UPDATE. Percheziții la Constanța la suspecți de evaziune fiscală cu articole textile. Gruparea ar fi fost coordonată de un manager din Arhiepiscopia Tomisului

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române documentează activitatea infracțională a membrilor unui grup infracțional, specializat în evaziune fiscală cu articole textile.

Au fost efectuate 25 de percheziții la locuințele acestora, precum și la firme și instituții, în urma cărora au fost ridicați 200.000 de euro, iar 3 persoane au fost reținute.
 
Ieri, 21 iulie a.c., polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au desfășurat ample activități într-un dosar penal în care sunt cercetate persoane bănuite de evaziune fiscală, în domeniul comerțului cu articole textile.
 
Cei în cauză, membrii unui grup infracțional, format din 13 persoane, cu atribuții bine determinate, a căror vârste sunt cuprinse între 27 și 57 de ani, au fost surprinși în timp ce descărcau un autotren cu haine, la un depozit din județul Ilfov.
 
Pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanelor implicate, ieri, polițiștii au efectuat 25 de percheziții domiciliare, în București și în județele Ilfov, Buzău și Constanța, la locuințele persoanelor bănuite (16), la societățile comerciale angrenate în activitatea infracțională (6), precum și la instituții.
 
În urma perchezițiilor, s-au ridicat documente contabile, unități de calcul și aproximativ 200.000 de euro.
 
De asemenea, astăzi, 22 iulie a.c., în aceeași cauză, polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Poliției Capitalei și inspectoratelor de poliție județene Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Constanța, Dolj, Dâmbovița, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Olt, Suceava și Vâlcea efectuează 45 de controale operative, la punctele de lucru ale firmelor implicate în circuitul comercial.
 
Din cercetări a reieșit că, pe raza municipiului Bucureşti şi a județului Ilfov, s-ar fi dezvoltat o rețea infracțională de distribuție a produselor textile, prin intermediul căreia ar fi fost valorificate aproape 50 de autotrenuri cu îmbrăcăminte și încălțăminte, fără documente legale, către comercianți din județul Ilfov, precum şi în judeţe din Moldova.
 

Produsele ar fi fost importate din Turcia, prin intermediul unei societăţi cu sediul în Burgas - Bulgaria, iar ulterior, prin această societate, ar fi fost declarate livrări intracomunitare către firme din Polonia și Ungaria, care ar fi fost create pe baza unor documente de identitate falsificate, pe numele unor cetățeni chinezi.
 
Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la aproximativ 3.786.000 de lei, reprezentând T.V.A. și impozit pe profit.

 
Polițiștii au pus în aplicare 9 mandate de aducere, iar până în acest moment, față de liderul grupării și alți doi membri, s-a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore.
 
Activitățile se desfășoară cu sprijinul Direcției Generale Antifraudă Fiscală – A.N.A.F..
 
La acțiune participă și jandarmi.

UPDATE: Oficial de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

În dosarul penal nr. 459/P/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București se efectuează urmărirea penală cu privire la infracțiunile de evaziune fiscală în formă continuată, constituirea unui grup infracțional organizat, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și favorizarea făptuitorului, fapte prin care bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu suma de 3.785.988, 90 lei reprezentând TV A și impozit pe profit.
 
Din probatoriul aflat la dosarul cauzei a rezultat că, începând cu anul 2016 pe teritoriul României a fost inițiată și constituită o grupare infracțională alcătuită din mai multe persoane fizice, coordonate de un preot, care importă bunuri din Turcia și le comercializează în țară, fără documente legale.
 
La data de 21.07.2017, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București împreună cu lucrători de poliție judiciară ai Inspectoratului General al Poliției Române — Direcția de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și lucrători ai Brigăzii Speciale de Intervenție 'VLAD ȚEPEȘ' a Jandarmeriei Române, au efectuat un număr de 25 percheziții în București, județele Ilfov, Buzău și Constanța, la sediile societăților comerciale implicate în activitatea infracțională, domiciliile persoanelor suspectate și sediile unor instituții publice, în vederea strângerii de probe necesare soluționării acestei cauze penale.
 
La data de 22.07.2017, s-a dispus luarea măsurii preventive a reținerii față de trei inculpați, urmând a fi sesizat Tribunalul Ilfov cu propunerea de arestare preventivă a acestora pe o durată de 30 zile.
 
Precizăm că activitățile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de Procedura Penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a principiul prezumției de nevinovăție.


UPDATE: Surprindere în reținerea unui manager de la Arhiepiscopia Tomisului

Urmare a luării măsurii preventive de reținere a trei persoane (Popa Gabriel, Duna Anișoara și Badiu Florin) de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Arhiepiscopia Tomisului face următoarele precizări:
1. Preotul misionar Popa Gabriel este angajat al Arhiepiscopiei Tomisului, cu atribuții de manager pentru mânăstirea Galeșu (loc. Poarta-Albă, jud. Constanța).
2. Duna Anișoara este călugărită în obștea mânăstirii Galeșu, sub numele de Eleodora, nevând nici o funcție administrativă în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului. În prezent nu mai este reținută, fiind doar audiată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
3. Conducerea Arhiepiscopiei Tomisului a primit cu surprindere comunicatul Parchetului și așteaptă cu nerăbdare finalizarea dosarului în cauză, întrucât cei doi sunt cunoscuți ca persoane cu conduită morală corectă, ceea ce a și dus la hirotonirea lui Popa Gabriel ca preot misionar și la tunderea în monahism a Dunei Anișoara.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investigația Parchetului European pentru remorchere! Cristian Antohi, directorul Tehnorex International, care a livrat vasele – „Toate probele au fost superioare Caietului de sarcini“ (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 352

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 861

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 545

VIDEOProcurorii DIICOT cutremură țara! Se fac zeci de percheziții, inclusiv la Constanța!

26 Mar 2024 798

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 550

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1346

Cinci suspecți reținuți pentru camătă și șantaj! Polițiștii BCCO Constanța au participat la descinderi (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 682

Procurorii DNA la sediul CJ Averea și interesele lui Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași! (DOCUMENT)

21 Mar 2024 6963

Procurorii DNA Constanța efectuează percheziții la Consiliul Județean Călărași!

21 Mar 2024 784

UPDATE Percheziții DNA la Primăria Capitalei!

15 Mar 2024 470

Percheziții în București și trei județe din țară! Președintele FC Rapid, Daniel Niculae, adus la audieri

14 Mar 2024 530

Percheziții într-un caz de corupție și fals! Bănuiții sunt cercetați pentru însușirea nelegală a unor bunuri imobile, aparținând unor persoane decedate

13 Mar 2024 624

Percheziții în Arad într-un dosar al Parchetului European de fraudă de 3 milioane de euro

13 Mar 2024 513

Medicul specialist în chirurgie plastică cercetat pentru vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală, este așteptat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

13 Mar 2024 547

Medicul specialist în chirurgie plastică cercetat pentru vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală, adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1309