Pentru 18.000 de euro pe lună Cum a ajuns SPIT Constanța chiriaş la Eden SRL în clădirea ridicată pe terenul vândut de RAEDPP (galerie foto)

SPIT Constanţa a anunţat că, începând cu noul an fiscal, va deschide un nou sediu pentru persoanele juridice, care va funcţiona pe bulevardul Tomis nr. 112. Aşa cum prezenta cotidianul ZIUA de Constanţa în ediţia din 5 mai 2015, imobilul în care se mută SPIT Constanţa a fost ridicat pe un fost teren al RAEDPP-ului, vândut lui Marius Tărcatu.
 
Am contactat-o pe Virginia Uzun, directorul SPIT Constanţa, pentru a afla mai multe detalii despre noul sediu. Aceasta ne-a comunicat că imobilul a fost închiriat, iar numele proprietarului este confidenţial. „Vom plăti o chirie de 9 euro pe metrul pătrat. În total, suprafaţa închiriată este de 2.000 mp. Aceasta este cea mai mică chirie pe care o plătim pentru spaţiile închiriate. Cât priveşte numele proprietarului imobilului, acesta este confidenţial. Noi am publicat de două ori anunţuri, în vederea închirierii unui spaţiu“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Virginia Uzun. Potrivit directorului SPIT Constanţa, imobilul a fost închiriat pentru o perioadă de „patru sau cinci ani“. Menţionăm că, în cursul zilei de ieri, cotidianul ZIUA de Constanţa a transmis SPIT o adresă în care solicitam informaţii suplimentare cu privire la contractul de închiriere la care facem referire. Răspunsul pe care îl vom primi din partea instituţiei va face obiectul unui viitor articol.
 
La un simplu calcul, aflăm că pentru chiria blocului de pe bulevardul Tomis nr. 112 SPIT Constanţa va scoate din conturi 18.000 de euro pe lună.
 
Potrivit comunicatului remis de SPIT Constanţa, suprafaţa destinată publicului va fi de cinci ori mai mare decât cea din strada Sulmona nr. 22, iar funcţionarii şi contribuabilii îşi vor îmbunătăţi relaţionarea direct la birouri amplasate într-un spaţiu deschis, eliminând disconfortul interacţiunii prin intermediul ghişeelor, având în vedere volumul documentelor depuse de către persoanele juridice.

Povestea imobilului de pe bulevardul Tomis 112

În ediţia din 5 mai 2015, cotidianul ZIUA de Constanţa a publicat articolul „Pe un fost teren al RAEDPP-ului vândut lui Marius Tărcatu. Imobilul ridicat de Eden SRL pe Tomis va suferi noi recompartimentări“. În articolul respectiv, relatam că societatea Eden SRL continuă construcţia imobilului cu trei etaje pe bulevardul Tomis nr. 112. În februarie 2010, Iani Beciu a obţinut de la Primăria Constanţa autorizaţie pentru construire imobil S+P+4/5E - spaţii comerciale, birouri şi locuinţe, pe bulevardul Tomis 112. Iar în anul 2015, pe data de 8 mai, societatea Eden SRL a obţinut de la Primăria Constanţa Autorizaţia de construire nr. 771 pentru „Modificare proiect autorizat cu AC nr. 299/26.02.2010 şi nr. 543/29.04.2014 - Construire imobil S+P+4/5E, spaţii comerciale, birouri şi locuinţe, repoziţionare scară şi lift, recompartimentări interioare şi modificări faţade“.
 
Potrivit Registrului Comerţului, Eden SRL a fost înfiinţată în anul 1991 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Aurel Vlaicu nr. 189C. Firma are un capital social subscris de 3.010 lei, integral vărsat, compus din 301 părţi sociale. Asociat unic este Neculai Beciu, născut pe 17.02.1950, în Ceamurlia de Sus, Tulcea. Tot el este şi administratorul firmei, care se ocupă de închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.

De la RAEDPP la Tărcatu, apoi la Beciu

Iată cum a intrat Eden-ul lui Beciu în posesia terenului de pe bulevardul Tomis 112. Pe 30 noiembrie 2004, prin contractul nr. 2019, Marius şi Corina Tărcatu îi vând lui Cristian-Eduard Ionescu, din Bucureşti, un teren de 485,32 mp, situat pe bulevardul Tomis nr. 112, plus construcţiile aferente, patru la număr, cu o suprafaţă totală de 269,60 mp. Preţul vânzării a fost de 22.500 de euro. Un an mai târziu, pe 27 decembrie 2005, contractul 2031 consfinţeşte o nouă vânzare a terenului de pe bulevardul Tomis 112. De această dată, pământul ajunge de la Cristian-Eduard şi Cristina-Nicoleta Ionescu la Vasile Neagu. Preţul: 39.000 de euro, cu 6.500 de euro mai mult decât îi dăduse Ionescu lui Tărcatu. Nici Neagu n-a ţinut terenul prea mult. Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1252, din 16 iunie 2007, Vasile Neagu îi dă terenul lui Iani Beciu, asociat în SC Bianis SRL, pentru 200.000 de euro. Profit record: 161.000 de euro!

Cum a ajuns terenul la Marius Tărcatu 

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1060 din 23 martie 2004, Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa, reprezentată prin Radu Babuş, director general, Lăcrămioara-Carmen Bobe, director economic, şi Adrian Sîngeorzan, şef Serviciul Juridic, îi vinde lui Tărcatu terenul de pe Tomis nr. 112, în suprafaţă de 485,32 mp, plus construcţiile, în suprafaţă totală de 269,60 mp.
 
„Imobilul ce se vinde este afectat de contractul de asociere nr. 38/2003 între RAEDPP şi Tărcatu Marius“, se aminteşte în actul de vânzare. Ciudat este că Marius Tărcatu a dat regiei lui Babuş 32.945 de euro pe teren, în rate eşalonate, pe un an. Apoi, aşa cum am precizat anterior, la câteva luni după ce l-a achiziţionat, a vândut terenul pentru 34.030,67 de euro (22.500 de euro, preţul vânzării către Ionescu, plus 11.530,67 de euro, ratele rămase la RAEDPP). E simplu de observat că „afaceristul“ Tărcatu a avut cel mai mic profit: 1.085,67 de euro.
 
Precizăm că am solicitat de la OCPI extrasul de Carte Funciară pentru situaţia juridică la zi a terenului de pe bulevardul Tomis 112 şi vom reveni cu informaţii într-o ediţie viitoare.

Citeşte şi: 

Pe un fost teren al RAEDPP-ului vândut lui Marius Tărcatu Imobilul ridicat de Eden SRL pe Tomis va suferi noi recompartimentări

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Petra

17 Nov, 2016 18:47

Cei ce lucreaza pe str Amzacea 13 nu sunt tot ai Primariei ...??? Sau astia de la SPIT sunt mai smecheri ??? La ambele cladiri se plateste chirie ....comparati !!! http://www.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/sediul-primariei-de-pe-strada-amzacea-inundat-607672.html

Articole asemanatoare

Primăria Constanța Prezentarea la ghișeele SPIT, doar pe bază de programare!

05 Apr 2024 477

Constanța Astăzi este ultima zi în care contribuabilii pot beneficia de bonificațiela plata sumelor datorate bugetului local

01 Apr 2024 371

Schema de ajutor minimis - termen de depunere al cererilor, 1 aprilie 2024, inclusiv

26 Mar 2024 520

SPIT Constanța cere insolvența Balcan Logistic SA! Firma, parte responsabilă civilmente într-un dosar DIICOT cu un presupus prejudiciu de 180 de milioane de euro

20 Mar 2024 829

Licitații publice SPIT Constanța a atribuit contracte de aproape un 500.000 lei fără TVA pentru mentenanță la aplicațiile de taxe și impozite! (DOCUMENTE)

11 Mar 2024 573

De la cine a cumpărat SPIT Constanța servicii de mentenanță la modulele sistemului informatic? (DOCUMENTE)

08 Mar 2024 477

Licitații Constanța SPIT a încheiat un contract subsecvent pentru servicii de mentenanță la module ale sistemului informatic (DOCUMENT)

06 Mar 2024 595

SPIT Constanța a atribuit noi contracte către Pink Post Solutions și TDL Soft Solutions (DOCUMENTE)

05 Mar 2024 520

De la cine a cumpărat SPIT Constanța servicii de administrare, asistență și întreținere servere software (DOCUMENTE)

03 Mar 2024 614

W3 Marketing Technology SRL încasează aproape 30.000 de euro de la SPIT Constanța. Ce servicii va presta? (DOCUMENT)

01 Mar 2024 690

Decizie definitivă a Curții de Apel Constanța Fosta gimnastă Cătălina Ponor a pierdut procesul cu SPIT și trebue să plătească impozitul pentru sala de fitness deținută în oraș

23 Feb 2024 1269

Pink Post Solutions SRL a încheiat un nou contract cu Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local Constanța (DOCUMENT)

22 Feb 2024 846

Modalități de plată online a impozitelor și taxelor locale. Ce spune Primăria Constanța

21 Feb 2024 601

Licitații Constanța SPIT pregătește 120.000 de decizii de impunere. Pink Post Solutions SRL le livrează, cu peste 84.000 de euro (DOCUMENT)

16 Feb 2024 786

Detalii despre taxa de dezvoltare și promovare a turismului. Iată ce spune Primăria Constanța

06 Feb 2024 665