„Ovidius”, prima universitate din România semnatară a unui protocol de colaborare cu Institutul „Yunus Emre” din Ankara (galerie foto)

România a fost una dintre ţările în care s-au deschis primele Centre Culturale Turce „Yunus Emre”, iar de ieri, Constanţa este primul centru universitar din ţara noastră care a semnat un protocol de colaborare direct cu Institutul Cultural „Yunus Emre” din Ankara.

Preşedintele Institutului Cultural Turc „Yunus Emre” din Ankara, prof. univ. dr. Hayati Develi, şi prorectorul Universităţii „Ovidius”, prof. univ dr. Florin Anghel, au semnat ieri protocolul de colaborare dintre cele două instituţii. Aşa cum au precizat cei doi reprezentanţi ai instituţiilor implicate, scopul acestui demers constă în promovarea limbii, istoriei, artei şi culturii turce prin intermediul Universităţii „Ovidius”, iar la reciprocitate promovarea ofertei educaţionale, a programelor ştiinţifice şi a acţiunilor universităţii constănţene în Turcia. „Viitorul va fi creat de tineri, iar tinerii sunt formaţi în cadrul universităţilor, şi din acest motiv noi sprijinim aceste instituţii de învăţământ”, a declarat preşedintele institutului „Yunus Emre” din Ankara. Oaspetele turc a mai menţionat că prin acest protocol se doreşte ca tinerii din Constanţa să afle cât mai multe despre limba, cultura şi civilizaţia poporului turc şi totodată să fie informaţi cu privire la oferta educaţională din Turcia.
În ceea ce priveşte Universitatea „Ovidius”, în calitate de partener al institutului turc, aceasta va fi susţinută în demersurile sale de promovare în cadrul diferitelor acţiuni de profil din Turcia. Oaspetele turc a dat asigurări părţii române că prin semnarea acestui protocol Universitatea „Ovidius” are de acum un sprijin instituţional oficial în Turcia în vederea promovării actului educaţional.

Constanţa, un loc privilegiat în relaţiile bilaterale româno-turce

„Consider Constanţa şi Dobrogea un loc al istoriei comune a României şi Turciei. Vom face tot ce putem, instituţional, să asigurăm studiul limbii, istoriei şi civilizaţiei turce şi vreau să îl asigur pe domnul preşedinte că privesc cu mult optimism spre viitor. Vreau să mulţumesc tuturor celor care ne-au ajutat să ajungem la acest moment, în special prietenilor noştri, Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa şi Centrul Cultural Turc «Yunus Emre». Fără sprijinul lor necondiţionat, acest parteneriat ar fi fost greu de realizat. Sper ca aceste proiecte pe care protocolul de colaborare le prevede să fie puse cât mai repede în practică, pentru a putea contura o colaborare fructuoasă între România şi Turcia, pentru a stabili un loc privilegiat al Constanţei în aceste relaţii bilaterale”, a declarat prorectorul Florin Anghel.
În prezent, aproximativ 40 de studenţi ai Universităţii „Ovidius” urmează cursuri de limba turcă, numărul lor fiind în continuă creştere. Instituţia constănţeană urmăreşte extinderea activităţilor de promovare a limbii, culturii, civilizaţiei şi artei turce până la înfiinţarea unui institut de turcologie.

Din delegaţia turcă au mai făcut parte şi Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, Ali Bozçalışkan, dar şi Haşim Koç, în prezent director de comunicare la Institutul „Yunus Emre” din Ankara şi care, până la finalul anului trecut, a fost directorul centrului din Constanţa. De altfel, probabil că un rol destul de mare în parafarea parteneriatului de ieri l-au avut şi recomandările sale cu privire la instituţia constănţeană, cunoscut fiind faptul că pe vremea cât era director la Constanţa Haşim Koç a avut o colaborare foarte bună cu Universitatea „Ovidius”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea Ovidius Constanța Cine sunt câștigătorii celei de-a XII-a ediție a Sesiunii de comunicări ştiinţifice pentru elevi „Noi şi Economia”.

27 Mar 2024 552

Universitatea Ovidius din Constanța Cine sunt câștigătorii celei de-a IV-a ediții a concursului de discursuri publice „Puterea Cuvintelor”? (FOTO)

27 Mar 2024 403

Întâlnire cu Ambasadorul Republicii Franceze, ES Nicolas Warnery, la Universitatea Ovidius din Constanța (FOTO)

27 Mar 2024 396

Cea de-a XII-a ediție a Sesiunii de comunicări știinţifice pentru elevi „Noi și Economia”, la Universitatea Ovidius din Constanţa

27 Mar 2024 335

ÎPS Teodosie, primele declarații despre procesul cu Universitatea Ovidius – „Eu cu salariul meu făceam milostenie“ (VIDEO)

25 Mar 2024 1220

In memoriam acad. prof. univ. dr. Nicolae Manolescu, Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius din Constanţa

24 Mar 2024 513

ÎPS Teodosie, proces cu Universitatea Ovidius! Prejudiciul, estimat la circa 30.000 de euro. Ce reprezintă suma solicitată

22 Mar 2024 780

Prima întâlnire transnațională în cadrul proiectului Protecting Children in Sport Developing Safe and Inclusive Sport Organizations la Universitatea Ovidius Constanța

20 Mar 2024 447

Universitatea Ovidius Constanța Lansarea volumului „Conciones Latinae Muldavo”, editat de acad. Gheorghe Chivu și prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae

20 Mar 2024 424

Se împlinesc 34 de ani de la fondarea Universităţii Ovidius din Constanţa

20 Mar 2024 632

Zilelor Porților Deschise Universitatea Ovidius din Constanța își prezintă oferta educațională

20 Mar 2024 455

Justiție Constanța Cererea de preschimbare a termenului de judecată, formulată de fostul rector Dănuț Epure, respinsă de magistrați

19 Mar 2024 583

Conferința „Dragoste, Rușine, Ură- despre Emoții și Buna Ordine în Țările Române, sec. XVIII-XIX”, la Universitatea Ovidius din Constanța

13 Mar 2024 495

Cea de a IV-a ediție a concursului de discursuri publice „Puterea Cuvintelor”, la Universitatea Ovdius din Constanța

12 Mar 2024 397

Studentă a Facultății de Medicină din cadrul Universității Ovidius din Constanța, calificată în etapa finală a Concursului internațional de oratorie în limba franceză

11 Mar 2024 582