Poliţiştii constănţeni participă la protestul din 16 martie din faţa sediului MAI. Ce revendicări au oamenii legii

Poliţiştii constănţeni se pregătesc de protest. Aceştia îşi vor striga nemulţumirile în faţa sediului MAI în data de 16 martie. Potrivit presedintelui Biroului Teritorial al Sindicatului National al Agentilor de Politie, Ion Coman, actiunile de protest desfasurate de Sindicatul National al Agentilor de Politie au ca obiectiv principal să traga un semnal de alarma cu privire la soarta sistemul poliţienesc din Romania aflat in colaps.

"Acest sistem funcţionează după legi şi ordine învechite şi neadaptate cerinţelor actuale, nevoilor şi problemelor sociale cu care se confruntă societatea noastră. Societatea românească trebuie informată despre problemele majore cu care se confruntă Poliţia Română si celelalte structuri operative din MAI şi cerem sprijinul societăţii civile în acţiunile şi demersurile noastre. Actiunile noastre au ca scop informarea  opininiei publice cu nerealizarile guvernelor ce s-au perindat in fruntea tarii, în domeniul siguranţei cetatenilor şi ordinii publice. Poliţia Română ne priveşte pe toţi. În România, nu a existat nicio mişcare de stradă a societăţii civile dedicată sistemului de siguranţă şi ordine publică prin care să tragă semnale de alarmă asupra modului  defectuos de funcţionare a acestui sistem. Cetăţeanul, principalul beneficiar al serviciilor noastre, trebuie să cunoască aceste probleme pentru ca atunci când suna la 112 să reclame o faptă penală sau orice încălcare a legii, poliţistul trebuie să se deplaseze în cel mai scurt timp şi să aplice legea" - se arată în comunicatul transmis de Biroului Teritorial Constanţa al Sindicatului National al Agentilor de Politie

          Marile probleme cu care se confrunta poliţiştii sunt: lipsa acuta de personal, logistica( tot ce inseamna dotare), legi clare si actualizate atat de functionare, de protectie cat si aplicabile in activitatea profesionala, respect si nu in ultimul rand salarii decente;

         "Va invitam domnilor din MAI si Guvern sa veniti alaturi de noi in stradă, sa vedeți realitatea, dar mai ales stați de vorbă cu agenții de poliție, aflați-le nevoile și va asiguram ca dupa aceasta experienta le ve-ti da ce li se cuvine, pentru  munca și devotamentul lor.! Ne cereti sa raspectam legea, daca a-ti respecta o si dumneavoastra, nu am mai avea pentru ce iesii in strada.!Redați-ne demnitatea !  Asistăm de ani buni cum celelalte segmente bugetare se bucură de majorări salariale, acordări de sporuri și facilități, în timp ce agenții de poliție sunt umiliți de către sistem și de către toate guvernele care s-au aflat la conducere, in fapt: Hotararea de Guvern nr.1/ 2017 trebuie aplicata CORECT, pentru toti bugetarii nu cum se aplica in prezent, neunitar, astfel ca un muncitor necalificat din anumite structuri bugetare, primeste un salariu de baza brut de 1450 lei, la care se adauga sporurile cuvenite, iar un politist, care apara viata si bunurile cetatenilor, riscandu-si propria viata, primeste un salariu de functie brut de 550 lei (la nivelul anului 2009), la care se calculeaza sporurile" - se mai arată în comunicatul SNAP Constanţa.

Poliţiştii constănţeni susţin că s-au săturat de promisiunile si de de ignoranța cu care sunt tratați! Aceştia aduc mainte şi de poliţiştii care au căzut la datorie în timpul unor misiuni.

"Fiecare dintre noi ne începem ziua cu gândul la ei, la noi și la riscul la care ne expunem și ne expuneți, fără să recunoașteți dar mai ales fără să ne răsplătiți munca prestată în condiții grele. Ați creat o prăpastie între salariul agentului și cel al ofițerului în condițiile prestării aceleiași munci. Știți că pentru o muncă egală prestată într-un birou, un agent este plătit cu 2000 lei, în timp ce ofițerul primește 6000 lei?! Unde este echitatea pe care dumneavoastră, domnilor din ministere, trebuie să o asigurați, care este scopul acestor discriminări, câtă vreme activitatea Poliției Române se bazează pe munca noastră?! Sindicatul Național al Agenților de Poliție din Romania  a dat dovadă de  unitate, seriozitate dar mai ales de fermitate față de principala problemă a agentului din Poliția Română -  SALARIZAREA.!" - mai transmit poliţiştii constănţeni. 

Aceştia le cer guvernanţilor să nu uite că S.N.A.P. prin demersurile și protestele sale a obținut pentru Polițistul Român sporul de 75% pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale si nu s-au lăsat intimidaţi niciodată de presiunile făcute de-a lungul timpului asupra liderilor nostri.!

"Dosare fabricate, cercetari abuzive, politisti care au fost luati cu ambulanta din biroul procurorului, opriti aceste abuzuri..lasati-ne sa ne facem treaba intr-un climat de normalitate..! Sindicatul National al Agentilor de Politie(S.N.A.P.) are ca scop unirea tuturor agentilor de politie intr-un singur sindicat liber, profesional si de a lupta organizat , legal, cu forte unite, pentru conditii de munca mai bune, promovarea pe criterii profesionale, salarii decente in raport cu munca prestata, impiedicarea abuzurilor de orice fel din partea angajatorului si militeaza pentru modernizarea Politiei Romane, a unei legi europene pentru aceasta institutie. Din aceste motive Biroul Teritorial Constanta al S.N.A.P. face apel către Agenții de Poliție din Constanta si din întreaga țară, să se alăture protestului autorizat din data de 16 martie, din fața sediului M.A.I., sens in care contactati liderii, delegatii sindicali" - se mai arată în comunicatul SNAP Constanţa. 

Conform liderului SNAP Constanţa, Ion Coman, revendicările poliţiştilor constănţeni sunt aceleaşi indiferent de I.P.J-ul sau sindicatul din care fac parte:
- Acordul colectiv privind raporturile de serviciu;   
- Aplicarea corecta a prevederilor Hotararii de Guvern nr.1 / 2017;
- Modificarea OMAI 577/2008, care nici până astăzi nu a fost îmbunătățit sau inlocuit;
- Salarizarea polițiștilor, diminuarea discrepantei salariale dintre agenți și ofițeri;

        "Lansăm un apel la unitate sindicală, pentru că: dacă noi nu ne revendicăm  drepturile, nimeni nu o va face pentru noi!" - mai transmit poliţiştii constănţeni. 

                                                                      
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Citeşte şi:  
        
Protestul polițiștilor. Când va avea loc ”Cât de tâmpiți ne credeți, domnilor? Ignoranța voastră crasă ne scoate din casă”
                                                                          
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Protestul polițiștilor din Constanța s-a anulat! Programul de lucru rămâne neschimbat pentru o perioadă de 3 luni

31 Jan 2024 868

Județul Cluj Transportatorii continuă protestul

12 Jan 2024 636

Polițiștii protestează în faţa sediilor Ministerului Muncii şi Ministerului Afacerilor Interne

14 Dec 2023 632

LIVE VIDEO Protest al polițiștilor în fața IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Dec 2023 1843

Protest al polițiștilor din Constanța! Ce nemulțumiri au oamenii legii

02 Dec 2023 873

Polițiștii din Constanța vor protesta în fața Prefecturii și în fața IPJ! Iată când

21 Nov 2023 1524

Polițiștii din cadrul Poliției Mangalia protestează în fața instituției. Ce nemulțumiri au oamenii legii (VIDEO)

30 Mar 2022 2182

Proteste ale polițiștilor și angajaților din penitenciare. Printre nemulțumiri, diminuarea unor pensii de serviciu și neplata sporului de risc

17 Jan 2022 1600

Protestul polițiștilor Fără amenzi, luni, doar avertismente!

11 Jan 2021 2407

Proteste în stradă ale polițiștilor, lucrătorilor de penitenciare și rezerviștilor militari. Ce revendicări au manifestanții

07 Feb 2019 2698

Anchetă a Poliției Capitalei după acțiunea de protest a taximetriștilor. Un bulevard a fost blocat

22 Jan 2019 1589

Bărbații suspectați că au agresat o femeie-jandarm și apoi i-au sustras arma au fost depistați de polițiști

12 Aug 2018 1817

Sute de polițiști din Constanța au participat la protestul din București. Se pregătește o nouă acțiune de protest

24 Mar 2018 2605

Ministerul Afacerilor Interne reacționează după protestul polițiștilor. Ce spun oficialii despre solicitările polițiștilor

24 Mar 2018 2478

Protest de amploare în fața sediului MAI. Sute de polițiști au ieșit în stradă. Ce nemulțumiri au manifestanții

24 Mar 2018 2347