Polaris M Holding a colectat aproximativ 180 tone de deşeuri în campania „Curăţăm Constanţa Noastră”

Pe toată durata lunii aprilie, Polaris M Holding asigura servicii de salubrizare, în regim de voluntariat, în cadrul campaniei „Curăţăm Constanţa Noastră”, iniţiată de Primăria Municipiului Constanţa, în zone care nu sunt incluse în programul de lucru plătit pentru colectarea şi transportul deşeurilor.

În cadrul campaniei de responsabilizare civică privind protejarea mediului, Polaris M Holding şi-a intensificat activităţile de salubrizare: utilajele acţionează 24 h din 24 h, numărul de echipaje s-a suplimentat, s-a prelungit programul de lucru al angajaţilor, astfel încât zonele suplimentare, prevăzute în programul de curăţenie “Curăţăm Constanţa Noastră”, să fie salubrizate în totalitate.


La 12 zile de la demararea campaniei de curăţenie generală, Polaris M Holding a salubrizat o parte din zonele cuprinse în programul de curăţenie, iar cantitatea de deşeuri colectată a ajuns la aproximativ 180 tone. Printre zonele în care s-a intervenit, până în prezent, menţionăm: zona din spatele spitalului CFR (zona Gării); zona Tomis III şi staţiunea Mamaia, în spatele clubului Bellagio; zona Gară - Str. Fundătură 1 Mai şi stadionul Portul;  Intrarea Petrolului, cartier Tomis III, Restaurant Zorile - Plajă Modern; strada Unirii, bulevard Mamaia – Garda de Mediu, str. Caragiale – Cimitir Central; zona Poarta 5, Şos. Mangaliei, faţă bl. SM 6; zona Pod 3-300, Pod Doraly – Şoseauna Mangalia; str. Tunelului, str. Stânjeneilor, zona din spatele şcolii 16 – Zona Abator; str. Nicolae Filimon şi parcul Tăbăcărie – Biserica Sf. Mina;  Interioară 3 şi str. Industrială; staţiunea Mamaia şi Faleza Nord, BM-uri; zona Soveja, km 4-5- str. Arcului, str. Progresului şi Sos. Mangaliei;  zona Palas, str. Munţii Tatra, fost Spital C.F.R. şi str. Prieteniei, bl.K1;  bd. Mamaia – Parcul Tăbăcărie; str. Tulcei, Scoala 36; în zona Palas- str. Ialomiţa; revenire stadionul Portul, bd. 1 Mai; staţiunea Mamaia, zona Aqua Magic, hotel Piccadilly şi Aleea Universităţii, str. Alexandru Gherghel; Str. Cincinat Pavelescu - cartier Medeea; str. Medeea – sub pod IPMC; statiunea Mamaia, hotelurile: Orfeu, Dorna, Modern, Olt, Central, Danubius, Amiral, Lido.

În anumite zone, deşeurile s-au extins pe suprafeţe foarte mari, astfel încât Polaris M Holding a fost obligată să intervină mai multe zile la rând pentru a finaliza salubrizarea integrală a acestor suprafeţe. Deşeurile colectate din zonele igienizate sunt rezultatul nepăsării anumitor cetăţeni care aruncă deşeurile la întâmplare, în loc să le depoziteze în locuri special amenajate. Din păcate, acest tip de comportament este unul nociv atât pentru societatea în care trăim, cât şi pentru mediul înconjurător.
„Curăţăm Constanţa Noastră” este o campanie de responsabilizare civică faţă de mediul înconjurător prin intermediul căreia locuitorii municipiului Constanţa sunt invitaţi să participe la curăţenia oraşului în care locuiesc în aceeaşi calitate în care activează şi compania de salubrizare Polaris M Holding, de simplu voluntar. Astfel, toţi locuitorii sunt invitaţi să desfăşoare acţiuni de igienizare în faţa blocului sau în faţa curţii unde locuiesc, iar în situaţia în care au nevoie de sprijin logistic, Polaris M Holding le pune la dispoziţie serviciul de colectare a deşeurilor.

Administrator unic: Eduard Martin


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cât ne costă din bugetul local promovarea campaniei „Curăţăm Constanţa Noastră” ? (documente)

04 Jul 2020 3565

"Curăţăm Constanţa Noastră" Acțiunile de ecologizare, igienizare și înfrumusețare a Constanţei continuă (galerie foto)

10 Oct 2019 1795

Curățăm Constanța Noastră împreună Acțiuni de ecologizare, igienizare și înfrumusețare (galerie foto)

09 Oct 2019 1555

"Curăţăm Constanţa Noastră" Acțiuni de ecologizare, igienizare și înfrumusețare a Constanţei, în luna octombrie

24 Sep 2019 1846

Acțiune de igienizare în cartierul Henri Coandă, în cadrul campaniei „Curăţăm Constanţa Noastră”

24 Apr 2019 2373

Rugbyştii de la Tomitanii Constanţa, acţiune de igienizare şi pe stadionul „Mihai Naca“ (galerie foto)

17 Apr 2019 2538

Peste 250 de sportivi participă la o amplă acţiune de igienizare a stadionului „Gheorghe Hagi“ din Constanţa

15 Apr 2019 2136

Acţiune de igienizare în Parcul Tăbăcărie. Start campania Curăţăm Constanţa Noastră

31 Mar 2019 1443

Începe a opta ediție a Campania „Curățăm Constanța Noastră”. Ce le-a transmis Decebal Făgădău, agenţilor economici din Mamaia

28 Mar 2019 1882

"Curăţăm Constanţa noastră", aproape de start. Luna aprilie este luna curăţeniei

26 Mar 2019 1632

A opta ediţie a campaniei „Curăţăm Constanţa Noastră“, aproape de start

09 Mar 2019 1809

Campania „Curăţăm Constanţa Noastră”, la start. Acţiunea se va desfăşura pe tot parcursul lunii aprilie

07 Mar 2019 1736

Instituţiile de învăţământ s-au alăturat campaniei "Curăţăm Constanţa Noastră" (galerie foto)

19 Oct 2018 1834

"Toamna aceasta, curățăm Constanța noastră!" Cartierele din Constanţa vor fi curățate, înfrumusețate și igienizate (galerie foto)

02 Oct 2018 2143

A început ediția de toamnă a campaniei „Curățăm Constanța Noastră“

01 Oct 2018 1646