Actualitate

Raluca Olaru tinde catre Australian Open

Jucătoarea de tenis Raluca Olaru a făcut primul pas către tabloul principal de la Australian Open. Sportiva româncă a ajuns în turul doi al calificărilor, după ce a învins-o pe franţuzoaica Olivia Sanchez. Edina Gallovits, participanta la dublu, a părăsit turneul de la Auckland, fiind învinsă de cuplul ucrainian Bondarenko.

Căştigătoare a trei turnee ITF, Sanchez nu a reuşit să se impună în faţa sportivei din România şi a pierdut în două seturi, scor 4-6, 5-7. Franţuzoaica se afla pe poziţia  146 în clasamentul mondial WTA. Olaru este numărul 130 mondial, iar cea mai înaltă poziţie pe care a ocupat-o în clasamentul WTA a fost 55, în octombrie 2007. Românca o va întâlni în turul doi al calificărilor pe Marija Mirkovici (Australia). Jucătoarea australiancă ocupă locul 416 în ierarhia WTA. Pe tabloul principal de la Australian Open se afla deja patru sportivi: Sorana Cârstea, Monica Niculescu, Edina Gallovits (feminin) şi Victor Hănescu (masculin). Edina Gallovits şi perechea sa la dublu, Arantxa Parra Santoja (Spania) au ratat calificarea în finala de la Hobart, după ce au fost învinse de favoritele turneului, surorile Alona şi Katerina Bondarenko. Câştigătoare la dublu la Australian Open 2008, ucrainiencele s-au impus cu scorul de 6-4, 6-3, informează Hotnews.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Federația Română de Triatlon. Trofee de excelență Antoanela Manac, sportivul anului 2017. Filip Grigorescu - antrenorul anului (galerie foto)

22 Nov 2017 555

Cupa României la Kung-Fu s-a desfăşurat la Medgidia. Ce rezultate au obţinut sportivii din judeţul Constanţa

21 Nov 2017 256

Claudia Cheval, maistru militar cu centură neagră Tânără din Hârşova, învingătoare în Campionatul Militar de Taekwondo (galerie foto)

21 Nov 2017 7050

Spectacol de excepție la 3x3 Constanța Streetplay, competiție desfășurată la Constanța (galerie foto)

20 Nov 2017 404

Patru fotbaliști ai campioanei României la fotbal, FC Viitorul, au jucat baschet la 3x3 Constanța Streetplay (galerie foto+video)

18 Nov 2017 623

Caz şocant la Baia Mare. O elevă a încercat să-şi otrăvească colegii de clasă şi părinţii

17 Nov 2017 1326

Cupa României la Kung-Fu se dispută duminică la Medgidia (galerie foto)

17 Nov 2017 289

Papa Francisc a primit în dar un Lamborghini. Ce va face cu el

15 Nov 2017 662

Culturistul fără vârstă. O nouă performanţă! La 67 de ani, Vasile Şerban a ocupat locul patru la Campionatul Mondial (galerie foto)

15 Nov 2017 9148

ACS Oss Constanţa a cerut acordarea de personalitate juridică

14 Nov 2017 318

HC Dobrogea Sud joacă astăzi cu Dunărea Călărași la Constanța

14 Nov 2017 581

„Dobrogea, 139 de ani de istorie, tradiție și multiculturalitate“Primăria Constanţa anunţă programul manifestărilor de Ziua Dobrogei

13 Nov 2017 510

Spicu Horia, medalie la Campionatul Naţional de oină rezervat junioarelor III

13 Nov 2017 677

Ziua Dobrogei. Cum s-a celebrat semicentenarul din 1928? Cine sunt iniţiatorii Legii 230/2015 privind instituirea acestei sărbători

13 Nov 2017 958

Iubitori ai mișcării din Constanța și Tulcea s-au întrecut, la Mamaia, la Crosul Dobrogei. Au fost prezente și valori ale sportului (galerie foto)

11 Nov 2017 915

Horia Tecău debutează la Turneul Campionilor duminică

10 Nov 2017 332

Academia de Fotbal “Farul” din Constanța organizează selecții. Cine poate participa și când vor avea loc înscrierile

10 Nov 2017 2121

Competiţie dedicată elevilor, profesorilor şi studenţilor, la Mamaia Elena Frîncu şi Ilie Floroiu, invitaţi speciali la Crosul Dobrogei

10 Nov 2017 930

Iată prețurile carburanților de la principalele stații peco din municipiu! La Constanța carburanții au ajuns la 6 lei/litrul (fotoreportaj)

09 Nov 2017 1346

Ziua Dobrogei Studenții, elevii și profesorii aleargă la Crosul Dobrogei. Când și unde va avea loc evenimentul

09 Nov 2017 1025

Triatlonistă de Liga Campionilor! La Cupa Mondială din Japonia, Antoanela Manac a obţinut cel mai bun timp al ei pe distanţa olimpică (galerie foto)

08 Nov 2017 1708

Cumpăna, gazda fazelor judeţene a două evenimente sportive Copiii, îndemnaţi să adopte un stil de viaţă bazat pe sport (galerie foto)

06 Nov 2017 681

Sala de sport din Saligny are acoperişul definitivat

26 Oct 2017 397

Comuna Grădina, un şantier în lucru

26 Oct 2017 278

Simona Halep o întâlneşte astăzi pe Caroline Wozniacki la Turneul Campioanelor

25 Oct 2017 539

H10 Sport Lounge SRL, în care Gică Hagi e asociat, şi-a extins obiectul secundar de activitate

23 Oct 2017 1897

Simona Halep debutează astăzi la Turneul Campioanelor de la Singapore

23 Oct 2017 555

Interviu online cu Adrian Liviu Petrovici, vicecampion al României în campionatul Moto RC „Orice cursă terminată pe motocicletă este una câştigată“

21 Oct 2017 2854

Editorial Despre încredere în sport. Simona Halep şi victoria care i-a netezit drumul spre locul întâi în lume

21 Oct 2017 1027

Cine transmite meciul Hapoel Beer-Sheva - FCSB, de diseară, din Europa League

19 Oct 2017 1644

HC Dobrogea Sud Constanţa are meci astăzi în Liga Naţională

19 Oct 2017 461

Uimitorul Vicenţiu Culea. „Hercule“ veteranul A concurat la Mondiale şi a luat medalie, deşi nu mai făcuse lupte de 30 de ani! (galerie foto)

19 Oct 2017 3809

Există posibilitatea vânzării a mai mult de 50% din pachetul de acţiuni de la FC Viitorul

17 Oct 2017 968

În proiectul „Caravana - Sănătate prin Sport“ au participat 12.000 de elevi din Constanţa

14 Oct 2017 500

„Un mare pas înainte!“ Triatlonista Antoanela Manac, pe locul 12 la finala Cupelor Europene pe 2017 de la Melilla (galerie foto)

12 Oct 2017 1721

Săptămâna Europeană a Sportului şi-a atins obiectivele și la Constanța

11 Oct 2017 628

Elena Hanu, noul inspector şcolar pentru educație fizică şi sport la ISJ Constanţa

10 Oct 2017 5209

UPDATE. Simona Halep s-a calificat în semifinale la turneul de la Beijing

06 Oct 2017 877

Atletism pe stadionul „Farul“ Copiii se întrec sâmbătă la Constanţa la Cupa Toamnei

06 Oct 2017 726

Constănţeanca, aproape de locul întâi mondial Sfert la Beijing. Când se dispută meciul Simona Halep - Daria Kasatkina

06 Oct 2017 522

Ce proiecte beneficiază de finanţare de la Primăria Tulcea. Cum au fost împărţiţi banii

05 Oct 2017 532

Cătălina Ponor, capăt de drum. Anunţul campioanei „Am decis să spun «Stop»! Vă mulţumesc din suflet tuturor!”

05 Oct 2017 2144

Surse. Cătălina Ponor se retrage din activitate

03 Oct 2017 597

Ce reparaţii se fac la Colegiul Comercial „Carol I“ din Constanţa

03 Oct 2017 1138

Frontiera Tomis Constanţa, pe locul trei la Cupa Federaţiei la oină (galerie foto)

03 Oct 2017 493

Simona Halep joacă astăzi în turul secund la Beijing

02 Oct 2017 606

Duminică, HC Dobrogea Sud - Dinamo Bucureşti Câştigătoarea Supercupei României înfruntă la Constanţa campioana naţională

30 Sep 2017 791

Copil dispărut de la domiciliu în Mangalia. Este căutat de poliție

29 Sep 2017 745

În firmă e asociat şi Gică Hagi Mihai Alexandru Neguţ îşi continuă mandatul de administrator al H 10 Sport Lounge SRL

29 Sep 2017 807

Performanțele campioanei europene Lorena Jinga, subliniate în fața colegilor săi de la Colegiul "Mircea cel Bătrân" din Constanța (galerie foto)

28 Sep 2017 2821