Actualitate

Pe mâna cui vor ajunge semafoarele din Constanţa? Ceacîreanu, de la Marca Telecom SRL, le bibileşte de 16 ani! (galerie foto + document)

Semafoarele din municipiul Constanţa au peste 12 ani vechime. Sunt zile când acestea, din cauza defecţiunilor, nu mai pot fluidiza traficul rutier, iar pietonii sunt nevoiţi să facă slalom printre automobile. Spre exemplu, în această săptămână, semafoarele de la intersecţia bulevardului Ferdinand cu strada Theodor Burada nu au funcţionat câteva zile, iar pietonii încercau disperaţi să traverseze printre maşinile care nu se mai opreau.
 
De mentenanţa semafoarelor din Constanţa, prezente în 35 de intersecţii din municipiu, se ocupă, încă din 2010, societatea Marca Telecom SRL. În anul 2010, SC Confort Urban SRL a atribuit, potrivit anunţului nr. 85764/17.06.2010, publicat pe licitatiapublica.ro, contractul „Servicii de mentenanţă a sistemelor de semnalizare urbană din municipiul Constanţa“ societăţii Marca Telecom SRL, contract în valoare de 360.850 de lei, fără TVA.
 
„De atunci până în prezent, de mentenanţa semafoarelor s-a ocupat Marca Telecom SRL, al cărei contract expiră peste o lună“, a declarat Viorel Farcaş, directorul general al Confort Urban SRL. Tot el a spus că societatea de care se ocupă pregăteşte o nouă licitaţie pentru atribuirea contractului „Servicii de mentenanţă a sistemelor de semnalizare urbană din municipiul Constanţa“. „În acelaşi timp, vom încerca să obţinem fonduri europene pentru înlocuirea sistemului de semaforizare“, a mai spus Viorel Farcaş.
 
De altfel, la întâlnirea din luna aprilie cu reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale, Decebal Făgădău a precizat că este avută în vedere înlocuirea sistemelor de semaforizare din oraş cu altele mai performante. Acestea vor ajuta inclusiv la descongestionarea traficului rutier.
 
„Anul acesta, vom începe un program de înlocuire a tuturor semafoarelor, dar în etape, pentru că nu putem să facem totul dintr-odată. Mai mult decât atât, îmi doresc să avem semafoare inteligente, pe care, ulterior, să le putem cupla la un sistem de undă verde, linie verde, măsurare de trafic“, a declarat, la acea vreme, Decebal Făgădău.

Despre Marca Telecom SRL

Cu sediul social în Bucureşti, strada Alunişului, firma a luat fiinţă în anul 1999. Capitalul social subscris, de 20.000 de lei, integral vărsat, este compus din 2.000 de părţi sociale. Firma este controlată de Mihai Sergiu Ceacîreanu, născut pe 4.05.1967, în Mediaş, Sibiu, cu 18,75% din capitalul social, şi Daniela Maria Ceacîreanu, născută pe 14.12.1967, în Craiova, Dolj, cu 81,25% din capitalul social. Administratorul firmei, care se ocupă de „lucrări de instalaţii electrice”, este Daniela Maria Ceacîreanu.
 
Numele lui Mihai Sergiu Ceacîreanu mai apare în Krater SRL, Noco Electra SRL, Trinity Holding SRL, dar şi într-o serie de firme radiate: Inclusive Nistor SNC, Kimo Telecom SRL, Moon Electronic SRL. La rândul său, Daniela Maria Ceacîreanu deţine acţiuni în Karmada Com SRL, Noco Electra SRL.

Marca Telecom şi afacerile cu CJC

La începutul lunii ianuarie 2014, pe SEAP a fost publicat anunţul de atribuire referitor la contractul de reabilitare a spaţiilor aferente etajelor superioare ale Policlinicii 2, autoritatea contractantă fiind judeţul Constanţa. Contractul, cu o valoare de 4.380.000 de lei, a fost atribuit firmei SC Marca Telecom SRL, în urma lansării procedurii cererii de ofertă. Aşa cum reiese din anunţul de atribuire, s-au primit trei oferte, iar cea a societăţii Marca Telecom SRL se pare că s-a încadrat în cerinţele criteriului de atribuire, fiind „cea mai avantajoasă din punct de vedere economic“. Din acelaşi document mai reiese că investiţiile propuse pentru reabilitarea ambulatoriului constau în reparaţii la interiorul clădirii, lucrări la instalaţiile sanitare, la instalaţiile electrice şi la instalaţiile termice.
 
SC Marca Telecom SRL a mai obţinut un contract, în valoare de 137.000 de lei, de la aceeaşi autoritate contractantă, respectiv Consiliul Judeţean Constanţa, pentru „dotări aferente proiectului Reabilitarea infrastructurii, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriului din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa - Policlinica 2, cod SMIS 19364“.
 
De asemenea, în 2012, firma a fost beneficiara unui alt contract derulat tot la Policlinica 2 Constanţa, care viza „execuţia lucrărilor de reparaţii capitale, recompartimentarea şi reorganizarea spaţiilor, utilaje şi echipamente tehnologice, amenajări de terenuri pentru proiectul Reabilitarea infrastructurii, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriului din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa - Policlinica 2“. Valoarea contractului a fost, la acea vreme, de 6.780.349 de lei.

Constantinescu, Mazăre şi Ceacîreanu

Tot Mihai Sergiu Ceacîreanu a fost şi unul dintre fondatorii firmei New Home Construct SA, firmă al cărei nume a apărut în Dosarul Retrocedărilor. Mihai Sergiu Ceacîreanu este cunoscut publicului în special pentru prezenţa sa pe lista celor 37 de inculpaţi pe care procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză, fapte prin care a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (dintre care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa).
 
Mihai Ceacîreanu a fost trimis în judecată în calitate de cesionar cumpărător de drepturi succesorale, în calitate de persoană fizică şi prin firma sa New Home Construct SA, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie. În calitate de persoană fizică, dar şi prin firma sa, New Home Construct SA, deţine, aşa cum arată comunicatul remis de DNA pe 28 octombrie 2008, unul dintre avantajele patrimoniale dobândite ilegal. Menţionăm că inculpaţi în acelaşi celebru dosar, alături de patronul SC Marca Telecom, sunt fostul primar, Radu Mazăre, şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.
 
În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza anunţul de atribuire nr. 85764/17.06.2010, publicat pe licitatiapublica.ro.
 

Citeşte şi

 
Ceacîreanu, călare pe semafoare
 
El, inculpat în Dosarul Retrocedărilor. Firma, abonată la bani publici. Ceacîreanu nu mai este acţionar majoritar la Marca Telecom
  
Judeţul Constanţa îi dă de lucru firmei Marca Telecom Firma lui Ceacîreanu, beneficiara unui contract de peste patru milioane lei (documente)
 
A băgat în buzunare şase milioane de lei Firma lui Mihai Ceacîreanu reabilitează Policlinica 2 (galerie foto)
 
Marca Telecom modernizează Centrul de Plasament „Traian"

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fața nevăzută a municipiului Constanța. Faleza degradată din Portul Tomis în pericol iminent de prăbușire (fotoreportaj+video)

24 Apr 2017 9071

Atenţie şoferi Nu merg semafoarele în mai multe intersecţii din Constanţa

22 Mar 2017 560

Editorial Este nebunie în trafic. Să fim mai calmi!

22 Mar 2017 1506

Semafoare cu inimioare în Constanţa. Cine a permis modificarea semnalizării. Cât vor sta insemnele iubirii pe culoarea roşie (galerie foto+video)

14 Feb 2017 11967

Atenţie, şoferi! Semafoarele de la Gara Constanţa nu merg

16 Jan 2017 491

Au „căzut” semafoarele din zona ICIL (video)

26 Oct 2016 957

În Constanţa se vor monta stâlpi metalici noi pentru semafoarele rutiere (document)

17 Aug 2016 1363

Atenţie, şoferi Au „căzut“ semafoarele de la Gară

04 Jul 2016 533

Semafoarele de la intersecţia I.L. Caragiale cu Poporului nu funcţionează!

14 Jun 2016 606

Atenție, șoferi! Semafoarele de pe strada Theodor Burada la intersecţie cu b-dul Ferdinand nu funcționează!

01 Jun 2016 879

Circulaţie infernală în Constanţa! Nu merg câteva semafoare, se circulă bară la bară...(galerie foto)

31 May 2016 1540

Atenție, șoferi! Semafoarele de la Dacia au picat! (galerie foto)

19 May 2016 600

În atenția șoferilor și pietonilor! Semafoarele din zona Gară Constanța nu funcționează

04 May 2016 747

UPDATE Semafoarele de la intersecţia IC Brătianu cu Theodor Burada nu funcţionează!

26 Apr 2016 1082

Exclusiv Se vor muta trecerile de pietoni de pe IC Brătianu

18 Apr 2016 1904

Semafoarele de pe strada Theodor Burada încă nu funcționează!

30 Mar 2016 664

Atenţie, şoferi! Semafoarele galben intermitent sunt în "reparaţii". Merg doar când şi când!

18 Mar 2016 1713

Atenţie! Semafoarele din zona Gării din Constanța nu funcționează

04 Mar 2016 756

Câteva semafoare din Constanța nu funcționează

16 Feb 2016 677

Semafoarele din zona Miga au fost repuse în funcţiune

10 Feb 2016 743

Semafoarele de la intersecția străzilor Baba Novac cu Soveja au picat de două ore!

06 Feb 2016 803

Constanţa. Semafoarele din zona ICIL nu funcţionează

01 Feb 2016 959

Atenţie şoferi! Semafoarele de la Kaufland nu funcţionează!

13 Oct 2015 987

Atenţie, şoferi Semafoare defecte în intersecţia de la Miga

03 Aug 2015 859

Atenţie în trafic! Semafoare nefuncţionale pe strada Nicolae Iorga

24 Mar 2015 833

Probleme cu semafoarele Se circulă foarte greu în intersecţiile de la Casa de Cultură şi City Park Mall

27 Dec 2014 1336

Trafic îngreunat în intersecţia de la Casa de Cultură din Constanţa

09 Dec 2014 802

Atenţie, şoferi! Semafoarele din municipiu au fost afectate de furtuna de azi-noapte

17 Aug 2014 1063

Semafoare defecte în municipiul Constanța. Vezi unde

11 Jul 2014 1004

Confuzie în trafic Semafoarele din zona Gării nu arată verde

24 Apr 2014 1028

Cod „roșu” în traficSemafoarele de la Gara Constanța nu arată verde

21 Apr 2014 1127

Semafoare defecte în Constanţa

26 Jan 2014 944

Semafoare defecte în Constanţa. Află unde!

09 Jul 2013 1302

Atenţie şoferi Circulaţie îngreunată la Trocadero

27 Jun 2013 1114

Atenţie şoferi Semafoare defecte în zona Gării Constanţa

27 Aug 2012 849

Cele mai importante semafoare din Constanţa, defecte

10 Oct 2010 1054

Semafoare defecte în municipiul Constanţa

10 Oct 2010 1146

Aprobarea Regulamentului de amplasare a mijloacelor publicitare se amana pentru sedinta CLM din aprilie

30 Mar 2010 1194

SPCRPCIV a sistat desfasurarea probei practice in alte localitati decat municipiul Constanta

04 Feb 2010 1283

Deficientii de vedere se plang de numarul mare de masini

16 Feb 2007 432

Alungarea portocaliilor, fantezia populista a PSD

16 Nov 2006 413

Bani publici pentru Metro

04 Oct 2005 515

Vitezoman beat pe carosabil

27 Aug 2002 516