan 2016 3027

Consulatul General al Federaţiei Ruse, la Constanţa „Puterea Memoriei“ s-a deschis la Muzeul de Artă (galerie foto)

21 May 2015 2217

Expoziţia şi festivalul de film „Puterea Memoriei“, organizate de Consulatul General al Federaţiei Ruse la Constanţa

20 May 2015 2648

Încep Zilele Filmului Rus Capodopera „Moscova nu crede în lacrimi“ rulează la Casa de Cultură din Constanţa

27 Jan 2015 2321

Consulul General al Federaţiei Ruse la Constanţa, Mikhail Reva, și-a luat rămas bun „România este o țară bogată, unde trăiesc oameni cu un suflet mare. Constanța este perla Dobrogei“ (galerie foto)

03 Oct 2014 2804

Ziua Rusiei, marcată de Consulatul General al Federaţiei Ruse la Constanţa

12 Jun 2014 2933

Se împlinesc o sută de ani Expoziţie dedicată vizitei Împăratului Nicolae al II-lea la Constanţa

11 Jun 2014 2753

Depunere de coroane la Monumentul ostaşilor sovietici din Cimitirul Central Ruşii au cinstit memoria ostaşilor sovietici căzuţi în Al Doilea Război Mondial (galerie foto)

09 May 2014 3887

Veteranii şi autorităţile constănțene depun azi coroane la monumentul Ostașilor și Ofițerilor Sovietici

08 May 2014 1923