Privatizarea santierului naval din Tulcea, un succes

Aker.jpgŞantierul STX Europe, fostul Aker Yards Tulcea, este, în continuare, cel mai mare angajator privat din judeţ, la aproape zece ani de privatizare.

Înfiinţată în 1976, unitatea a fost folosită la acea vreme pentru reparaţia navelor pe care România le utiliza la pescuitul oceanic. În timp, obiectivul de activitate al şantierului a fost lărgit, iar în unitate s-a început construirea şi comercializarea navelor maritime, fluviale, comerciale, tehnice şi militare, a utilajelor tehnologice şi a pieselor de schimb. Şantierul naval se ocupa, de asemenea, cu reparaţiile navale şi serviciile de asistenţă tehnică. Până în 2000, când a avut loc privatizarea, unicul şantier naval din Tulcea şi-a schimbat denumirea de trei ori. La sfârşitul lui 1999, societatea din Tulcea a înregistrat venituri de peste 39,794 milioane lei, cheltuieli de 40, 827 milioane lei, pierderile depăşind doar un milion lei. La vremea respectivă, unitatea avea circa 3.000 de salariaţi. În aprilie 2000, s-a produs privatizarea. Pachetul majoritar de acţiuni ale întreprinderii navale a fost cumpărat de la Fondul Proprietăţii de Stat de compania norvegiană Aker Brattvaag AS. Valoarea totală a tranzacţiei, care a inclus preţul a 69,99 % din acţiuni şi investiţiile tehnologice şi pentru protecţia mediului, a ajuns la 22,262 milioane de dolari. Firma din Norvegia a preluat, o dată cu acţiunile, şi datoriile societăţii, care, în 2000, depăşeau suma de 23,853 milioane lei. Conform contractului de vânzare-cumpărare, 635 de angajaţi ai şantierului urmau să fie disponibilizaţi, dar aproape toţi au optat pentru păstrarea locului de muncă. Mai precis, 550 dintre salariaţi. Din 2000 şi până acum, compania a externalizat mai multe servicii, iar în prezent, numărul de angajaţi de pe platforma din Tulcea este mai mare de 4.000. Firma din Norvegia nu a încetat să investească în şantier, dar şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale angajaţilor. Spre exemplu, doar în 2004, valoarea investiţiilor a fost de aproximativ patru milioane de dolari.

Premiere pentru România

În toamna lui 2007 se producea o schimbare. Grupul sud-coreean STX Shipbuilding devenea cel mai important acţionar individual al şantierului naval. În mai 2008, Comisia Europeană a aproba tranzacţia prin care şantierele sud-coreene au achiziţionat 39,2 % din acţiunile rivalului norvegian Aker Yards. Tot în 2008, cea de-a 98-a navă lansată la apă s-a realizat pe baza unui proiect semnat de firma Rolls-Royce Marine, această navă constituind o premieră pentru România. Privatizarea a fost, într-adevăr, un succes, dacă se ia în clacul şi faptul că, anul trecut, pierderile minime estimate au fost de circa 10% pentru fiecare navă construită. De asemenea, numărul navelor lansate în 2008 a fost dublu faţă de perioada de dinaintea privatizării. Pentru 2009, se estimează că numărul lansărilor va ajunge la 19. Şantierul din Tulcea ocupă poziţia 88 în topul în care sunt cuprinse primele o sută de firme care nu numai că sunt profitabile, dar oferă şi cele mai bune condiţii de muncă şi pachete salariale avantajoase. Este vorba despre clasamentul realizat de cotidianul Capital, denumit „Cele mai bune companii pentru care să lucrezi".

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un preot a sfințit o curbă în care au avut loc mai multe accidente rutiere grave (VIDEO)

03 Feb 2022 1773

Fost comandant de echipaj și șofer în ISU Dobrogea, în arest. Cererea de eliberare, respinsă (minută)

14 Oct 2021 2471

Un fost angajat al ISU Dobrogea a cerut să fie eliberat din arest

28 Jul 2021 2675

Șef echipaj SMURD Angajat al ISU Dobrogea, arestat pentru agresiune sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale și coruperea sexuală

30 May 2021 7118

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iunie 2018

20 Jun 2018 3430

Doliu în cinematografie. Un cunoscut cineast s-a stins din viață. Împlinise de curând 64 de ani

18 Feb 2018 3610

În plină vară, în România, a nins! Temperaturile au scăzut brusc

12 Aug 2016 6216

Primarul comunei Jilava a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani și fals în declarații

11 Jul 2016 2735

Riseproject.ro Riseblog - Cu cât ne-a umflat Cocoş preţul analizelor medicale

07 Jul 2016 5721

Accesul câinilor şi vehiculelor pe plajă este interzis

24 Mar 2016 4282

Rolul unui set de TV Plasma din lemn masiv in amenajarea sufrageriei

30 Jan 2016 9462

Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a rectorului Academiei Navale. Vergil Chițac - „Analizez şi posibilitatea de a candida... Nu am decis sub ce formă“

28 Jan 2016 4094

15 ianuarie – Marele poet naţional Mihai Eminescu omagiat la Cumpăna, de Ziua Culturii Naţionale

13 Jan 2016 3281

Comunicat de presă - DIICOT

07 Jan 2016 2709

Măsuri de prevenire a incendiilor specifice campaniei de recoltare a cerealelor

23 Jul 2015 2788