Proteste la CN APMC „Au primit dispoziţie să transforme Portul Constanţa în zonă de plăceri şi să-i distrugă potenţialul economic“

Tensiunile dintre Organizaţia Patronală „Operatorul Portuar“ şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare (FNSP), pe de o parte, şi conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC), de cealaltă parte, iau amploare. Astfel, „Operatorul Portuar“ şi FNSP au decis să iasă din nou în stradă pentru a protesta, motivul nemulţumirilor fiind, de această dată, Master Planul Portului Constanţa. Conform declaraţiilor lui Mircea Burlacu, preşedintele FNSP, protestele vor fi demarate luni, la ora 8.00, şi sunt îndreptate împotriva actualei conduceri a companiei, conducere care, în opinia sa, „distruge economia portuară“.
 
Master Planul Portului Constanţa aruncă în aer relaţiile dintre „Operatorul Portuar“, FNSP şi conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, relaţii care erau oricum tensionate încă de acum un an, atunci când administraţia Mazăre intenţiona să preia un pachet de 13% din acţiunile Portului, cu titlu gratuit, de la Ministerul Transporturilor.

 „Operatorii portuari şi salariaţii, ţinta incompetenţei conducerii CN APMC“


De data aceasta, aşa cum am menţionat, motivul divergenţelor de opinie este acest Master Plan. „Prin această strategie, operatorii portuari şi, în egală măsură, salariaţii (n.r. operatorilor portuari) devin ţinta incompetenţei conducerii CN APMC. Indivizii ăştia de la CN APMC au refuzat orice fel de dialog organizat pe marginea Master Planului“, a declarat Mircea Burlacu. „Master Planul nu a fost niciodată discutat cu patronatele şi sindicatele. Nu ne-a fost înaintat niciodată. Doar luni am primit o invitaţie la o discuţie cu Asocierea Ernst&Young - Inros Lackner, consultantul. Dar timpul care ne era alocat era de trei minute, la finalul cărora se aşteptau, probabil, să şi aplaudăm. Nu putem vorbi în trei minute despre un obiectiv strategic de interes naţional şi, oricum, întâlnirea a fost anulată“, a precizat preşedintele FNSP.

Organizaţia Patronală „Operatorul Portuar“ a dat publicităţii, ieri, un comunicat de presă referitor la anularea evenimentului din 4 martie. „«Operatorul Portuar» atrage atenţia că, prin anularea întâlnirii privind prezentarea versiunii preliminare a Strategiei de dezvoltare a Portului Constanţa, CN APMC, în calitate de autoritate publică, îşi încalcă obligaţia de a supune consultării publice proiectele de interes deosebit, încălcând în mod flagrant transparenţa decizională“, se arată în comunicat.

Amintim că CN APMC a anunţat, marţi, că, la solicitarea consultantului Asocierea Ernst&Young - Inros Lackner, prezentarea versiunii preliminare a Master Planului Portului Constanţa se amână. „Întâlnirea va avea loc în cel mai scurt timp, la o dată agreată de către consultant. Motivul transmis de consultant constă în faptul că team leaderul de proiect nu poate participa din cauza unor probleme de sănătate, iar ţinând cont de importanţa acestei întâlniri, se consideră necesară prezenţa lui“.

 Aproximativ 200 de oameni, aşteptaţi la protest

Revenind la nemulţumirile „Operatorului Portuar“ şi ale FNSP, Mircea Burlacu a afirmat că reprezentaţii actualei conduceri a CN APMC „au primit dispoziţie să transforme Portul Constanţa în zonă de plăceri şi să-i distrugă potenţialul economic“. Preşedintele FNSP apreciază că la protestul de luni, din faţa Gării Maritime, vor participa aproximativ 200 de persoane, operatori portuari şi salariaţi din Portul Constanţa. „Actuala conducere a companiei distruge economia portuară, alungă marfa şi vapoarele din Portul Constanţa, ceea ce va atrage falimentul multor operatori portuari. Vor să facă acolo o zonă rezidenţială, în care să se intre direct cu iahtul, cu restaurante şi cazinouri. Asta doreşte actuala conducere a Portului Constanţa, demonstrând o permanentă lipsă de respect faţă de salariaţi şi operatori portuari“, a adăugat Mircea Burlacu.

Deşi autorizaţia pentru organizarea protestelor împotriva conducerii CN APMC a fost solicitată pentru o perioadă de 30 de zile, preşedintele FNSP a menţionat că derularea evenimentelor va depinde de evoluţia zilnică a situaţiei, mai exact, de dialogul cu CN APMC.

Precizăm că am încercat să aflăm un punct de vedere şi de la Valeriu Ionescu, directorul general al Portului Constanţa, referitor la criticile care se aduc conducerii CN APMC, dar şi la protestele care vor fi demarate luni. Acesta din urmă nu a răspuns, însă, în eventualitatea în care o va face, declaraţia sa va fi publicată.

 Remember

 Nu este pentru prima dată când Organizaţia Patronală „Operatorul Portuar“ (care include 35 de companii ce îşi desfăşoară activitatea pe domeniul portuar) şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare ies în stradă pentru a manifesta împotriva conducerii CN APMC. În luna mai a anului trecut, cele două entităţi au protestat câteva zile la rând împotriva conducerii Portului şi a municipalităţii, atunci când aceasta din urmă intenţiona să preia în administrare un nou pachet din acţiunile Portului, cu titlu gratuit, de la Ministerul Transporturilor.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.